EXCLUSIV | Avocat, despre achitarea lui Gabriel Oprea: „Bogdan Gigină era la ordin, nu putea să refuze, a fost trimis să moară. Este o mare dramă și o mare dezamăgire, părinții lui plâng întruna, nu le vine să creadă”
Decizia Tribunalului București de achitare a lui Gabriel Oprea, după aproape opt ani de la decesul agentului de poliție Bogdan Gigină, într-un accident rutier, când însoțea coloana oficială a fostului ministru de Interne, este o mare dramă și o mare dezamăgire, atât sub aspect penal, cât și material, pentru părinții care și-au pierdut unicul copil, dar și la nivelul societății românești, spune, pentru Gândul, avocatul familiei Gigină, Cătălin Crăciunescu.
Agent în cadrul Brigăzii Rutiere București, Bogdan Gigină a fost trimis de superiori, în seara zilei de 20 octombrie 2015, să facă parte din coloana oficială care trebuia să-l ducă acasă pe ministrul de atunci al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Ajuns pe strada Știrbei Vodă, în apropiere de adresa la care funcționează restaurantul MAI, polițistul a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la o rețea de gaze, care nu era bine semnalizată, și a murit din cauza leziunilor.
„Familia este foarte dezamăgită pentru această nedreptate care i s-a făcut. După aproape opt ani, să primești o asemenea hotărâre – și sub aspect penal, și sub aspect material, și sub aspectul dezincriminării faptei lui Oprea – este o mare dezamăgire și o resemnare pentru noi, ceilalți, mai ales pentru mine, ca avocat, participând la peste 50 de termene de judecată și administrând un probatoriu uriaș”, a afirmat avocatul familiei Gigină.
Avocatul Cătălin Crăciunescu consideră că este o inechitate și decizia în cazul lui Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL – responsabil cu execuţia lucrării la instalația subterană de gaze, care nu a fost semnalizată corespunzător la nivelul străzii -, acesta fiind condamnat la doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendarea executării, sub supraveghere.
„În primul rând, vreau să sesizez această inechitate, această lipsă de coerență în materia aplicării pedepsei. Doi ani și opt luni cu suspendare pentru un om care a săpat mii de gropi, care a pus în pericol un oraș întreg în lucrări similare, pentru că acest modus operandi era o obișnuință în cazul firmei MPM, nu este un caz unic, ei stăruiau în asta și doar un noroc a făcut să nu cadă și altcineva și să se întâmple o altă tragedie. Administratorul firmei, Petre Mazilu, nu a înțeles nimic, că a greșit, și nu a făcut nimic în sensul ăsta, iar pedeapsa asta de doi ani și opt luni este o pedeapsă redusă în raport de riscul confirmat de decesul lui Bogdan”, a comentat avocatul familiei Gigină.
”Vom ataca decizia de achitare a lui Gabriel Oprea”
În ceea ce privește achitarea lui Gabriel Oprea, avocatul Cătălin Ionuț Crăciunescu spune că aceasta ridică semne de întrebare.
”S-a dezincriminat, într-adevăr, abuzul în serviciu, dar uciderea din culpă, în condițiile în care tu ai dat ordin prin interpuși, prin acei angajați ai SPP, ai DIPI, pe care îi foloseai în mod ilegal, să meargă tare, să spargă, să ajungi tu repede la restaurant, la frizerie și acasă este de 1.600 de ori… cel puțin nouă ne ridică un semn de întrebare, pentru că, într-adevăr, riscurile pe care le-au generat toate aceste aspecte, confirmate de martori, chiar polițiști – toată brigada rutieră care a fost componenta dispozitivului a fost audiată -, care au declarat că le era frică să lucreze și acest domn inculpat să nu întârzie, să ajungă la fix, să iasă din mașină și să pună piciorul în fața obiectivelor unde mergea exact la o secundă, într-un oraș aglomerat ca Bucureștiul, probe esențiale care nu au fost luate în calcul când s-a dat soluția de achitare”, a afirmat Cătălin Crăciunescu.
La întrebarea Gândul, avocatul a confirmat că va ataca marți hotărârea instanței, urmând ca apelul să fie detaliat după publicarea motivării deciziei Tribunalului București.
„O vom ataca, în mod evident. Mâine formulăm apelul, fără motive, pentru că nu avem încă motivele, nu a apărut motivarea.
Suntem extrem de dezamăgiți. Vă spun sincer, familia nici nu poate să aibă o discuție coerentă, pentru că plâng întruna, nu le vine să creadă. Acești oameni care și-au pierdut unicul copil, unicul copil trimis, nu se plimba în scop de agrement, acest băiat mergea în timpul serviciului, la ordin, nu avea voie să refuze, a fost trimis să moară și, din punctul de vedere juridic al Tribunalului București, o măsură compensatorie este aruncarea a 100.000 de euro pentru părinții care și-au pierdut unicul copil.
Este o mare dramă pentru noi toți, nu numai pentru cazul Gigină. O mare dramă și o mare dezamăgire”, a conchis avocatul.
Un achitat, un condamnat cu suspendare și daune de 350.000 de euro, la opt ani de la moartea lui Bogdan Gigină
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dat luni prima sentință în dosarul deschis în 2015, după moartea poliţistului Bogdan Gigină. Instanța a dispus achitarea fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă.
Singurul condamnat este Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, el primind o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.
Firma General MPM Impex SRL este obligată să plătească o amendă penală de 330.000 lei și daune morale părinților lui Bogdan Gigină, în valoare de 100.000 de euro, și fostei soții a polițistului, de 250.000 de euro.
Decizia nu este definitivă, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel București, care va horărî dacă Gabriel Oprea rămâne cu soluția de achitare sau va primi o pedeapsă cu închisoare.
Fostul ministru Gabriel Oprea, trimis în judecată în 2018
Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, conform DNA.
CITEȘTE ȘI: