Prima pagină » Actualitate » Eugen Tomac (PMP): ”România nu are dreptul politic și nici moral de a abandona obiectivul readucerii Basarabiei acasă”

Eugen Tomac (PMP): ”România nu are dreptul politic și nici moral de a abandona obiectivul readucerii Basarabiei acasă”

Eugen Tomac (PMP): ”România nu are dreptul politic și nici moral de a abandona obiectivul readucerii Basarabiei acasă”
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac

Eugen Tomac, europarlamentar al Partidului Mișcarea Populară (PMP), notează – în mediul online –  că națiunea română a fost separată în urma pactului Ribbentrop-Molotov, iar România nu poate abandona un obiectiv național fundamental, readucerea Basarabiei ”acasă”.

Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice. Se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru – Basarabia, dar și din partea nordică a regiunii Bucovina. Dacă această retragere nu ar fi fost pusă în practică, în termen de patru zile, România era amenințată cu războiul.

Administrația și armata română s-au retras, tocmai pentru a evita un conflict armat. Evenimentele s-au petrecut în context geopolitic mult mai larg, în care – prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 – Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană.

Europarlamentarul Eugen Tomac scrie că România nu trebuie să accepte acea decizie luată, în 1940, de doi ”criminali” – Hitler și Stalin -, cei care, practic, ”au separat națiunea română”.

”România nu are dreptul politic și nici moral de a abandona obiectivul readucerii Basarabiei acasă. A renunța la slujirea acestui ideal înseamnă pur și simplu a accepta decizia celor doi criminali, Hitler și Stalin, care au separat națiunea română prin pactul Ribbentrop-Molotov”, notează Eugen Tomac pe pagina sa de socializare.

”Unirea celor două state românești, altă soluție nu există”

Oamenii care au ”conștiința trează”, scrie europarlamentarul PMP Eugen Tomac, trebuie să acționeze în această ”direcție”, într-un efort comun depus nu numai de societatea civilă sau clasa politică, ci și de dascăli sau preoți.

Drumul european al Republicii Moldova poate fi pus în practică, așa cum a declarat, în repetate rânduri, și președintele Moldovei, Maia Sandu, dar un astfel de drum este realizabil, consideră Eugen Tomac, ”doar prin unirea celor două state românești”.

”Clasa politică, societatea civilă, dascălii, preoții și toți cei care au conștiința trează trebuie să acționeze în această direcție. Unirea nu o va face nimeni în afară de noi, românii de o parte și alta a Prutului. Visul european al cetățenilor R. Moldova se poate realiza doar prin unirea celor două state românești, altă soluție nu există”, mai notează europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și