Europarlamentarul Eugen Tomac, criza politică și ”frăția PNL – USR”: ”O administrație locală haotică, criză după criză și scandal după scandal”
Europarlamentarul Eugen Tomac analizează, într-o postare de pe pagina sa de socializare, criza politică actuală, insistând asupra unei ”frății” politice între PNL și USR.
Eugen Tomac reamintește că PMP a fost exclus dintr-o eventuală ”construcție” politică, în momentul în care PNL și USR au stabilit să meargă pe liste comune la alegerile locale din București, dar și atunci când PNL și USR au votat alături de PSD împotriva ”renumărării buletinelor de vot în cele peste 1100 de secții unde PMP a avut reprezentați”,
”Se împlinește un an de când frăția PNL-USR a stabilit să facă liste comune la alegerile locale din capitală și în unele zone din țară, excluzând dintr-o asemenea construcție, în mod arogant, PMP, care a votat constant în Parlament, timp de patru ani, alături de aceste partide. Tot PNL și USR au votat alături de PSD, în BEC, împotriva renumărării buletinelor de vot în cele peste 1100 de secții unde PMP a avut reprezentați, dar a obținut zero voturi. Asta în condițiile în care nouă ne-au lipsit mai puțin de o mie de voturi pentru a accede în Parlament”, notează europarlamentarul Eugen Tomac în mediul online.
”Am mai spus-o, însă mi se pare important să reamintesc, că toți magistrații membri în BEC au votat pentru renumărare, în timp ce toate partidele – împotrivă. Diferența pentru renumărare a fost de un vot împotrivă. Așa s-a scris democrația anului trecut”
Eugen Tomac
Eugen Tomac: ”Atacurile dintre PNL și USR arată cât de jos poate coborî discursul public”
Europarlamentarul PMP consideră că această criză politică accentuată și ”contrele” dintre reprezentanții PNL și USR, parteneri de Coaliție, demonstrează că discursul public a înregistrat o cădere abruptă, iar principiile și integritatea se transformă, ad-hoc, în simple ”lozinci”.
Este vorba deja despre o ”alianță metalică”, scrie Eugen Tomac, anticipând că singurul partid care va câștiga în urma acestei crize politice va fi PSD. Totodată, Tomac consideră că proiectul PMP referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin – adoptat de Senat – ar trebui adus, neapărat, pe ordinea de zi.
”Ce avem astăzi? O administrație locală haotică, iar cei care ieri declarau cu mândrie că nu vor fi ca PSD, astăzi au ajuns să ne livreze zilnic criză după criză și scandal după scandal. Asta în timp ce toată lumea responsabilă are două obiective serioase: combaterea pandemiei și redresarea economică. Atacurile dintre PNL și USR arată cât de jos poate coborî discursul public și cât de rapid pot “principiile” și “integritatea” deveni niște lozinci ușor de aruncat la coșul politicii românești.
Dintr-odată, nu mai există niciun filtru și se înfiripă o alianță de conjunctură între cei care militează împotriva “extremiștilor” populiști și cei care își fac cruci mari pe Facebook, să vadă tot poporul cum luptă împotriva LGBTiștilor. Iată că principiile se topesc când interesul o cere și avem o nouă înțelegere cu iz metalic din care va rezulta un singur câștigător. El va încasa tot capitalul din această criză – adormitul PSD”, mai scrie europarlamentarul PMP.
”Dacă alianța metalică ar vrea în mod real să pună în dificultate PNL, poate face ceea ce spuneam la începutul săptămânii și anume să ia proiectul PMP privind alegerea primarilor în două tururi și să-l aducă pe ordinea de zi. Acest proiect, adoptat de Senat, are nevoie de un singur vot pentru a deveni lege. Doar așa puteți face ceva util pentru țară și pentru a opri dominația absolută a PSD în 2024”
Eugen Tomac