EXCLUSIV. Avocatul Daniel Tabarana, despre suspendarea P.U.Z.-urilor de sector inițiată de Nicușor Dan: ”Ne aflăm în fața unui demers care sfidează orice logică, orice silogism economic”
Nicușor Dan – Primarul General al Capitalei – consideră că documentațiile de tip P.U.Z. întocmite, separat, pentru fiecare sector din București, nu ar putea asigura o viziune unitară asupra dezvoltării urbane a Capitalei. Totodată, acestea nici nu pot ilustra corect disfuncționalitățile la nivelul întregului oraș.
În consecință, din postura de inițiator, Nicușor Dan dorește să declanșeze procedura de suspendare a unor hotărâri CCMB prin care au fost aprobate P.U.Z.-urile la Sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 ale Capitalei.
Contactați de GÂNDUL.RO, specialiștii afirmă că o astfel de decizie va aduce Capitala în pragul unui dezastru, nu numai economic, ci și social. Există proiecte în derulare, au fost investite sume de ordinul zecilor/sutelor de milioane de euro în aceste proiecte, au fost obținuți – pe baza documentațiilor P.U.Z. – fonduri UE pentru respectivele investiții. Locuitori ai Capitalei, pe de altă parte, au plătit avansul pentru a obține o locuință care urmează a fi construită, iar suspendarea P.U.Z.-urilor de sector va fi o adevărată lovitură pentru aceștia.
Avocatul Daniel Tabarana: ”Din punct de vedere juridic, documentațiile P.U.Z. nu pot fi suspendate. Ar fi ilegală o astfel de măsură”
În EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, avocatul Daniel Tabarana trage, la rândul său, un semnal de alarmă și scoate în evidență efectele negative devastatoare ale unei astfel de inițiative prin care P.U.Z.-urile de sector vor fi suspendate.
”Din punct de vedere financiar, efectele sunt devastatoare. Gândiți-vă că în prezent nu avem un nou Plan Urbanistic General în București. Avem un P.U.G care datează din anul 2000 și știm foarte bine că un astfel de P.U.G., în general, nu dă dreptul – direct – la efectuarea de investiții de către investitorul privat, ceea ce înseamnă că un sector al Capitalei, ulterior adoptării unui Plan Urbanistic General va trebui, în continuare, să treacă prin toată procedura binecunoscutelor P.U.Z.-uri și, în final a P.U.D.-urilor. Nu cred că un Plan Urbanistic General poate să fie, în prezent, realizat mâine, poimâine sau într-o perioadă de timp care să asigure necesitatea dezvoltării urbanistice a Bucureștiului. Aprobarea unui astfel de P.U.G.ar dura până la 2-3 ani. Și asta pentru că vorbim despre o lucrare de o complexitate foarte mare”, precizează avocatul Daniel Tabarana, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.
”Din punct de vedere juridic, documentațiile P.U.Z. nu pot fi suspendate. Ar fi ilegală o astfel de măsură pentru că deja acele P.U.Z.-uri au produs efecte, ceea ce înseamnă că au intrat deja în circuitul civil. Potrivit legii 554/2004, un act administrativ, intrat în circuitul civil, nu poate să fie anulat sau revocat. Poate fi anulat doar de o instanță judecătorească. Suspendarea efectelor unui act administrativ nu are decât un singur temei juridic, respectiv articolul din aceeași lege care precizează că suspendarea nu poate să dureze decât până la momentul anulării.
Nu există altă procedură legală de suspendare a efectelor unui act administrativ. Nu există o procedură necontencioasă și o procedură pe care domnul Nicușor Dan să o poată implementa, astfel încât să suspende efectele”
Avocatul Daniel Tabarana
”Practic, ce vrea domnul Nicușor Dan? Să ateste o expropriere de fapt a Primăriei Capitalei”
Primarul General al Capitalei pornește, în această controversată inițiativă de suspendare a P.U.Z.-urilor deja aprobate, de la ideea spațiilor verzi, numai că avocatul Daniel Tabarana spune că – înțelegând necesitatea salvării acestor spații – trebuie să fie luate în calcul acele spații care ”întotdeauna au fost inventariate” ca spații verzi.
Și, din acest punct de vedere, suspendarea P.U.Z.-urilor de sector va crea alte probleme în București, perspectivele fiind sumbre.
”Nicușor Dan este inițiatorul acestor proiecte și pleacă de la ideea spațiilor verzi. Înțeleg necesitatea salvării spațiilor verzi, dar atunci când vorbim despre spațiile verzi care – atenție – întotdeauna au fost inventariate ca spații verzi. Aici există și problema spațiilor verzi care întotdeauna au aparținut unor persoane fizice. Sunt spații verzi care au apărut doar incidental, într-un Plan Urbanistic General, respectiv în P.U.G-ul din 2000, care reglementa de o natură predominantă spațiile verzi. Erau analizate niște zone și planul prevedea că existau zone care erau predominat considerate ca fiind spații verzi. Dar asta nu înseamnă că fiecare teren de acolo a avut vreodată destinația de spațiu verde. Sunt spații care nu au avut niciodată această destinație.
Practic, ce vrea domnul Nicușor Dan? Să ateste o expropriere de fapt a Primăriei Capitalei. Ce înseamnă asta? Dacă se anulează aceste P.U.Z.-uri, toți proprietarii care au un spațiu verde în București, declarat ca atare într-un certificat, într-un plan urbanistic vechi, mă refer aici la P.U.G-ul din 2000, vor deveni, din nou, expropriați de fapt. Și există o decizie a Curții Constituționale și foarte multă jurisprudență de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este evidențiat un aspect foarte important. O expropriere de fapt obligă statul respectiv, unitatea administrativ-teritorială să plătească respectiva despăgubire”, explică avocatul Daniel Tabarana.
”Vă dați seama ce înseamnă asta la o unitate administrativ-teritorială cum este Bucureștiul? Nu mă refer la fiecare sector, fiindcă domnul Primar General vorbește de suspendarea generală a tuturor P.U.Z.-urilor de sector. Vor fi plătite despăgubiri pentru niște terenuri care niciodată nu vor fi exploatate ca spații verzi. Și nici nu există proiecte pentru ca aceste terenuri să fie exploatate ca spații verzi”
”Blocăm, din nefericire, investiții publice…”
Avocatul Daniel Tabarana mai spune că, din păcate, o astfel de inițiativă care ”sfidează orice logică” va duce la blocarea unor investiții publice, dând ca exemplu, înainte de toate, spitale care urmează să fie construite.
Mai mult, avocatul dă și un exemplu sugestiv din care reiese că Primăria Capitalei va fi obligată să plătească despăgubiri pentru terenuri care, totuși, nu vor fi niciodată inventariate și utilizate ca spații verzi.
”Dau un exemplu. Un teren care n-a fost, niciodată, inventariat ca spațiu verde sau utilizat ca spațiu verde, aflat între construcții, apărut doar orientativ în P.U.G. ca fiind spațiu verde. Pe acel teren chiar au existat construcții anterior anului 2000. Ei bine, Primăria va trebui să plătească o despăgubire la nivelul valorii de circulație. Dar terenul respectiv nu va putea fi niciodată utilizat ca spațiu verde, ca un parc, spre exemplu. Nu ai cum. N-are deschiderea necesară, nu poate fi inventariat ca spațiu verde sau utilizat astfel. Dar, dat fiind că anulăm P.U.Z.-ul și luăm în considerare un P.U.G. a cărui valabilitate nu a fost, niciodată, prelungită în mod legal, vom ajunge în situația în care fiecare bucureștean va ajunge să plătească despăgubiri pentru un teren de care nu se va putea bucura ca și spațiu verde. Ajungem la un nonsens”, conchide avocatul Daniel Tabarana, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.
”Dacă analizăm și blocajul care se creează la nivelul întregului București, ajungem la concluzia că ne aflăm în fața unui demers care sfidează orice logică, orice silogism economic. Blocăm, din nefericire, investiții publice – spitale, spre exemplu. Nu se va mai putea construi, pentru că nu se vor mai emite acte administrative în vederea construirii. Perspectivele sunt sumbre”
Avocatul Daniel Tabarana