Este în doliu în Partidul Social Democrat (PSD), după moartea lui Ioan Vlad, consilier local în comuna timișeană Șag. Politicianul a încetat din viață, marți, anunțul fiind făcut chiar de către colegii săi din PSD Timiș, pe pagina lor de socializare.
„Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a celui care a fost un bun prieten şi coleg social-democrat, Ioan Vlad, consilier local în comuna Șag. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a scris Organizația Județeană – PSD Timiş.
Și primarul localității timișene Șag, Flavius Alin Roșu, a postat un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de Facebook.
„Cu nemăsurată tristeţe am aflat de decesul neașteptat al celui ce a fost Ioan Vlad şi de aceea simţim nevoia să transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ne despărțim de un om decent, serios, familist și stâlp al comunității șăgene, de un bun consilier local ce a muncit in realizarea proiectelor noastre, un bun coleg si prieten. Nimeni nu este întrebat, când doreşte să plece din această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-l odihnească in pace și să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire! (…)”, a transmis primarul din Șag, Flavius Alin Roșu.