Actorul violator, SPOVEDANIE după gratii. ”A pornit în urma unei căderi sufletești”. Își roagă fosta soție să facă terapie împreună, în penitenciar

Publicat: 02 04. 2024, 07:45
Alexander Zudor își roagă soția să participe alături de el și de copii la ședințe de terapie familială, care se organizează în penitenciar | Sursă foto: Facebook

De aproximativ doi ani și jumătate, de când când se află închis la Penitenciarul Rahova, unde are de ispășit o pedeapsă pentru viol și tentativă de viol, actorul Alexander Zudor nu și-a mai văzut copiii. Divorțat de mama celor doi băieți, bărbatul a păstrat o relație foarte bună cu ei, fiind un tată cu normă întreagă. Cu toate acestea, după ce a fost condamnat la închisoare, fosta soție a rupt orice legătură cu el. Într-o încercare disperată de a o convinge să îi lase pe copii să îl viziteze în închisoare, actorul și-a ”convocat” fosta soție la ședințe de terapie în familie, care au loc chiar în penitenciar.

Actorul Alexander Zudor (49 de ani) încearcă din răsputeri să-și convingă fosta soție să le permită celor doi băieți pe care-i au împreună să-l viziteze în închisoare. De aproximativ doi ani și jumătate, de când se află în penitenciar, actorul nu doar că nu și-a mai văzut copiii, în vârstă de 10 ani, respectiv 12 ani, dar nu a mai vorbit cu ei nici măcar la telefon.

Bărbatul a încercat în repetate rânduri să-și sensibilizeze fosta soție, dar fără succes. Într-un strigăt al disperării, i-a scris acesteia un mesaj în mediul online, prin care îi propune să participe împreună cu cei doi băieți la ședințele de terapie familială, care se țin în penitenciar.

”Vă invit atât pe tine, cât și pe cei mici să luați parte la o terapie adevărată de suflet, prin intermediul unei vizite aici la penitenciar, în cadrul programului «Tata și copilul», sau în cadrul unei vizite normale. Veți vedea că aici vin mulți copii de toate vârstele, de la cea mai fragedă la cea mai crescută, care învață să țină cont de realitate și de lecțiile pe care aceasta le are de oferit. La fel veți vedea că aici sunt tot felul de oameni din toate păturile și clasele sociale, care au greșit în fața societății, dar care au susținerea aparținătorilor care-i ajută să își repare și îndrepte greșelile și să revină la o viață normală cât mai curând”, este mesajul pe care Alexander Zudor i l-a transmis pe rețelele sociale fostei sale partenere de viață.

”Ceea ce li se întâmplă se numește abuz emoțional sever”

În pledoaria sa, actorul vine și cu argumente care să îi susțină rugămințile menite să o convingă pe fosta soție să își schimbe decizia.

”Toată lumea știe că le-am fost un tată implicat, extrem de iubitor, apropiat, atât ca părinte, cât și ca prieten. (…) Prin ceea ce trec ei acum și ce li se întâmplă se numește abuz emoțional sever”, i-a mai scris bărbatul fostei sale soții.

Textul său cuprinde și un soi de spovedanie, prin care își explică faptele care l-au dus în spatele gratiilor.

”În ce univers și în ce viață crezi că poate avea vreun sens să-i privezi pe copii de atenția, iubirea și grija tatălui lor? Problema lor nu se poate rezolva fugind și ascunzându-ne de ea și de realitate. (…) Ținându-mă la distanță, ei nu au posibilitatea să înțeleagă și să vadă că tot ce s-a întâmplat a fost o greșeală pe care o regret profund și cu care nu mă pot identifica; că totul a pornit în urma unei căderi sufletești care a cauzat un derapaj; că oamenii se mai întâmplă să aibă astfel de căderi, dar că își pot reveni din ele și le pot depăși devenind mai puternici și mai stabili decât au fost vreodată, și asta mai ales dacă beneficiază și de suportul și de susținerea celor dragi”, scrie actorul, care-și asigură fosta soție că ”și-a revenit complet din acea cădere, chiar cu o lună înainte să fie arestat”.

Până să fie închis, chiar dacă se despărțise de soția sa, actorul era un tată cu normă întreagă | Sursă foto: Facebook

”Ajută-mă, te rog, în această misiune!”

Alexander Zudor își încheie pledoaria rugându-și fosta parteneră de viață să îl ajute să se reabiliteze în fața copiilor săi.

”Ajută-mă, te rog, în această misiune, și te provoc să mă ajuți în a-i face să-și recupereze încrederea în mine precum și imaginea de “tată model” pozitivă, lucru atât de necesar lor, să le arăți și să le demonstrezi că în tot acest timp am făcut tot posibilul să mă îndrept și să repar greșeala făcută (…). În tine stă toată această putere!”, a mai scris actorul.

Actorul Alexander Zudor, cunoscut în special pentru aparițiile în reclame, a fost condamnat, în octombrie 2021, la șapte ani de închisoare pentru viol și tentativă de viol. Faptele pentru care acesta a fost pus sub acuzare s-au petrecut în decembrie 2020.

Odată cu lăsarea serii, Zudor urmărea femei care erau singure pe stradă și le obliga să întrețină relații sexuale sub amenințarea unui cuțit. El își alegea victimele în perimetrul sectoarelor 4 și 5. Zudor se orienta numai către fete tinere, mici de statură și firave, care să nu se poată apăra.

CITEȘTE ȘI:

De la reclame, la confecții! Actorul violator Alexander Zudor face huse de pat și perdele în închisoare / Ce mesaje le transmite copiilor săi

Actorul violator în serie folosea un costum special atunci când pleca la „vânătoare”. Alexandru Zudor a urmărit, ascuns în întuneric, zeci de femei singure! (EXCLUSIV)