EXCLUSIV | Ana-Maria Pătru, ACHITATĂ în primă instanță în dosarul de trafic de influență. Avocat: „Instanța a constatat că fapta nu există”
Fosta președintă a Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana-Maria Pătru, a fost achitată miercuri, în prima instanță, în dosarul în care este acuzată că ar fi primit 600.000 de euro de la Irina Socol pentru a interveni pentru firma Siveco pe lângă Consiliul Concurenței. Tribunalul București a decis că, în ce privește acuzația de trafic de influență, „fapta nu există”, iar suma vehiculată în dosar este obținută licit, a declarat pentru Gândul apărătorul fostei șefe AEP, avocatul Cristian Ene.
„Dosarul a fost întocmit pe vremea când la Ploiești era așa numitul procuror Portocală (n.r. fostul șef DNA Ploiești Mircea Negulescu, trimis în judecată în iunie 2020 pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare). Instanța a constatat că, în ce privește acuzațiile de trafic de influență fapta nu există, și – de asemenea – nici acuzația de spălare de bani nu s-a dovedit a fi faptă de natură penală, dat fiind că banii erau liciți – am depus în instanță toate documentele care dovedesc acest lucru. Prin urmare, s-a ridicat și sechestrul”, a declarat pentru Gândul avocatul Cristian Ene, care a reprezentat-o în instanță pe Ana-Maria Pătru, alături de avocata Eliza Ene Corbeanu.
Minuta instanței: Nu există premisele dispunerii confiscării speciale sau extinse
Astfel, potrivit soluției Tribunalului București – care nu este definitivă – Ana-Maria Pătru este achitată în acest dosar. Totodată, instanța dispune și ridicarea măsurii asigurătorii „întrucât nu există premisele dispunerii confiscării speciale sau extinse”
„În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, raportate la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, dispune achitarea inculpatei PĂTRU ANA-MARIA trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu există. În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, raportate la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, dispune achitarea inculpatei PĂTRU ANA-MARIA, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul dispozi?iilor art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, dispune ridicarea măsurii asigurătorii instituite prin ordonanța nr. 345/P/2016, din data de 28.09.2017, a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti, întrucât nu există premisele dispunerii confiscării speciale sau extinse, în raport cu soluția pronunțată. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în minuta Tribunalului București de miercuri, 24 mai.
Acuzațiile DNA
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus, pe 27 septembrie 2017 punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ana-Maria Pătru pentru – trafic de influență, spălare a banilor și inducerea în eroare a organelor judiciare, potrivit unui comunicat DNA de la acel moment.
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanții unei firme de software suma de 1 milion de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra directorului unei instituții publice cu atribuții de control și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma de de software.
În același context, inculpata a primit, în trei tranșe, în perioada iulie 2013 – martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 – suma de 400.000 euro, sumă remisă și primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeași marcă; sfârșitul lunii noiembrie 2013 – suma de 100.000 euro și în cursul lunii martie 2014 – suma de 100.000 euro).
În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 600.000 euro și beneficiarul real al acestei sume, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prin:
-achiziționarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafață de 1.000 m2 situat pe raza orașului Voluntari, județul Ilfov, în valoare de 130.000 euro,
– achiziționarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanța, județul Constanța, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitați, în numerar, cu titlu de avans, diferența de preț în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar),
-efectuarea unor investiții, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea pe terenul situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, menționat mai sus, a unui imobil – casă de locuit, (inclusiv dotarea și amenajarea acestuia) precum și dotarea și amenajarea apartamentului situat în mun. Constanța, amintit anterior.
La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat și înregistrat la Direcția Națională Anticorupție un denunț privind existența unei infracțiuni de trafic de influență, pretins comisă de directorul instituției publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunțul – obiect al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reținută în sarcina sa, este mincinos.
Prin ordonanța din data de 27.09.2017, procurorii anticorupție au dispus față de inculpată măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.09.2017 pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– spălare a banilor”