Al doilea MERCENAR român rănit în Congo ajunge în Franța. Când va fi repatriat colegul său, ucis în luptă. Precizările șefului misiunii, Horațiu Potra

Publicat: 21 06. 2024, 08:30
Actualizat: 22 06. 2024, 20:17
Cosmin Petru Samolinschi (23 de ani) și-a pierdut viața în urma unui atac al rebelilor din gruparea M23

Trupul neînsuflețit al tânărului ucis, sâmbătă, într-o misiune în Republica Democrată Congo va fi adus în țară abia peste două săptămâni, cel mai probabil pe 3 iulie. Horațiu Potra, șeful companiei care l-a recrutat pe Cosmin Petru Samolinschi, a explicat pentru Gândul că procedura de repatriere este una complicată, fiind nevoie de obținerea mai multor acte. Trupul neînsuflețit va fi depus la capela bisericii din satul natal al tânărului, Dorobanț, comuna Aroneanu, unde va fi și înmormântat. Părinții lui Petru nu vor putea să-și mai vadă fiul pentru ultima dată, deoarece, conform procedurii internaționale, cadavrul va fi depus într-un sicriu de zinc, care nu se mai desigilează.

  • Potrivit lui Horațiu Potra, familia luptătorului va primi un ajutor financiar din partea companiei lui, prin care Cosmin a ajuns în Congo, dar suma încă nu a fost stabilită. Unul dintre cei doi mercenari români care au fost răniți în același incident a fost operat la mână și va fi transferat pentru alte intervenții chirurgicale la o unitate medicală din Franța, el având și cetățenie franceză.
  • Pe de altă parte, contextul în care Cosmin și-a pierdut viața nu este prea clar. Nu se știe dacă rebelii vizau, de fapt, mașina blindată, lângă care Cosmin se afla în acel moment, iar el a fost ucis din greșeală.

Din cauza formalităților care durează mult, Cosmin Petru Samolinschi, românul de 23 de ani care și-a pierdut viața pe 15 iunie, într-o misiune în Congo, se va întoarce acasă cel mai probabil abia la începutul lunii iulie. Conform procedurii internaționale privind transportul cu avionul al persoanelor decedate, trupul tânărului va fi depus într-un sicriu sigilat, din zinc, astfel că cei dragi nu vor mai avea posibilitatea să îl vadă pentru o ultimă dată.

”Încă nu avem avionul care să îl aducă în țară, dar cel mai probabil se va întâmpla la începutul lunii viitoare. Sunt multe acte de obținut”, ne-a spus Horațiu Potra, șeful companiei care l-a recrutat pe Petru Cosmin Samolinschi pentru misiunea din Congo.

Acesta a mai adăugat că familia tânărului va primi un ajutor financiar din partea companiei care l-a recrutat, dar deocamdată suma nu a fost fixată.

Împrejurările în care Cosmin și-a pierdut viața nu sunt foarte clare, nu s-a putut stabili dacă rebelii au țintit mașina blindată, lângă care Cosmin se afla exact în momentul atacului, sau pe pilotul dronei.

”Prin rotație, fiecare grupă ocupă niște poziții. Sunt băieții care instruiesc armata congoleză și ceilalți băieți, care asigură securitatea zonei de instrucție și a orașului în care suntem noi. Fiecare grupă ajunge pe aceste poziții, la un moment dat, prin rotație. Astăzi, grupa respectivă merge în nordul Gomei, cealaltă merge în vest și așa mai departe. Între aceste posturi, o grupă din nordul Gomei, care este un fel de grupă de intervenție, de recunoaștere, are misiunea să înainteze puțin până pe pozițiile armatei congoleze, să ridice drona și să supravegheze că nu are loc o avansare a rebelilor, ceea ce au făcut băieții. S-au dus, au parcat mașinile cu care s-au deplasat, au coborât și au ridicat drona.

În momentul în care verificau, rebelii i-au văzut de undeva de la 4-5 km și de acolo au tras cu o rachetă ghidată prin fibră optică înspre grupul de supraveghere. Acum, exact că au țintit mașina sau direct pe pilotul de dronă, nu putem spune, pentru că Petru era lângă mașina blindată. Nu putem spune dacă au vrut să tragă în el sau au vrut să țintească mașina și, din greșeală, l-au lovit pe el. S-a tras de undeva de la distanță”, a mai spus Horațiu Potra, pentru Gândul.

Împreună cu un prieten, Horațiu Potra deține asociația RALF, prin care recrutează mercenari care să antreneze militarii guvernamentali din Congo (foto: arhivă personală)

”Colegii erau mulțumiți, erau o echipă sudată”

Unul dintre cei doi mercenari români răniți în atac se află încă în Congo, unde a fost operat la mână. Bărbatul nu va veni, însă, în România, ci va pleca spre Franța. Celălalt român rănit, un fost polițist, care s-a pensionat în urmă cu doi ani, a fost deja repatriat.

Colegul care are o schijă în cap a fost evacuat imediat, a doua zi a plecat spre România. Acum așteptăm, trebuie evacuat către Franța și un alt coleg , care a fost operat la mână. Are și cetățenie franceză și este mult mai ușor să facă o intervenție chirurgicală acolo”, a adăugat Horațiu Potra.

Cosmin se afla la cea de-a doua misiune în Congo și voia sa strângă bani pentru a-și mobila apartamentul cumpărat recent (Foto: Facebook)

Cosmin, care se afla deja la cea de-a doua misiune în Congo, era apreciat de camarazii săi de luptă.

Colegii erau mulțumiți, erau o echipă sudată. Trebuie avut mai multă grijă când ne deplasăm, să fim mai atenți, să ne punem la adăpost. Nu mai este o mișcare rebelă, în față avem armata rwandeză, care este echipată de țările occidentale, de francezi, de americani, de israelieni. Mai nou, se aude că sunt niște instructori polonezi care sunt în Rwanda și instruiesc gruparea M23. Nu a renunțat nimeni la misiune, din contră, am pus să se întrebe dacă cineva vrea să renunțe și toată lumea a fost de acord să continue, deși situația în zonă s-a înrăutățit”, ne-a mai spus Horațiu Potra.

Tânărul va fi înmormântat în cimitirul din comuna sa natală

Odată ce va ajunge în țară, trupul neînsuflețit al lui Cosmin Samolinschi va fi depus la capela bisericii din satul natal al tânărului, Dorobanț, comuna Aroneanu, unde va fi și înmormântat.

Pe 15 iunie, Petru Cosmin Samolinschi, un tânăr de 23 de ani, fost militar și campion național la lupte libere, a fost ucis, iar alți doi români au fost răniți în Congo, într-un atac inițiat de rebelii M23, susținuți de armata rwandeză.

Tânărul de 23 de ani a fost militar și campion național la lupte libere (Foto: Facebook)

Incidentul a avut loc lângă orașul Goma, la granița cu Rwanda. Cosmin se afla la cea de-a doua misiune în Congo. După ce își cumpărase un apartament, tânărul voia să strângă bani ca să-l mobileze și le promisese apropiaților că, după această misiune, nu se va mai întoarce în Congo.

În luna februarie, alți trei mercenari români și-au pierdut viața într-un atac al rebelilor din gruparea M23.


CITEȘTE ȘI:

Noi detalii despre românul de 23 de ani, UCIS în Congo, în urma unui atac: „A fost ținta unei rachete trase de o grupare susținută de armata rwandeză”

Detalii neștiute ale măcelului din Congo. Mercenarii români, abandonați în bătaia armelor. Cine erau, de fapt, atacatorii angajați de rebelii M23