Elon Musk, mesaj pentru Donald Trump după ce acesta a fost rănit: ”Îl susţin pe deplin pe preşedintele Trump”

Publicat: 14 07. 2024, 08:22
Elon Musk Sursa FOTO: wikimedia.org

Fostul preşedinte SUA Donald Trump este în siguranţă, au anunţat sâmbătă Secret Service şi campania sa, după ce mai multe focuri de armă au fost trase la un miting din Pennsylvania al candidatului republican la preşedinţie.

Elon Musk şi-a exprimat susţinerea publică pentru Donald Trump pentru prima dată în cursa prezidenţială din Statele Unite, după împuşcăturile de la mitingul din Pennsylvania, informează news.ro.

Elon Musk a postat pe platforma sa de socializare X un videoclip cu Trump cu sânge pe faţă şi ridicând din pumni, împreună cu mesajul: „Îl susţin pe deplin pe preşedintele Trump şi sper la recuperarea sa rapidă”, scrie aceasta.

Fostul președinte Barack Obama a condamnat atacul armat asupra lui Donald Trump.

„Nu există loc pentru violența politică în democrația noastră.  Ar trebui să fim cu toții ușurați că fostul președinte Trump nu a fost grav rănit. Eu și Michelle îi dorim o recuperare rapidă”, a transmis Obama într-o declarație.

Fostul președinte Bill Clinton și fostul secretar de stat Hillary Clinton (adversara lui Trump de la alegerile din 2016) au lansat și ei o declarație pe X, fiind recunoscători serviciilor secrete pentru salvarea lui Trump:

”Hillary și cu mine suntem recunoscători că fostul președinte Trump este în siguranță”.

Fostul președinte republican George W. Bush, de altfel, și el ținta a trei tentative de asasinat pe durata mandatului, a condamnat incidentul ca un ”atac laș asupra vieții lui Trump”.