Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: „Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe niște cârpe, numite măști”
Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat, într-o postare pe Facebook, că „Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe niște cârpe, numite măști”.
Deși instanţele de judecată au interzis organiza pelerinajul de la Peştera Sfântului Andrei, oamenii au participat totuşi la slujba de astăzi.
„Nu-l scoateți vinovat pe IPS Teodosie, pentru că niște cinici v-au dat cârpe de doi lei, de s-au umplut spitalele.
Au apărut retorii care se agită irațional că „ce alegi, Peștera sau ATI?” și că IPS Teodosie incită la nerespectarea legii.
Le atrag atenția că-s orbi și surzi.
Credincioșii au fost purtați prin frig, ploaie, soare, după hatârul guvernanților, că vezi Doamne, e pericol la Biserică.
Asta în vreme ce n-au fost probleme cu înghesuiala de prin metrou, mall-uri sau alte temple ale comerțului.
În vremea asta, nimeni nu răspunde că 90% (mai nou) din măștile puse „spre protecție” au fost niște cârpe. A trecut virusul prin ele ca deciziile guvernanților prin birouri, fără nici o opreliște.
Dar important e să supraveghem credincioșii cu elicoptere. Filtrele poliției sunt mai ceva ca măștile. În vreme ce SUA și Franța au anulat interdicțiile discriminatorii.
Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe niște cârpe, numite măști.
Pe care au tupeul să le și redenumească „acoperitoare faciale” doar ca să-și acopere, juridic, șmenul. În rest, vă lasă să le cumpărați ca păcăliții, că tot nu vă protejează.
Când expui populația la infectare, cu o cârpă neconformă în peste 90% (!!!)din cazuri, când transportul în comun e prima cale de transmitere a virusului și poți merge oriunde pe proprie răspundere, vii și repeți obsesiv că n-ai voie să mergi la o slujbă undeva în pădure…
Statul practică prea mult dubla măsură”, a scris Eugen Tănăsescu în postarea de pe Facebook.
ÎPS Teodosie, afirmație șocantă despre riscul infectării cu COVID-19 la pelerinaj: „Dacă acolo este momentul să plece din viața aceasta, pleacă la Dumnezeu”
Declarație controversată făcută duminică, într-o emisiune TV, de ÎPS Teodosie, referitoare la invitarea pelerinilor la Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța, este împotriva unei decizii judecătoresti.
În județul cu una dintre cele mai mari rate de infectare din țară, reprezentanții Bisericii ignoră instanțele judecătorești și guvernanții, punând în pericol starea de sănătate a credincioșilor.
„Dacă acolo este momentul să plece din viața aceasta, credinciosul pleacă la Dumnezeu”, afirmă Înalt Prea Sfinţitul Teodosie