EXCLUSIV | Avocații lui Ionel Arsene „nu cunosc” sau „nu cred” că președintele condamnat al CJ Neamț este plecat din țară. „Clienții nu stau la mine în birou, nu știu unde e”

EXCLUSIV | Avocații lui Ionel Arsene „nu cunosc” sau „nu cred” că președintele condamnat al CJ Neamț este plecat din țară. „Clienții nu stau la mine în birou, nu știu unde e”
Publicat: 10/03/2023, 18:30
Actualizat: 10/03/2023, 21:33

Cei doi avocați ai lui Ionel Arsene susțin că nu cunosc dacă președintele Consiliului Județean Neamț, condamnat definitiv, vineri, la 6 ani și 8 luni de închisoare, pentru corupție, se află în țară, pentru a fi dus în penitenciar, conform procedurii. Polițiștii din Neamț îl caută la toate adresele cunoscute ale acestuia, iar dacă nu va fi găsit sau nu se va preda în următoarele ore, va fi dat în urmărire națională și internațională.

UPDATE ora 21:00 – Ionel Arsene, pe lista „MOST WANTED” a Poliţiei Române, după ce nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi încarcerat

Poliția Română l-a dat în urmărire pe Ionel Arsene după ce oamenii legii nu l-au găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în urma condamnării definitive de vineri, la 6 ani și 8 luni de închisoare. Potrivit unor surse, cel mai probabil Ionel Arsene nu se află în țară.

Polițiștii au pus în executare, vineri seara, mandatul emis de instanță, însă nu l-au găsit acasă pe șeful CJ Neamț.

După ce oamenii legii au încercat fără succes să îl găsească pe Ionel Arsene la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, șeful CJ Neamț a fost trecut pe lista „Most Wanted” a Poliției Române.

„ARSENE IONEL
Nascut în: Grumăzești, jud. NEAMȚ, ROMÂNIA
Data nașterii: 11-09-1972

Cetățenie: ROMANIA

Domiciliat în: Tîrgu Neamt, jud. NEAMT, ROMANIA

Motivul: mandat de executare a pedepsei cu închisoarea

Fapta: trafic de influenta si luare si dare de mita

Detalii
Condamnare: 6 ani si 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta. Fapta: Persoana a savarsit doua fapte de trafic de influenta in perioada iunie-iulie 2015. Semnalmente: inaltime – 1,85m; greutate – cca.85 kg; constitutie normala; par grizonat; ochi caprui”, este anunțul postat pe pagina Poliției Române.

Știrea inițială: Întrebat dacă Ionel Arsene este plecat din țară, avocatul Vladimir Ciolacu, parte din echipa de apărare a lui Ionel Arsene, a răspuns că nu are cunoștință de asta, ultima oară vorbind cu clientul său în urmă cu două săptămâni. Conform informațiilor publice, Vladimir Ciolacu este cel care a reușit să mute procesul lui Ionel Arsene de la Curtea de Apel Bacău la Curtea de Apel Brașov, unde el este avocat.

În prima instanță, la Tribunalul Bacău, la 6 aprilie 2022, Ionel Arsene fusese condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare, pentru fapte de corupţie. Vineri, Curtea de Apel Brașov i-a redus pedeapsa la 6 ani și 8 luni de închisoare, cu executare.

„Trebuie să facem ceva”

„Nu cunosc aceste lucruri (dacă e plecat din țară Ionel Arsene – n.r.). Eu sunt la mine la birou în Brașov, vă dați seama că clienții nu stau la mine în birou. Nu știu unde este, nu am vorbit cu el de mai multe zile, de vreo două săptămâni sau ceva de genul ăsta”, a spus, pentru Gândul, avocatul Vladimir Ciolacu.

Întrebat dacă i-a comunicat decizia definitivă de condamnare, avocatul a spus că nu a vorbit cu clientul său vineri, indicându-l pe colegul său de echipă, avocatul Florin Cojocaru, pentru alte detalii. „Eu, soluția am văzut-o, i-am trimis-o colegului meu, Florin Cojocaru, în rest…”, a spus Vladimir Ciolacu.

