Elevii ar putea fi OBLIGAȚI să își schimbe locul în bancă în fiecare modul: „Știm că există fenomenul de posesie”. Ce urmărește Ministerul Educației
Ministerul Educației a propus o soluție menită să combată discriminarea în rândul elevilor – schimbarea locului în bancă cel puțin o dată pe modul școlar. Această propunere întâmpină deja dificultăți atât din punct de vedere al elevilor, direct impactați, cât și în acepțiunea specialiștilor în educație.
Această inițiativă are ca scop eliminarea prejudecăților pe criterii de etnie, performanțe școlare sau nevoi educaționale speciale.
Alexandru Croitoru, director adjunct al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat: „Este o idee nouă… interesantă… dar probabil aplicabilă punctual. Dacă ne raportăm la elevii de ciclu primar sau poate primii ani de gimnaziu, poate fi o variantă fezabilă.
Însă, dacă ne îndreptăm spre liceu, nu cred că dirigintele mai are puterea să impună elevului să stea în banca a doua un modul și apoi să se mute în banca a treia de pe un alt rând. La noi, la Colegiul Mihai Viteazul, nici nu poate fi aplicată, pentru că elevii se mută în fiecare oră în funcție de disciplina pe care o au în orar,” a declarat Croitoru, conform Știri de Cluj.
Ovidiu Pânișoara, specialist în educație, a criticat această propunere afirmând: „Ca orice pat al lui Procust, este prost. Nu poți să iei toți elevii și să îi bagi în același sistem, pe toți profesorii. Rotirea obligatorie în bănci, în condițiile în care, dacă studiem puțin psihologia, știm că există fenomenul de posesie.
Păi, eu am banca mea, eu am locul meu unde mă obișnuiesc. Ar trebui să ne întrebăm dacă acasă nu avem locul nostru, un scaun al nostru, partea patului pe care dormim, și să-mi spună cineva: ‘Dute în partea cealaltă mâine.’”