Europa se confruntă cu un val de căldură EXTREM. Temperaturi de peste 40 de grade Celsius în unele regiuni
This browser does not support the video element.
Europa este lovită în aceste zile de un val de căldură extrem, determinând autoritățile să emită avertizări și recomandări pentru populație. Oamenii sunt sfătuiți să evite expunerea prelungită la soare și să se hidrateze corespunzător pentru a preveni incidentele cauzate de temperaturile ridicate.
În anumite zone din Turcia, temperaturile au crescut cu până la 12°C peste media obișnuită a acestei perioade. În unele regiuni, termometrele au indicat valori de peste 40°C. Grecia, o destinație turistică populară, a înregistrat cel puțin cinci decese atribuite căldurii extreme. Meteorologii prognozează temperaturi caniculare și în alte țări, precum Italia și Bulgaria.
Indicele de umiditate și temperatura resimțită, la cote alarmante
Meteorologii anunță că, pe lângă temperaturile ridicate, și indicele de umiditate și temperatura resimțită sunt mult peste valorile normale pentru luna iunie. Cu toate acestea, mii de oameni continuă să meargă la plajă, în pofida pericolelor asociate cu canicula.
Alertă de caniculă în Ungaria
Ungaria este și ea sub alertă de caniculă, valabilă cel puțin până la sfârșitul săptămânii. Autoritățile au îndemnat populația să bea suficiente lichide și să se protejeze de soare pentru a preveni problemele de sănătate.
În Germania au fost emise avertizări de ploi abundente
Meteorologii se așteaptă ca recordul de căldură pentru luna iunie să fie doborât în zilele următoare. Între timp, în Germania, unde se desfășoară Campionatul European de Fotbal, au fost emise avertizări de ploi abundente. Din cauza unei furtuni, zonele special amenajate pentru fani, inclusiv cea din Leipzig, au fost închise temporar. Vântul puternic prognozat pentru regiunile din vestul și centrul țării a creat îngrijorări suplimentare.
Sursă video: Euronews
Sursă foto: Shutterstock