EUROPOL: Academia de Poliție, închisă până la finalul anului, ca urmare a scandalului privind toxiinfecția alimentară

Publicat: 25 11. 2023, 16:15

Academia de Poliție „Al. I. Cuza” din București a fost închisă până la finalul acestui an, ca urmare a scandalului provocat în spațiul public după ce mai bine de o sută de studenți au acuzat o toxiinfecție alimentară.

Anunțul a fost făcut de sindicatul polițiștilor Europol, care informează că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație și de Senatul Academiei.

Sindicatul critică în continuare condițiile în care studenții au fost obligați să locuiască, susținând că acestea nu pot fi comparate „nici măcar cu cele din penitenciare.

Mai jos, mesajul integral al sindicatului Europol:

„ULTIMA ORĂ!!! Academia de Poliție «A. I. Cuza» a fost închisă până la finalul anului.

După 10 zile în care am arătat condițiile insalubre, precare, periculoase, mizere, ce nu puteau fi comparate nici măcar cu cele din penitenciare, Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție «A. I. Cuza» au luat decizia de a trimite studenții acasă, cel puțin până după sărbătorile de iarnă.

Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară.

Vă promitem că nu ne vom opri aici. Timp de un an, studenții și angajații Academiei au fost victimele unor incompetenți, împuterniciți/desemnați susținuți politic, plătiți cu salarii de “lucrări de excepție” majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituției au lucrat cu zilieri, în șantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate.

Faptul că timp de 10 zile, niciun oficial al Academiei nu a fost cel puțin cercetat disciplinar și nici nu li s-au încetat împuternicirile celor responsabili, demonstrează că interesele financiare sunt uriașe și nu puteau fi tolerate fără susținere de la vârful MAI.

Le mulțumim pe această cale studenților, părinților, cadrelor didactice și membrilor care ne-au sprijinit în demersul nostru de arăta ce se întâmplă în spatele porților închise din Academia de Poliție «A. I. Cuza».

119 studenți de la Academia de Poliție din Capitală, internați în spiral cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la cantina instituției

În total, 119 studenți de la Academia de Poliție din Capitală au fost internați la spital cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la cantina instituției, au spus surse din cadrul Ministerului de Interne, pentru GÂNDUL.

Numărul total al studenților de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” care au fost internați la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, intoxicați cu mâncarea primită la cantină, a ajuns la 119. În cursul zilei de miercuri au fost internați 106, în cursul nopții alte două studente au intrat sub supravegherea medicilor.

Toți pacienții au acuzat stări de vomă și dureri abdominale.

De vină ar fi mâncarea primită la prânz și cină, spun surse din sistem. Potrivit adevarul.ro, studenții au început să se simtă rău imediat după masa de prânz pe care au luat-o marți, 14 noiembrie. La cină, doar unii au mai coborât din camere, cei mai mulți simțindu-se rău.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, vineri, că la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a fost trimis Corpul de Control al ministrului Cătălin Predoiu, iar o comisie analizează cauzele care au dus la toxinfecțiile alimentare suferite de mai mulți studenţi.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus în data de 15.11.2023 constituirea unei comisii, coordonată de secretarul general adjunct al MAI şi formată din specialişti ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Medicale şi ai Direcţiei Generale Logistice, pentru analizarea cauzelor care au dus la producerea incidentului din data de 14.11.2023, când mai mulţi studenţi ai Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» au prezentat stări de rău”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de MAI.