ENERGY NOW. Mihaela Toader, director strategic Romgaz: Suntem o companie lichidă, ne dorim să ne extindem rolul. Marea Neagră este o oportunitate pentru noi
Gândul.ro transmite Conferința digitală LIVE „Energy Now” – România, factor de stabilitate energetică – strategia pentru 2030, pe data de 23 noiembrie, la ora 10:00, în direct online de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Mihaela Toader, director strategic Romgaz, a vorbit despre oportunitățile companiei energetice în contextul noilor surse de energie „verde”.
„Ritmul lucrărilor a încetinit. Sigur, din cauza creșterii numărului de cazuri, mai ales în zona Iernut, județul Sibiu, județul Mureș, luarea unor noi restricții, avem întârziere pe lucrări, sperăm să recuperăm în prima parte a lui 2021.
În ultimele 30 de zile am avut destul de multe cazuri în șantier, chiar cu toate măsurile luate, dar repet, suntem la 94% execuție fizică, prin urmare în primele luni din 2021 sper să recuperăm, dacă vremea ne permite.
Sperăm să punem în funcțiune centrala de la Iernut.
Despre Mintia: Așa cum anunțam, am finalizat studiul de fezabilitate, suntem acum în proces de achiziționare a terenului și sperăm ca în prima parte a anului să lansăm procedura de achiziție publică și execuție.
Despre investițiile la Marea Neagră: Suntem o companie lichidă, ne dorim extinderea regională, să ne extindem rolul. Marea Neagră e o oportunitate pentru noi, pe care o urmărim.
Noi sperăm dacă toate analizele noastre sunt corecte, în 2025-2026 să avem primul gaz în Marea Neagră. Dacă ne vom atinge obiectivul în Marea Neagră, România ar putea deveni independentă energetică și chiar să exporte după 2026.
„Gazul este un combustibil de tranziție” / „Hidrogenul pare a fi o modalitate de a înverzi gazul”
Noi continuăm să ne facem treaba, poziția noastră pe piață e solidă, suntem al doilea mare producător, ne facem treaba chiar și în ciuda pandemiei.
Evident că nici noi nu putem să rămânem nemișcați în fața evoluțiilor recente în plan european, cu privire la hidrogen. E deja de notorietate că gazul e un combustibil de tranziție, iar injecția de hidrogen pare a fi o modalitate de a ne înverzi gazul. E nevoie sigur de investiții foarte mari în cercetare & dezvoltare, încă nu e viabil comercial. Ne dorim să investim în partea de cercetare. Am avut discuții preliminare cu mediul academic din România, pentru a vedea cum putem să ne îmbunătățim emisiile. Acestea sunt proiecte pe termen lung, salutăm propunerile pe care statul român le-a făcut, în privința fondurilor europene, de a investi în energie verde.
E foarte adevărat că în strategia noastră de dezvoltare ne-am extins la surse regenerabile, vom avea la finele anului un studiu de oportunitate. S-ar putea să avem surprize plăcute în energia geotermală.
Pe lângă consolidarea producției, dorim să reversăm declinul natural al rezervelor din offshore. Continuăm investițiile în centrale în ciclu combinat, mă refer la MINTIA, un obiectiv al nostru. Ne uităm spre diversificare. De asemenea ne uităm la piața petrochimiei, cu interes. Sperăm să punem pe picioare o fabrică de producție de metanol, în următorii ani.
Ne așteptăm ca piața în următorul trimestru să-și revină. Deocamdată, nivelul de cercetare încă nu a reușit să găsească un alt combustibil care să facă partea de echilibrare precum gazul. Investițiile extrem de mari au făcut principalii producători de echipamente, în a pune la dispoziția noastră echipamente mult mai puțin poluante. Credem că vom avea un viitor și după 2030, dacă vom fi suficient de inteligenți încât să investim în cercetare.
„Nu ne așteptăm la situații mai complicate”
Noi am trecut deja prin liberalizare, de la jumătatea acestui an. Liberalizarea a fost contrabalansată, suntem în medie, prețurile se mențin la o valoare puțin mai mică față de 2019, nu ne așteptăm la schimbări semnificative, repet, am trecut deja prin liberalizare, care s-a suprapus cu pandemia, o scădere a consumului. Nu ne așteptăm la situații mult mai complicate.”, a declarat Mihaela Toader la Conferința digitală LIVE „Energy Now” – România, factor de stabilitate energetică – strategia pentru 2030.