Excavările pe litoralul românesc ar putea fi blocate de o anchetă DNA, după găsirea unor monede antice
Procurorii anti-corupție au deschis un dosar de cercetare privind condițiile în care s-au dat unele avize necesare pentru lărgirea plajelor din Constanța. DNA a oprit oprirea excavărilor pe litoral.
DNA investighează modul în care Ministerul Culturii a emis, în 2018, un aviz arheologic, dând liber la excavare, deși pe fundul mării ar fi fost găsite mai multe monede antice.
Excavările pe litoralul românesc ar putea fi blocate de o anchetă DNA, după găsirea unor monede antice
În dreptul plajei Modern din Constanța, au fost găsite monede antice. Scafandrii urmează să investigheze zona respectivă, fiind restricționată în prezent.
Lucrările au fost suspendate, la solicitarea DNA. S-a cerut avizul Direcției Hidrografice Maritime, spune purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel:
Cornel Pavel, Statul Major al Forțelor Navale: „Lucrările pe fundul mării și navigația în raionul maritim respectiv sunt interzise.”
Proiectul, finanțat din fonduri europene
Ministerul Apelor și Pădurilor a încheiat un contractat cu o companie olandeză pentru extragerea nisipului. Mai mult, reprezentanții Apelor Române susțin că dacă lucrarea va fi întreruptă, există posibilitatea ca România să fie sancționată, proiectul fiind finanțat din fonduri europene.
Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Administrația Națională Apele Romane: „Ar atrage costuri suplimentare pe care antreprenorul ni le poate revendica. Plus, există posibilitatea să primim chiar și sancțiuni din partea UE.”
Managerul proiectului spunea anul trecut că nisipul nou vine dintr-o zonă autorizată în prealabil pentru excavări, iar unul dintre cercetătorii UNESCO implicați susține și el că zona respectivă a fost verificată cu roboți subacvatici.
Cătălin Dobrinescu, cercetător arheolog UNESCO: „Noi suntem doar specialiștii care constatăm la fața locului dacă respectivul perimetru are sau nu potențial arheologic. La momentul din 2017, noi nu am constatat niciun fel de element în zona respectivă. În perimetrele puse la dispoziție de către beneficiar nu am constatat niciun element de interes istoric sau arheologic.”
Compania o;andeze sustine ca proiectul este aproape de finalizare, plajele din Năvodari și Mamaia au fost deja extinse cu aproape cinci kilometri din cei șapte propuși.
Decizia DNA va rămâne în vigoare până în momentul în care specialiștii vor confirma dacă olandezii extrag sau nu nisip dintr-un sit arheologic. Procurorii DNA nu au specificat deocamdată dacă cercetează o infracțiune de abuz în serviciu sau dare de mită.