ESCROCHERIE în „numele” lui Dumnezeu. Imaginea preotului Emilian, „vândută” cu 18.000 € pentru „miracole” și „dezlegări de cununii”

Publicat: 07 11. 2023, 08:31
Sursa foto: Profimedia

Un grup de escroci din Ploiești au pus la cale un plan bine organizat și au păcălit nu mai puțin de 19 persoane, prezentându-se drept reprezentanți ai bisericii și promițând „soluții miraculoase” pentru problemele acestora. Victimele, din disperare, au ajuns să plătească mii de euro pentru a-și „rezolva” necazurile pentru care doar Dumnezeu mai putea face ceva.

Escrocii au creat site-ul www.parintelegheorgheemilian.com (în prezent inactiv), promovând imaginea „Părintelui Gheorghe Emilian”, cunoscut printre credincioși ca fiind o persoană cu puteri miraculoase capabile să rezolve o gamă largă de probleme din spectrul sentimental și nu numai.

Cei care au căzut în capcana escrocilor și au accesat acest site au fost îndemnați se încreadă în totalitate „puterilor divine” ale preotului pentru rezolvarea unor probleme sociale, acesta având harul de a dezlega cununiile, a împăca iubiri, a aduce persoana iubită înapoi, a aduce liniște în familie, a vindeca stresul, durerile de trup inexplicabile, a descânta pentru dragoste, căsătorii, reușita în afaceri și la examene, a stârpi viciile alcoolului, drogurilor, a reda fertilitatea și virilitatea, a scoate argintul viu.

Adevăratul preot Emilian a fost cel care a alertat autoritățile, avertizându-și cunoscuții prin intermediul paginii sale de Facebook despre această înșelătorie.

Autoritățile din Prahova au identificat 19 victime ale escrocilor, care au plătit în total 428.161 lei, în speranța că vor găsi soluții la necazurile lor prin intermediul presupuselor ritualuri bisericești prezentate de impostorii care foloseau numele său.

Printre victime s-a numărat și un individ care a plătit 1.000 euro și 2.500 lei, convins că doar astfel își va recupera o sumă de 50.000 euro, care făcea obiectul unui dosar penal în curs de investigare. O altă victimă a fost determinată să plătească o sumă impresionantă de 18.000 de euro, fiind convinsă că astfel va preveni despărțirea fiicei sale de partenerul său și un „iminent” accident grav care o viza pe aceasta.

Polițiștii au intrat pe firul escrocheriei și au reușit să destructureze rețeaua infracțională. Două persoane, Constantin și Viorica Lăișor, au fost arestate preventiv în legătură cu acest caz, iar alți suspecți au fost deja audiați, potrivit Realitatea.net.