Elevii de la o școală din București riscă să fie exmatriculați dacă au părul vopsit. Reacția ministrului Educației

Publicat: 11 04. 2022, 15:37
Sursa: MEDIAFAX FOTO

O asociație a elevilor a reclamat la Inspectoratul Școlar București faptul că regulamentul intern al Școlii 194 din Capitală prevede că elevii care au părul vopsit pot fi exmatriculați.

Astfel, potrivit regulamentului intern al instituției de învățământ din Capitală, elevii care au părul vopsit pot să fie exmatriculați, în timp ce pentru consum de alcool sau alte substanțe interzise este prevăzută doar scăderea notei la purtare, informează Digi24.

Situația a fost semnalată de către Asociația Elevilor din București și Ilfov, organizație care se declară nemulțumită de acest regulament intern.

Președintele Asociației, Alexia Marinescu, spune că regulamentul de ordine interioară al Școlii 194 încalcă statutul elevilor, document care prevede drepturile și obligațiile elevilor.

Potrivit acestuia, exmatricularea nu poate să fie prevăzută ca sancțiune în timpul învățământului obligatoriu.

„Ce legătură are performanța unui elev cu părul vopsit?”, întreabă, retoric, președintele Asociației Elevilor din București și Ilfov.

Marinescu a adăugat că asociația urmează să transmită o adresă școlii, prin intermediul căreia va solicita explicații cu privire la această situație.

Informațiile au ajuns și la Inspectoratul Școlar București, dar și la Sorin Cîmpeanu

Această prevedere din regulamentul intern al instituției de învățământ din București a ajuns și la Inspectoratul Școlar din București, dar și la urechile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Acesta din urmă, întrebat de către presă despre situație, a declarat că așteaptă rezultatele controlului efectuat de către Inspectorat, urmând să fie luate măsuri.

„Nu poți introduce prevederi limitative limitând drepturi fundamentale. Așteptăm răspuns la Minister, în urma controlului efectuat de Inspectorat. Dacă se confirmă această informație, acea catalogare destul de absurdă e mult prea puțin.

Am înțeles că acolo există o reglementare care prevede scăderea notei la purtare pentru consum de droguri sau deținere de arme, dar presupune exmatricularea pentru vopsit părul. Aceasta e informația de presă. Inspectoratul verifică dacă informația se confirmă. Dacă se confirmă, e foarte grav.

Învățământul e obligatoriu, dreptul la educație trebuie să fie asigurat și exmatricularea trebuie făcută în condiții care să nu iasă din cadrul legal”, a declarat Sorin Cîmpeanu.