ESTE OFICIAL! A apărut ghidul complet privind pastilele de iodură de potasiu. Atenționări speciale, riscuri și vulnerabilități

Publicat: 06 04. 2022, 13:24
Actualizat: 06 04. 2022, 13:25
Sursa: Profimedia

Distribuirea și modul de folosire al comprimatelor de iodură de potasiu au venit la pachet cu câteva neînțelegeri și controverse. Pentru a nu mai lăsa loc de interpretări, ​Ministerul Sănătății a demarat miercuri campania de informare cu privire la administrarea comprimatelor de iodură de potasiu.

Mai exact, a fost elaborat Ghidul de Informare Generală care stabilește condițiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 mg, dozele recomadate, cum și când se instituie tratamentul. Reamintim că, 89% dintre medicii de familie nu susțin distribuirea iodurii de potasiu prin cabinetele lor. De asemenea, tot începând de astăzi, Ministerul Sănătății pune la dispoziția cetățenilor și un call center dedicat, unde personal de specialitate va răspunde întrebărilor primite.

Poți găsi AICI tot ce trebuie să știi despre iodura de potasiu!

Cum se administrează iodul și care sunt dozele recomandate

Iodura de potasiu 65 mg se va administra exclusiv la indicațiile autorităților și doar în caz de accident nuclear! Metodele de informare ale autorităților în caz de accident nuclear se vor face prin intermediul radio, TV, mass media sau/și chiar prin intermediul sirenelor de protecție civilă, se arată în ghidul elaborat de Ministerul Sănătății.

  • Comprimatul cu iodură de potasiu 65 mg se administrează pe cale orală și poate fi mestecat sau înghiţit.
  • Pentru administrare la copii cu vârsta sub 6 ani, doza poate fi zdrobită şi amestecată cu lapte, suc de fructe, miere sau iaurt.
  • În cazul administrării la sugari (cu vârsta sub 1 an), doza poate fi dizolvată în lapte, apă, suc de fructe, sau zdrobită şi amestecată cu lapte sau suc de fructe.

Ce reacții adverse pot apărea în urma administrării iodului

Reacţii de hipersensibilitate, cum sunt erupţii cutanate tranzitorii, edemul glandelor salivare, cefalee, bronhospasm, tulburări gastro-intestinale; acestea pot fi uşoare sau severe ca intensitate şi pot fi dependente de doză.

  • Au fost raportate hipertiroidism, boli autoimune (Graves şi Hashimoto), guşă nodulară toxică şi hipotiroidism indus de iod.
  • De asemenea, s-au raportat hiperactivitate tiroidiană, tiroidită, mărirea glandei tiroide cu sau fără dezvoltarea mixedemului.
  • Administrarea continuă poate determina depresie, nervozitate, impotenţă sexuală şi insomnie.

CONTRAINDICAȚII LA IODURA DE POTASIU

  • Hipersensibilitate la iodură de potasiu sau la oricare dintre excipienţi;
  • Dermatită herpetiformă;
  • Vasculită cu valori mici ale complementului (afecţiuni autoimune foarte rare).

​89% dintre medicii de familie se declară împotriva distribuirii iodurii de potasiu prin cabinetele lor, arată un sondaj realizat săptămâna trecută de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Poți consulta AICI ghidul lansat de minister.