Eugen Tomac, după mesajul de amenințare primit de Maia Morgenstern: ”Discursul urii trebuie smuls din rădăcină, populismul și mesajele extremiste trebuie scoase în afara legii”
Actrița Maia Morgenstern a primit un mesaj de amenințare cu moartea pe e-mail, iar un astfel de incident reprobabil a ridicat, din nou, semne de întrebare referitoare la cât de departe poate merge ura într-o societate care dorește normalitatea?
”Sunteți o adunătură de proști și am vrut să vă anunț că intenționez s-o omor pe nenorocita aia de Maia Morgenstern. (…) O să-ți spun că această jidancă are zilele ei numărate (…) Vă pot promite că intenționez să-i dau foc teatrului vostru idiot de idiș, violând-o pe fiica lui Morgenstern, Calabria, omorând fiecare actor din această gaură murdară de șobolani…”, a scris respectivul pe adresa de e-mail a actriței.
Pornind de la acest mesaj, Eugen Tomac scrie în mediul online că – având în vedere nivelul tehnologic la care s-a ajuns – există și posibilitatea nedorită ca oricine ”să spună în gura mare tot ce-i trece prin cap”.
”Trăim era în care avansul tehnologic permite oricui să spună în gura mare tot ce-i trece prin cap. Mesajele transmise pe email actriței Maia Morgenstern și celorlalți actori de la Teatrul Evreiesc de Stat, dincolo de conținutul lor abject și condamnabil, reprezintă un atac care scoate la suprafață un tip de gândire de care societatea noastră pare că nu s-a vindecat”, avertizează Eugen Tomac.
”Discursul urii a revenit în aceste vremuri pline de tensiuni sociale, economice și nu numai și e folosit tot mai des de oameni care pur și simplu cred că promovând teoriile conspirației, dezinformarea în masă, deformarea realității pot aduna un anumit capital public”
Eugen Tomac
Eugen Tomac: ”Populismul care bântuie Uniunea Europeană și care pare că nu ne ocolește nici pe noi”
Din păcate, astfel de semnale de alarmă se înmulțesc, chiar la nivelul Uniunii Europene, România nefiind ocolită. Iată, mai notează Eugen Tomac, își fac apariția ”oameni lipsiți de orice rațiune”, cei care nu se feresc să jignească grosolan și să amenințe.
Este un ”discurs al urii” care ar trebui smuls din rădăcină și – insistă Eugen Tomac – ”populismul și mesajele extremiste trebuie scoase în afara legii”. Esențială rămâne, în astfel de momente, solidaritatea, iar aceste acte trebuie condamnate cu fermitate.
”Consecința acestor ieșiri nesăbuite este cea pe care o vedem zilele acestea. Apar oameni lipsiți de orice rațiune care aruncă cuvinte jignitoare, atât de șocante încât pur și simplu nu ne vine să credem că avem printre noi cetățeni care pot gândi și adresa cuiva asemenea orori.
Discursul urii trebuie smuls din rădăcină, populismul și mesajele extremiste trebuie scoase în afara legii fără niciun fel de milă. Altfel, mulți români chinuiți în comunism și dezamăgiți de anii de tranziție pot cădea ușor în capcana întinsă de populismul care bântuie Uniunea Europeană și care pare că nu ne ocolește nici pe noi. În aceste zile în care trebuie să cerem iertare și să iertăm, este esențial să fim solidari cu semenii noștri supuși unui asemenea atac și să-l condamnăm cu toată ființa”, mai scrie Eugen Tomac pe pagina sa de socializare.