EXCLUSIV | Andrew și Tristan Tate își vor înapoi bolizii și vilele de milioane de euro din România. Din arest, britanicii acuzați de trafic de persoane cer instanței să ridice sechestrul pus de procurorii DIICOT
Andrew și Tristan Tate au contestat sechestrul pus de procurorii DIICOT pe toate mașinile de lux ridicate din curtea vilei lor din Pipera și pe imobile pe care le dețin în România, a spus, pentru Gândul, Eugen Vidineac, avocatul celor doi britanici arestați pentru trafic de persoane.
Cererea fraților Andrew și Tristan Tate va fi judecată în următoarele zile, a precizat avocatul Eugen Vidineac.
Opt mașini cumpărate de frații Tate cu sute de mii de euro și 10 imobile din Ilfov, București, dar și de pe Valea Prahovei și din alte județe, care ar aparține celor doi britanici, au fost puse sub sechestru de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Gândul.
Frații Andrew și Tristan Tate au locuințe de milioane de euro în România
În săptămâna care a trecut de la reținerea și arestarea lui Andrew și Tristan Tate, precum și a celor două românce, una dintre ele fiind fostă polițistă la Secția 7 din București, procurorii DIICOT au centralizat rezultatele celor cinci percheziții pe care le-au făcut în 29 decembrie 2022, ultima zi în care cei doi britanici au mai fost în libertate.
Din imobilele percheziționate atunci au fost ridicate mai multe probe, inclusiv calculatoarele folosite în activitatea de videochat, laptopuri cu baze de date și sume de bani. Expertiza informatică va aduce în anchetă noi probe pentru susținerea acuzațiilor de trafic de persoane, au precizat sursele judiciare.
În urma verificărilor, procurorii au pus sub sechestru 10 imobile ale fraților Andrew și Tristan Tate, în București, în Ilfov, pe Valea Prahovei, dar și în alte județe. Anchetatorii vot stabili cum au fost acestea obținute și dacă erau folosite de frații Tate pentru alte activități infracționale, care le-ar fi adus acestora sume mari de bani din exploatarea sexuală a unor tinere, au mai spus, în exclusivitate pentru Gândul, surse judiciare.
Mașinile de sute de mii de euro ale fraților Tate, puse sub sechestru
Frații Andrew și Tristan Tate au rămas și fără cele opt mașini de lux găsite de procurori în curtea vilei din Pipera a acestora, care valorează sute de mii de euro.
Între mașinile pe care procurorii de la DIICOT au pus sechestru se numără un Aston Martin Vanquish S Ultimate, de 250.000 de euro, un Rolls Royce Wraith Black Badge, care costă 360.000 de euro, un BMW X6 M, de 30.000 de euro și o Lada 1500, care valorează aproximativ 10.000 de euro. Sub sechestru se află și un Porsche Carrera 4S 911 992, care are o valoare de piață de 120.000 de euro.
Surse judiciare au spus, pentru Gândul, că limuzinele puse sub sechestru vor fi depozitate pe parcursul procesului la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
Procurorii urmează să audieze mai multe persoane, inclusiv victimele fraților Tate, și să adune noi probe din percheziția informatică, care vor fi folosite pentru a cere menținerea în arest preventiv a acestora, dar și pentru a întocmi rechizitoriul în baza căruia vor fi judecați. Printre persoanele audiate până acum de procurorii DIICOT sunt și cele doua femei, din SUA și Republica Moldova, care îi acuză pe frații Tate de sechestrare și viol. Acestea nu s-ar mai afla în România la acest moment, au precizat sursele citate.
Anchetatorii vor stabili și ce prejudiciu au produs Andrew și Tristan Tate, care va fi recuperat din conturile acestora și din sumele ce vor fi obținute din vilele și mașinile de lux sechestrate, dacă instanța va decide, definitiv, că Andrew și Tristan Tate sunt vinovați.
Victimele fraților Tate încep să facă plângeri la DIICOT și cer daune
Procurorii DIICOT au nu doar dovezi care au dus la arestarea preventivă a fraților Andrew și Tristan Tate, dar și primele plângeri de la tinere care au fost sechestrate și obligate să facă videochat, au declarat pentru Gândul surse judiciare.
În dosarul de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism există, în prezent, două plângeri prealabile ale tinerelor care se declară victimele lui Andrew și Tristan Tate. Cele două le-au spus anchetatorilor că se constituie și părți civile în dosar, pentru a primi daune morale și materiale, dacă instanța îi va găsi vinovați pe frații Tate.
Una dintre plângeri este a tinerei din SUA care a fost scoasă din vila din Voluntari a fraților Tate în urma primelor percheziții, din luna aprilie. Atunci, polițiștii și procurorii ilfoveni au descins în vila fraților Tate, în urma unei sesizări făcute de un reprezentant al Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București, privind sechestrarea unei tinere de 21 de ani, cetățean american. Atunci, dosarul a fost deschis sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru lipsire de libertate și viol.
A doua plângere este a unei tinere din Republica Moldova, care acuză unul dintre frații Tate că a violat-o, au precizat, pentru Gândul, sursele citate.
La momentul reținerii, anchetatorii arătau că au fost identificate, până acum, șase victime, toate recrutate prin metoda loverboy.
Frații Tate, în arest preventiv pentru trafic de persoane
Andrew și Tristan Tate sunt în arest din 29 decembrie, după perchezițiile făcute de procurorii DIICOT la vila lor din Pipera și la studioul de videochat. Alături de ei au fost arestate și două românce, una dintre ele fiind fostă polițistă la Secția 7 din București.
Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, iar procurorii au adus suficiente motive în instanță pentru ca judecătorii Tribunalului București să decidă arestarea fraților Tate și a celor două românce pentru 30 de zile.
Andrew și Tristan Tate așteaptă acum decizia Curții de Apel București, unde avocatul lor a contestat arestarea preventivă.
Gândul a publicat primele imagini, în exclusivitate, după arestarea fraților Andrew și Tate, precum și a celor două românce, toți fiind duși încătușați cu duba poliției în Arestul Central.
Aceștia sunt acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.
„Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.
CITEȘTE ȘI: