România are penultimul salariu ca nivel din Uniunea Europeană, iar 1,6 milioane de români își duc existența dintr-un salariu minim brut de 2.550 de lei, care înseamnă doar puțin mai mult de 1.500 de lei bani în mână, după ce stat reține taxe și impozite. Noua Directivă europeană privind salariul minim, aprobată recent de Parlamentul European, își propune să asigure tuturor lucrătorilor din Uniunea Europeană un nivel de trai decent, dar și să promoveze progresul economic și social.
Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European – cel care a prezidat negocierile cu reprezentanții Consiliului UE și cu Comisia Europeană despre salariul minim european – a explicat în interviul acordat pentru Gândul ce înseamnă acest lucru pentru români și care este, în mod concret, majorarea adusă unui angajat cu salariu minim din România.
Legislația europeană trebuie transpusă și în România în maximum doi ani, însă Dragoș Pîslaru susține că, în tot acest timp, Comisia Europeană va fi cu ochii pe România.
În plus, europarlamentarul vede Directiva UE și ca pe o depolitizare necesară din jurul salariului minim european, explicând că această decizie ia, practic, din mâna Guvernului puterea de a decide soarta angajaților la nivelul salariului minim.
Dragoș Pîslaru susține că România are o economie bazată, în bună măsură, pe salarii mici, ceea ce încurajează o competitivitate care marșează pe forță de muncă ieftină. Tocmai de aceea, susține europarlamentarul, noua Directivă UE ar putea contribui la schimbarea viziunii și mutarea centrului de greutate al performanței economice dinspre forța de muncă ieftină pe valoarea adăugată și, implicit, pe productivitate.
Președintele Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European recunoaște că în România distorsiunea majoră în piața forței de muncă, determinată de un nivel mic de salarizare, îi determină pe oameni să spună: «dar eu de ce să mai muncesc» sau încurajează exodul lucrătorilor români, în special cei tineri, în alte țări.
Salariile minime statutare sunt prezente în 21 de state membre, în timp ce alte șase state nu au acest tip de salarizare. România se numără printre țările care are salariul minim statutar, mai exact acel nivel minimal pe care angajatorul trebuie să-l plătească angajatului când există un raport de muncă între cei doi.
„Concret, în România, dacă ar fi să mergem pe sistemul acesta de referință – care, repet, nu va fi obligatoriu, dar care sfătuiește România să se uite înspre lucrul ăsta -, ar însemna: noi avem salariul mediu brut 6.440 de lei, jumătate din el ar fi 3.220. Avem salariul minim 2.550, deci ar însemna o creștere de circa 670 de lei, care ar fi necesară pentru a respecta referențialul pe care-l avem în Directivă.
Guvernul nu va fi silit să facă asta dintr-o dată, nu este obligat de Directivă să facă ceva peste noapte. Dar, o să fie, într-adevăr, frecat la cap de Comisia Europeană pentru diferențe, mai ales în România, unde avem un salariu mic, penultimul în Europa ca nivel. Aici este clar că vor fi probleme, a explicat Dragoș Pîslaru.
Europarlamentarul a spus și ce schimbă Directiva în România, susținând că acum este o discuție despre salariu minim profund politizată.
”Cu alte cuvinte, fiind în mâna Guvernului și a politicienilor, ești în situația în care se iau decizii la acest nivel fără nicio analiză de impact, fără niciun fel de studiu care să-ți arate ce se întâmplă în momentul în care salariul crește cu 10 lei, 100 de lei etc.
Ce se întâmplă concret cu această legislație europeană? Practic, iei din mâna Guvernului decizia aceasta de a hotărî soarta salariatului la nivelul salariului minim. Cumva, automatizează această decizie”, a mai spus Pîslaru.
Directiva se implementează în doi ani, acesta fiind termenul de transpunere stabilit la nivelul Uniunii Europene.
”Asta ar înseamna faptul că Guvernul poate să dea din buzunar în continuare până la alegerile viitoare și după aceea să zică: ‹Bun, vine următorul guvern, ne ocupăm și de Directivă». Este o opțiune. Sau, dacă, într-adevăr, tot se bate cu pumnul în piept că îi pasă de agenda socială, poate s-o implementeze imediat, să stabilească indicatorii cu partenerii sociali toamna asta și să aplice deja formula pentru 1 ianuarie 2023.
Având în vedere că Parlamentul European va rămâne în monitorizare, Comisia Europeană are acum o echipă de specialiști care este pusă la dispoziția statelor membre pentru stabilirea indicatorilor, partenerii sociali sunt foarte la curent cu ceea ce se întâmplă, așa că eu sper ca lucrurile să se înțeleagă în perioada următoare.
Îmi doresc să putem explica faptul că nu este neapărat de a stabili un nivel de salariu, ci de a da într-adevăr predictibilitate. Ca o completare, în România, după 1989, avem o economie bazată, în bună parte, pe salarii mici. Este o competitivitate bazată pe forță de muncă ieftină. Și, cumva, este foarte important să ne alegem pe ce model economic vrem să marșăm în continuare.
În momentul în care noi nu reușim să plătim penultimul salariu din Europa ca nivel, asta înseamnă că este o problemă serioasă și că trebuie să ne gândim dacă, structural, nu cumva ar trebui să avem mai multe tipuri de motivații. Sunt niște lucruri care ar trebui să ne conducă în a ne schimba centrul de greutate al performanței economice, dinspre forța de muncă ieftină pe valoarea adăugată, productivitate”, a explicat europarlamentarul Dragoș Pîslaru.
Președintele Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European susține că, în România, interesul trebuie mutat de la cât să fie salariul minim și dacă politicianul să decidă la cum să scoatem cât mai multă lume din nivelul acesta de salariu minim.
Noi avem, conform ultimei statistici, 1,6 milioane de lucrători care sunt la nivelul salariului minim. În sectorul public, nu prea mai avem, au crescut salariile și nu mai avem la nivelul salariului nimim.
Dar, ideea ar fi nu cu cât să crești, ci cum să-i scoți pe acești lucrători la salarii cât mai ridicate și eventual să atragi altă parte din populația activă pe câmpul forței de muncă. Asta mi se pare o miză foarte importantă”, a spus Dragoș Pîslaru.
Statele UE au practici diferite în ce privește modul de stabilire a salariului minim, iar în unele dintre acestea, statul nu are niciun rol, cei care decid fiind partenerii sociali.
Există modelele nordice, unde statul nu are nicio treabă cu setarea salariului minim, pur și simplu partenerii sociali, patronatele și sindicatele, stau de vorbă și stabilesc, și modelele mai mediteraneene, unde, la propunerea partenerilor sociali, statul setează un nivel al salariului minim statutar.
Asta se întâmplă și în România. În țara noastră există Consiliul Național Tripartit, unde se întrunesc sindicate, patronate și Guvern. Apoi, la propunerea partenerilor sociali, Guvernul stabilește la început de an care este salariul minim statutar, garantat brut sau garantat în plată.
Prima parte a Directivei se referă la salariul minim statutar și stabilește niște criterii pe baza cărora să fie ancorat acest salariu. Se pleacă de la premiza că ar trebui să ai niște criterii obiective, adică niște indicatori economici, iar dacă se întâmplă schimbări în economie, să poți să ai o evoluție și în salariu minim.
Cei patru indicatori pe care îi găsim în Directivă, asta este, atenție, partea obligatorie. Este vorba de puterea de cumpărare, productivitate, de nivelul salariile generale în economie și de ritmul de creștere salarială în economie.
La puterea de cumpărare, cum avem, să zicem, inflație de 15%, asta ar înseamna că, dacă, ar fi să se aplice Directiva europeană, ar însemna că salariul minim ar trebui ajustat măcar cu acest 15%, pentru ca cei mai vulnerabili dintre salariații din România să nu aibă o pierdere de putere de cumpărare.
Pe partea de productivitate, este invers, adică atunci când economia crește, când lucrurile merg bine, să se reflecte lucrurile acestea și în buzunarul celor care sunt cel mai prost plătiți din perspectivă salarială, a explicat europarlamentarul.
Dragoș Pîslaru a vorbit și de Pilonul 6, care aduce ideea de salariu echitabil și spune că, atunci când un salariat are 40 de ore de muncă pe săptămână, ar trebui să poată câștiga suficient cât să poată trăi de la o lună la alta.
Un trai decent, nimic sofisticat. Ideea, descrisă de termenul «in work poverty», a fost surprinsă la nivel european de statistică, mai exact că există persoane care sunt în sărăcie, deși muncesc.
S-a remarcat că, în această situație, există o tentație destul de mare a celor care muncesc și nu primesc suficienți bani să zică: «Dar de ce mai mergem la muncă, până la urmă?» În România, există foarte mulți, inclusiv tineri, care nu muncesc pe salariu minim sau pe cât li se oferă, tocmai pentru că zic: «Dar de ce să mă chinui atât, când pot să mă duc și lucrez trei luni în Spania sau aștept să-mi iasă un tun», că avem noi chestia asta, apropo de etica muncii.
Una peste alta, este o distorsiune majoră în piața forței de muncă, din tipul acesta de comportament. Ca să nu spunem faptul că persoanele care lucrează fie la negru, fie ocazional, nici nu au protecție socială adecvată, deci asta va crește și factura societății, fie pe scheme de venit minim garantat, fie pe facturi pe sănătate.
Acesta este contextul la care s-a gândit UE și pe care îl avem pe masă. Toate lucrurile acestea din Pilonul European al Drepturilor Oficiale, ușor-ușor, devin legislație. În domeniul muncii, acesta este cel mai ambițios din ultima vreme. Una peste alta, este, dacă vreți, propunerea-fanion pe relații de muncă”, a mai spus europarlamentarul Dragoș Pîslaru.