„Escrocul de pe Tinder” locuia în comuna Florești, Cluj. Povestea escrocului sentimental care și-a convins victima să îi dea zeci de mii de euro ca să facă afaceri în Africa

Publicat: 15 02. 2022, 20:59
Sursă FOTO: Captură Youtube

Celebrul documentar „Escrocul de pe Tinder” difuzat de Netflix are și o variantă în România. Un cetăţean olandez, stabilit în comuna Floreşti, judeţul Cluj a convins o femeie  cunoscută pe Tinder să-şi vândă apartamentul şi să-i dea lui o mare parte din bani. În mare parte, escrocul sentimental a folosit o rețetă similară pentru a-și însuși agoniseala „partenerei” sale.

Înșelătoria romantică a intrat însă în vizorul autorităților, iar Curtea de Apel Cluj a dispus, în 10 ianuarie, arestarea preventivă şi predarea sa către autorităţile bulgare. Tot la Cluj, un alt bărbat, un român, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru că a șantajat-o pe fosta iubită. Escrocii sentimentali s-au „digitalizat” și au în comun mai multe particularități în modul de operare. Prima particularitate este că își racolează victimele pe aplicații de dating sau rețele de socializare.

„ În temeiul art. 109 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Bulgaria cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 5684/2020 din data de 14 martie 2021 emis de către Procuratura Raională din Plovdiv, faţă de persoana solicitată EDENS ALFONS THEODOOR şi dispune predarea acesteia în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă, faptă prevăzută de art. 210, alin. 1, punctul 5, art. 209, alin. 1, din Codul penal al Bulgariei”, se arată în soluția Curții de Apel Cluj.

Edens Alfons Theodoor și-a cunoscut victima, pe nume Angelova, în februarie 2020, pe aplicația de dating Tinder. El s-a prezentat sub numele de „Theodoor” şi a susţinut că este olandez şi lucrează în Sofia. Pe 1 mai 2020, cei doi s-au întâlnit la Plovdiv, oraşul în care trăia victima. O poveste care începe similar cu cea din documentarul Netflix.

Escrocul a convins victima să îi dea 30.000 de euro cash, făcând promisiunea că se vor căsători

„Bărbatul era foarte politicos iar Angelova a simţit că poate avea încredere în el”, relatează Clujust.ro.

Theodoor i-a spus femeii că s-a îndrăgostit de ea şi cei doi s-au mutat împreună în Plovdiv.

La finalul lunii mai, Theodoor i-a cerut şi a primit de la Angelova 1.600 de euro, pentru presupusul tratament al fiului său, care şi-ar fi rupt piciorul. Bărbatul i-a povestit că a divorţat de soţie şi fiul lor a rămas cu aceasta. I-a propus se mute în Africa În 29 mai 2020, olandezul a cerut-o în căsătorie pe Angelova. În plus, el i-a propus să-şi vândă apartamentul şi să plece împreună în Africa. Cu o parte din bani ar fi închiriat o casă, iar cu cealaltă ar fi început o afacere: ar fi cumpărat un container cu scutece pentru copii şi l-ar vinde în Africa. I-a promis că-i va returna toţi banii.

Escrocul de pe Tinder locuia în comuna Floreşti, din judeţul Cluj

În 12 iunie, femeia şi-a vândut apartamentul: 23.450 de euro au ajuns în contul Angelovei, iar 27.950 i-au fost daţi în numerar lui „Theodoor”.

După 5 zile, bărbatul şi-a luat hainele şi a dispărut. Angelova a costatat că bărbatul i-ar fi golit şi contul bancar, astfel că a mers la poliţie şi a declarat o pagubă de circa 57.000 de euro. A descoperit că numele falsului iubit era Edens Alfons Theodoor. Abia zilele trecute s-a descoperit că bărbatul locuia în comuna Floreşti, din judeţul Cluj. Bărbatul a fost arestat în 30 decembrie 2021 şi a fost extrădat la începutul lunii ianuarie.

Autorităţile bulgare au emis, în data de 4 martie 2021, mandatul european de arestare pe numele bărbatului. În hotărârea Curţii de Apel este prezentată povestea de film a escrocului de pe Tinder.