Evaluare națională 2023. Ce este codul unic primit de elevi la începutul probei la limba română
A început Evaluarea Națională 2023! Luni, 19 iunie, elevii vor da prima probă scrisă, la Limba și Literatura Română, iar miercuri, 21 iunie, va avea loc proba scrisă la matematică. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.
Ce este codul unic primit de elevi la începutul probei la limba română?
Elevii care au susținut astăzi proba la limba și literatura română au primit un cod unic. Candidații și părinții trebuie să știe să aibă grijă de acest cod deoarece în baza lui vor putea să își verifice notele obținute la examen.
Rezultatele de la Evaluare Națională 2023 vor fi anonimizate pentru a respecta regulamentul GDPR. Astfel, atunci când vor fi afișate notele acestea vor fi atașate codului primit de fiecare elev în parte.
Ce materiale sunt interzise în sala de examen
Ministerul Educației precizează că în sala de examen candidații nu pot intra dacă au în posesie materiale care îi pot ajuta, iar nerespectarea regulilor duce la eliminarea acestora din sală. Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.
Calendarul Evaluării Naționale 2023
- 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă;
- 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă;
- 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
- 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
- 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor;
- 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor;
- 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor;
Rezultatele la examenele de la Evaluarea Națională 2023 vor fi anonimizate și se vor afișa la avizierele unităților de învățământ și pe edu.ro.
Citește și: Începe Evaluarea Națională 2023. Când vor fi afișate primele rezultate
Citește și: Evaluare Națională 2023. Subiectele la Limba și Literatura română au fost publicate