Elevă premiantă din Suceava, în vârstă de 18 de ani, găsită MOARTĂ în casă. Ea ar fi avut o relație cu un șef din Poliție, care acum a fost demis
This browser does not support the video element.
O adolescentă de 18 ani, din Suceava, a fost găsită moartă în propria casă. Fata era spânzurată, fiind găsită chiar de sora sa mai mică, care a mers acolo împreună cu șeful Poliției din Broșteni și cu un coleg al acestuia.
Apropiații fetei spun că tânăra ar fi avut o relație chiar cu șeful Poliției din Broșteni, dar că erau despărțiți de ceva timp.
Mai mult decât atât, aceștia acuză că bărbatul ar fi agresat-o pe tânără. În urma acestui caz șocant, polițiștii au deschis o anchetă internă și fac cercetări în privința polițistului.
Ulterior, în urma acestui scandal amoros, ofițerul a fost demis din funcție și îşi va desfăşura activitatea pe o funcţie de execuţie, din cadrul unei secţii rurale de poliţie, arondată Poliţiei Municipiului Suceava.
„Măsura a fost dispusă în virtutea respectării principiilor deontologiei profesionale şi pentru asigurarea cadrului legal optim, în vederea desfăşurării cercetărilor în dosarul penal vizând o faptă de ucidere din culpă. Poliţia Română este un garant al respectării legii, dar şi al normelor deontologice, astfel de măsuri dispuse având rolul de a întări încrederea populaţiei în instituţie şi de a înlătura orice dubii privind abordarea profesionistă, imparţială şi obiectivă a tuturor”, au precizat oficialii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), citați de Agerpres.
Sursa foto: Poliția Română – Caracter ilustrativ