Vești bune despre pandemie, de la vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici: „După valul Omicron urmează o perioadă de liniște, o apropiere de viața normală”

Publicat: 05 01. 2022, 10:50
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a afirmat marți, la B1 TV, că după valul de infectări cu Omicron va veni o perioadă mult mai relaxată. Expertul în sănătate nu știe dacă pandemia se va încheia în acest an, dar este convins că perspectivele sunt optimiste pentru următoarele luni.

„Nu pot să spun asta (n.r. – dacă pandemia se află la final), dar pot să spun cu siguranță că după un val epidemic de o asemenea amploare, după ‘Uraganul Omicron’ asupra Europei, după o asemenea epidemie cu un nivel extraordinar de de infectări, urmează o perioadă de liniște interepidemică, chiar dacă virusul se menține circulant. Sigur, asta în absența apariției unei variante noi. Eu gândesc că după un asemenea val epidemic va urma un val de liniște care poate fi prelungit, o perioadă de apropiere de viața normală”, a declarat epidemiologul, la B1 TV.


Vă recomandăm și: