Elon Musk face concedieri în masă la Twitter. Mii de oameni vor rămâne fără loc de muncă
Elon Musk începe să facă concedieri în masă la Twitter, după ce, în urmă cu câteva zile, toți membrii consiliului de administrație au fost înlăturați din funcție.
Din consiliul de administrație au făcut parte fostul președinte al companiei, Bret Taylor, precum și fostul directorul executiv Parag Agrawal. În total, nouă directori de prim rang ai companiei au fost puși pe liber de Musk.
După ce a concediat șefii companiei, Elon Musk vrea să reducă drastic forța de muncă a platformei de socializare, a spus compania într-un e-mail adresat personalului joi.
”În efortul de a plasa Twitter pe o cale sănătoasă, vom trece prin procesul dificil de reducere a forței de muncă la nivel mondial vineri. Știm că această decizie va afecta un număr mare de oameni care au avut o contribuție valoroasă la Twitter, însă această măsură este, din păcate, necesară”, se arată într-un e-mail trimis angajaților, despre care au scris The New York Times și Washington Post, citând din e-mailul intern.
În cursul zilei de vineri, angajaţii vor primi pe e-mail vestea dacă mai continuă sau nu să lucreze la Twitter. Cei care își vor păstra locurile de muncă vor primi un e-mail în contul de serviciu, în vreme ce personalul disponibilizat va primi o notificare pe adresa personală, potrivit aceluiași mesaj citat de The Guardian.
În aceeași notificare se mai arată că birourile vor fi închise temporar, iar accesul la legitimații va fi suspendat pentru ”a ajuta la asigurarea siguranței fiecărui angajat, precum și a sistemelor Twitter și a datelor clienților”.
Mii de oameni ar putea rămâne șomeri
Planul lui Elon Musk de a elimina jumătate de locuri de muncă la Twitter a fost dezvăluit încă de miercuri de agenția americană Bloomberg, . Acest lucru ar putea însemna că circa 3.700 de oameni vor rămâne șomeri, în condițiile în care compania avea peste 7.000 de angajați la sfârșitul anului 2021.
Angajații Twitter au împărtășit mesaje de susținere pe platformă joi, în timp ce disponibilizările se pregătesc, mulți folosind hashtag-ul #OneTeam.