La rândul său, avocatul Florin Cojocaru a spus că nu poate nici confirma, nici infirma dacă Ionel Arsene se află în țară.

„Nu am idee de așa ceva (dacă e plecat din țară Ionel Arsene – n.r.). Nu am nicio idee, nu știu să fie plecat, nu știu”, a spus Florin Cojocaru, pentru Gândul.

Întrebat dacă i-a comunicat decizia instanței, avocatul a confirmat că i-a transmis-o dimineață, prin mesaje electronice. „Nu cred că este plecat, nu știu de varianta asta”, a subliniat avocatul, pentru Gândul.

În ceea ce privește decizia de condamnare a lui Ionel Arsene, avocatul Florin Cojocaru s-a declarat dezamăgit și a anunțat că se va consulta cu clientul său și cu avocatul Vladimir Ciolacu, pentru a lua o decizie în privința contestării acesteia, printr-o cale extraordinară de atac.

„Eu sunt plecat din țară, dar când mă întorc, am să mă întâlnesc și cu domnul Ciolacu și, probabil, și cu domnul Arsene, și, da, trebuie să facem ceva. Trebuie să facem ceva, aveam cu totul alte așteptări după elementele noi care au apărut în apel, cu totul alte așteptări”, a conchis avocatul Florin Cojocaru.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, nu a putut fi contactat, după decizia definitivă de condamnare la închisoare, la apelul pe telefonul mobil al acestuia intrând mesageria vocală.

Polițiștii din Neamț au primit mandatul emis de instanță pentru Ionel Arsene și în baza acestuia îl caută pentru a-l duce la penitenciar.

„La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat de 51 de ani. Cel în cauză este condamnat de Tribunalul Bacău la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Brașov. La acest moment se desfășoară activități specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Dacă Ionel Arsene nu va fi găsit la niciuna dintre adresele acestuia și nici nu se va preda, va fi dat în urmărire națională și internațională.

Trimis în judecată în 2018

Şeful CJ Neamţ a fost denunţat de fostul primar de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“. Acesta a susţinut că i-ar fi dat lui Arsene, în 2013, suma de 100.000 de euro, pentru a interveni la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate în tentativa de a-l „anihila“ pe preşedintele de la acea vreme al Consiliului Județean Neamț, Culiţă Tărâţă. În februarie 2018, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ionel Arsene.

Anchetatorii au precizat că banii au fost remişi de martor într-un loc public, la un restaurant din Bucureşti. Cum tentativa de „compromitere“ a lui Culiță Tărâță nu a reuşit, Gheorghe Ștefan a cerut restituirea sumei, dar fi primit înapoi doar 20.000 de euro. Ulterior, a făcut presiuni pentru recuperarea restului sumei, dar demersurile sale nu au avut efectul scontat. A urmat denunţul, iar pe 19 ianuarie 2018, anchetatorii DNA au cerut magistraţilor de la Tribunalului Bacău arestarea preventivă a lui Ionel Arsene, acesta fiind pus atunci sub control judiciar.

Decizia a fost atacată de procurorii anticorupţie la Curtea de Apel Bacău, instanţă care a considerat că se impune arestarea preventivă, mandatul fiind emis pe 29 ianuarie 2018. Preşedintele CJ Neamţ a stat o vreme în arest, apoi a fost pus sub control judiciar, iar pe 27 iunie 2018 a scăpat de orice măsură preventivă şi a revenit în viaţa publică şi politică.

Între timp, procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru o altă faptă de trafic de influenţă, din anul 2015, tot din vremea când era deputat. Ionel Arsene este suspectat că ar fi cerut de la un om de afaceri 5% din suma de 60 de milioane de lei, bani ce trebuiau alocaţi de Administraţia Naţională ”Apele Române” pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale. Banii remiși de martor într-un restaurant din București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

„La data de 31 iulie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în aceeași calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.

În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menționate, demersuri rămase însă fără rezultat”, potrivit DNA.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar