Eugen Tomac solicită crearea unei ”Unităţi cibernetice comune” la nivelul UE pentru a răspunde atacurilor informatice venite dinspre Federaţia Rusă
Europarlamentarul Eugen Tomac – preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) – a solicitat în plenul Parlamentului European crearea unei structuri comune a UE care să asigure protecţie în faţa unor atacuri cibernetice venite dinspre Federaţia Rusă.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care grupul de hackeri ruşi autointitulat Killnet a blocat mai multe pagini web ale unor instituţii ale statului şi lansat multiple atacuri informatice asupra unor structuri administrative şi private din România. ”Atacurile cibernetice venite dinspre Rusia necesită un răspuns unitar din partea Europei”, a precizat Eugen Tomac.
“Federaţia Rusă utilizează instrumente moderne pentru a ataca state membre UE şi pentru a pune în pericol democraţia europeană. Acest lucru necesită un răspuns rapid şi unitar de la nivelul Uniunii Europene. Este estenţial ca UE să creeze o Unitate Cibernetică Comună, pentru că avem nevoie de apărare comună pe acest teren extrem de periculos. Ca dovadă că, zilele trecute, mii de atacuri cibernetice au fost îndreptate asupra României”, a declarat Eugen Tomac în plenul Parlamentului European.
”Acest imperiu condus de un criminal devine din ce în ce mai periculos şi avem nevoie de instrumente moderne pentru a ne apăra, zi de zi, valorile şi democraţia”
Eugen Tomac
”UE şi NATO nu pot şi nu trebuie să asiste pasiv la dubla agresiune rusească din spaţiul online”
PMP consideră că toate aceste atacuri informatice coordonate de la nivelul statului rus reprezintă parte a unui război hibrid pe care Moscova l-a declanşat împotriva lumii civilizate.
Având în vedere progresul tehnologic şi integrarea crescută a sistemelor economice, sociale şi administrative în zona online, UE şi NATO trebuie să creeze mecanisme de răspuns în faţa unor asemenea agresiuni.
“UE şi NATO nu pot şi nu trebuie să asiste pasiv la dubla agresiune rusească din spaţiul online. Pe de o parte, discutăm de atacuri informatice de tip hacking care pot ţinta inclusiv infrastructura critică a unor ţări membre. Pe de altă parte, sunt ferme de trolli ai Moscovei care otrăvesc spaţiul online prin dezinformare şi fake news cu scopul de a genera haos. La nivelul Uniunii Europene, sunt cunoscute aceste realităţi, pentru că şi ţările occidentale s-au confruntat cu aceste fenomene de agresiune rusească pe întreaga perioadă a pandemiei”, a concluzionat Eugen Tomac, preşedintele PMP.
”Speranţa este că, în faţa agresiunii vădite de acum a Rusiei, va exista un declic la nivelul UE şi se va înfiinţat acest taskforce cibernetic care să răspundă atacurilor hackerilor ruşi”
Eugen Tomac, președintele PMP
Citește și:
- Fostul comandant al forțelor SUA și NATO din Europa: ”Rusia este vulnerabilă, ca națiune, în acest moment”
- Statul român a început executarea silită a imperiului fraților Micula, dar o instanță din Beiuș s-a pus de-a curmezișul! Miza: 395 milioane de euro! ANAF încearcă să recupereze astfel despăgubirile achitate cu o grabă suspectă (INFORMAȚII EXCLUSIVE)
- Maria Zakharova amenință Kievul și alte capitale europene cu un ”răspuns dur”: ”Occidentul cere în mod deschis Kievului să atace Rusia, cu armele primite din țările NATO”
- Ucraina îi vânează pe autorii atrocităților de la Bucha. Procurorul general: ”Au fost identificați 10 militari ruși acuzați de crime de război”
- Liderul nord-coreean recidivează și amenință cu folosirea ”preventivă” a armei nucleare: ”Colacul de salvare care garantează securitatea ţării noastre”