Scandal la un liceu din România. Părinții se plâng că elevii primesc „LĂTURI pentru porci” prin programul „Masă caldă în școli”
Părinții de la Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” din Ileanda, județul Sălaj, sunt revoltați, după ce o firmă de catering ar fi livrat „lături” prin programul „Masă caldă în școli”. Punctul culminant a fost cel în care un elev a găsit un gândac în porția de mâncare.
„Dacă ne-ar lua cineva în seamă ar fi perfect! Efectiv bani aruncaţi! Aşa ceva nu poţi să mănânci. Eu le fac cadou porţia fetiţei mele să o mănânce dânşii. Aşa ceva nu-i dau copilului meu nici moartă. Sunt lături pentru porci 100%, nu mese calde pentru copii”, afirmă o mamă.
„Copiii mei nu mănâncă de mult din această mâncare, pentru că într-o zi fetiţei mele i s-a fost rău de la ea și de atunci nici nu vrea să o mai vadă. Da, chiar vrem retragerea acestui serviciu, copiii nu mănâncă de mult aşa ceva! Doar bani aruncați!”, a spus o altă mamă.
„Cred că niciun copil nu mănâncă această mâncare”
„Trebuiesc luate neapărat măsuri în privința mâncării, deoarece riscul pentru îmbolnăvire este unul foarte mare. Nu vorbim de unul sau 2 copii, ci despre aproximativ 300 de copii care învață în acest liceu. Mâncarea pe care doamna de la firma de catering o face pentru acești copii este sub orice critică. Cred că niciun copil nu mănâncă această mâncare”, este declarația altei femei, citată de Știrile Pro Tv.
În fiecare zi, cei 433 de copii înscrişi în unităţile şcolare din comună primesc această mâncare la prânz.
Reclamațiile părinților nu au fost luate în considerare nici de conducerea școlii și nici de profesorii care predau în instituția de învățământ.
Mai mult, cadrele didactice au dorit mușamalizarea cazului în care un gândac a fost găsit în mâncare.
„Să nu puneți așa ceva pe Facebook, fără acordul meu”, a scris un cadru didactic pe WhatsApp, relatează sursa citată,