Un interviu altfel acordat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a răspuns cu calm, deschidere și umor întrebărilor venite de la jurnaliştii cu tulburări din spectrul autist din programul France 2 – „Les Rencontres du Papotin.” Dragostea, prieteniile, familia, Ucraina, politica au fost câteva dintre temele abordate și din care au curs, una după alta, întrebările pentru președinte. Președintele Macron a făcut mărturisiri neașteptate despre relația cu soția sa Brigitte, dar și despre modul în care au reacționat părinții săi atunci când au aflat cine este aleasa fiului lor.
„Ai mulţi bani?”- „Am avut mai mulţi înainte de a fi la Elysée!”. „Ai multi prieteni?” -„Nu este cea mai bună meserie să ai mulţi prieteni”, sunt câteva dintre întrebările cu care a debutat interviul, potrivit Le Figaro.
„Ce părere ai despre Putin şi a început războiul din cauza unei ţări care l-a provocat?” Răspunsul lui Emmanuel Macron: „Mai întâi, când îl întâlneşti aşa, nu este aşa neplăcut, acesta este paradoxul… Apoi, cred că nu există nimic care să justifice începerea războiului […]”
Atunci când unul dintre jurnalişti a întrebat „de ce nu este posibil ca un pacient să se îndrăgostească de un supraveghetor?”, răspunsul președintelui nu a întârziat să apară:
„Cred că principiul iubirii este că orice este posibil. Nu prea alegi dragostea, ţi se întâmplă…”
În mijlocul acestei discuții, un tânăr a întins o hârtie scrisă de mână, citită apoi de Emmanuel Macron: „El este Preşedintele, trebuie să dea exemplu şi să nu se căsătorească cu profesorul său.” Întrebarea i-a adus președintelui un zâmbet larg pe buze, acesta mărturisind:
„Când eşti îndrăgostit, nu alegi… Şi apoi, ea a fost profesoara mea de teatru, aşa că nu contează la fel.”
Unul dintre reporteri l-a întrebat pe şeful statului cum au reacţionat părinţii săi când au aflat de relaţia lui cu Brigitte. Și aici răspunsul lui Macron a fost unul deschis și fără ocolișuri.
„Rău, e normal. Cred că întotdeauna îţi imaginezi pentru copiii tăi un fel de viaţă de un anumit standard şi când se întâmplă ceva care nu corespunde tiparului tău, nu eşti neapărat confortabil şi părinţii tăi, la început, sunt îngrijoraţi pentru tine. A fost un amestec din toate şi mie mi-a dublat dorinţa de a-mi urma calea.”
Interviul a fost presărat și cu surprize, multe cântece și momente amuzante, precum acela în care unul dintre jurnaliști a oferit o imitație genială a lui Nicolas Sarkozy. Emoția, atât a intervievatului, cât și a celor care au adresat întrebări președintelui, a plutit în aer, făcând ca atmosfera să fie una specială.
Un reporter l-a întrebat pe preşedinte dacă îi este dor de Manette, referindu-se la bunica şefului statului, de care acesta era foarte apropiat. Răspunsul lui Macron, vizibil emoționant: „Da, mi-e dor de ea pentru că a avut foarte multă grijă de mine când eram mic şi adolescent.”