Prima pagină » Actualitate » ESTE OFICIAL! Ministrul austriac de interne, ANUNȚ COLOSAL cu privire la primirea României în Air Schengen: „Acum este rândul Comisiei!”

ESTE OFICIAL! Ministrul austriac de interne, ANUNȚ COLOSAL cu privire la primirea României în Air Schengen: „Acum este rândul Comisiei!”

ESTE OFICIAL! Ministrul austriac de interne, ANUNȚ COLOSAL cu privire la primirea României în  Air Schengen: „Acum este rândul Comisiei!”

Oficial ne merge bine! Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a anunțat luni, în premieră, că Viena este dispusă să relaxeze veto-ul austriac la Schengen în cazul României și Bulgariei, astfel încât cele două țări să intre mai întâi cu aeroporturile. Declarațiile oficialului austriac au fost făcute la televiziunea publică “Ö1”, confirmând astfel astfel informațiile apărute pe surse, în week-end, în presa austriacă.

În schimbul unei relaxări a „Air Schengen”, adică a intrării libere prin intermediul transportului aerian, Karner solicită o protecție mai strictă a frontierelor externe și terestre, precum și readmisia solicitanților de azil care vin în Austria prin România și Bulgaria.

Ministrul de Interne austriac  pasează mingea în curtea Comisiei Europeane, pentru a lua măsurile cerute de Austria: „Acum este rândul Comisiei!”

Mai exact, oficialii austrieci cer vrea „triplarea numărului de polițiști de frontieră și modernizarea tehnică” a pazei de frontieră, în special la granițele bulgaro-turce și româno-sârbe.

„Avem nevoie de progrese în domeniul protecției frontierelor externe ale UE”, a spus Karner.

În interviul pentru „Ö1”, citat de G4media, ministrul de Interne a explicat, de asemenea, că solicitanții de azil din Afganistan și Siria, în special, ar trebui să fie transferați în România și Bulgaria „cu autobuzul, cu trenul, sub orice formă.”

Karner a justificat cererea de control permanent la frontierele terestre prin „problema traficanților de migranți.”

Din cele puțin peste 50.000 de cereri de azil în Austria, doar puțin sub 150 de migranți au trecut prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.

Forumul Salzburg din Slovenia, locul unde s-ar putea tranșa „Air Schengen” pentru România

Karner se va deplasa luni în Slovenia pentru a discuta despre viitorul Schengen în cadrul unei reuniuni cu miniștrii de interne din cadrul așa-numitului „Forum Salzburg.”

Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, participă în această perioadă la Forumul Salzburg din Slovenia, unde România așteaptă clarificări din partea Austriei legate de aderarea la Schengen.

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, va fi și el prezent acolo, la puțin timp după ce presa de la Viena a relatat în premieră că Austria și-a flexibilizat poziția și pune acum trei condiții pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul european de liberă circulație.

Forumul Salzburg din Slovenia de luni și marți va fi prima ocazie de întâlniri directe între partea română și cea austriacă, după semnalele de flexibilizare a Vienei în privința extinderii Spațiului Schengen. Acest grup este constituit la inițiativa Austriei și are în componență Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Dintre acestea, doar România și Bulgaria nu sunt parte a Spațiului Schengen.

Pe lângă Austria, Bulgaria și România, printre membrii Forumului de la Salzburg se numără și Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia. Statele din Balcanii de Vest și Republica Moldova sunt, de asemenea, reprezentate.

Austria a spus „NEIN” la aderarea României la Schengen

Reamintim că, după 11 ani de așteptare, România nu a primit, la finalul anului trecut, undă verde pentru a intra în spațiul Schengen, deși autoritățile române, dar și oficiali străini susțin că România a bifat, de ani buni, cerințele tehnice impuse. Austria a fost singura care s-a impus aderării României, motivul invocat fiind cel al migrației.

 

CITIȚI ȘI:

LIVE UPDATE: România, în zodia Schengen. Consiliul JAI, ziua decisivă. Austria, singurul stat care se opune aderării României și Bulgariei / Ciucă: „Mergem până la capăt” / Bode: „Orice compromis în interesul României îl vom accepta”

EXCLUSIV | De ce nu pot fi separate România și Bulgaria la votul pentru aderarea la Schengen. Generalul Virgil Bălăceanu: ”Trebuie luate la pachet pentru că au un spațiu comun, deschiderea la Marea Neagră, care reprezintă o vulnerabilitate”

EXCLUSIV VIDEO | De ce se opune Austria intrării României în Schengen? Andrei Caramitru: ”La un veto clar, este posibilă judecata la Curtea de Justiție Europeană pe discriminare. Ar fi forțată așa o aderare, plus despăgubiri”

EXCLUSIV | ZIUA Z pentru aderarea României la Schengen. Fost șef al Statului Major: ”Decuplarea de Bulgaria ar însemna că noi primim «mărul otrăvit», cu o răspundere și o presiune foarte mari să securizăm frontierele și pe Sud, și pe Est”

EXCLUSIV | Fost comisar european: „Este tristă și misterioasă poziția Austriei, subiectul migrației este fals, inventat. Este important să reușim aderarea la Schengen până la sfârșitul anului, pe timpul președinției cehe, care ne este favorabilă”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele