EXCLUSIV | Bătrânul mort în prima lună de azil și dosarul clasat. ”Proba-cheie” dispare într-o inundație, înainte să înceapă urmărirea penală (Ep. 3)
Un bărbat de 64 de ani, cu Alzheimer, este dus de familie într-un cămin de bătrâni și moare în mai puțin de o lună, din care doar cinci zile stă în azil, apoi ajunge în stare gravă la spital, cu afecțiuni pe care nu le-a avut la internarea în centru. Familia face plângere penală, anchetatorii deschid un dosar și încep urmărirea penală pentru ucidere din culpă sub forma malpraxisului. După cinci ani de investigații, dosarul este închis, din lipsă de probe suficiente care să susțină acuzațiile. Din dosar lipsea însă una dintre cele mai importante probe, care a fost distrusă, spunea proprietara azilului, într-o inundație produsă cu doar câteva zile înainte ca anchetatorii să înceapă urmărirea penală în această cauză.
- În prima parte a dezvăluirilor din acest caz, Gândul a prezentat cum a ajuns Florin Mirea, un bărbat în vârstă de 64 de ani, la Căminul Healthy Living din București, în condițiile în care suferea de Alzheimer și Parkinson (mai multe informații AICI) și ce obligații avea azilul față de acesta.
- În a doua parte, am prezentat informațiile din documentele medicale care arată că, deși bărbatul avea pneumonie, febră și era deshidratat, reprezentanții Căminului Healthy Living au cerut o ambulanță pentru a-l duce la un spital de psihiatrie, pe motiv că are ”depresie severă”. Bătrânul a fost dus însă, de urgență, în a cincea zi de la internarea în azil, mai întâi la Spitalul Floreasca, apoi la Spitalul ”Victor Babeș”, în stare gravă, cu pneumonie și stafilococ auriu, iar după 11 zile a decedat. Cazul a ajuns să fie anchetat de procurori după mai bine de un an, când familia bătrânului a adus acuzații grave la adresa azilului (toate informațiile, AICI).
- Cum au ajuns anchetatorii să claseze cauza, din lipsă de probe suficiente, și de ce niciodată nu au putut să vadă ce conținea dosarul medical al lui Florin Mirea, cu toate tratamentele și îngrijirea din cele cinci zile în care a stat în căminul de bătrâni, care ar fi putut să lămurască de ce i s-a agravat starea, vom dezvălui în partea a treia a acestui caz.
Cinci zile a stat internat Florin Mirea în Centrul Healthy Living din Sectorul 1, din 12 până în 16 noiembrie 2013, câteva ore a fost în investigații la Spitalul de Urgență Floreasca, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2013, apoi a ajuns la Spitalul ”Victor Babeș, unde medicii au descoperit, pe lângă febră, bronșită acută și insuficiență respiratorie, o septicemie cauzată de o infecție cu un stafilococ auriu. Toate erau afecțiuni care i-au pus viața în pericol, iar 11 zile mai târziu, în 27 noiembrie 2013, Florin Mirea a decedat.
După aproape un an și trei luni, pe 6 februarie 2015, familia lui Florin Mirea a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 o plângere penală, pentru a se stabili cu exactitate condițiile care au dus la moartea lui Florin Mirea. Membrii familiei au considerat că personalul căminului de bătrâni și mai ales proprietara acestuia sunt direct responsabili de agravarea galopantă a stării lui Florin Mirea, care, finalmente, a condus la deces.
De aceea, plângerea a vizat posibile infracțiuni de ucidere din culpă, sub forma malpraxisului, neglijență în serviciu și infracțiuni de corupție și de serviciu comise de persoana care exercită un serviciu de interes public.
Dosarul, plasat unui polițist fără experiență
Plângerea din 6 februarie 2015 a ajuns pe masa unui subinspector de la Secția 12 din cadrul Poliției Capitalei, care, la rândul său, l-a „moștenit” de la un coleg. Ofițerul, care era la acea vreme proaspăt încadrat în Poliție, a audiat toate părțile implicate și a încercat să administreze eventualele probe. Între acestea, proba considerată „cheie”era un document doveditor al stării de sănătate a bătrânului la momentul internării în Căminul Healthy Living și în cele cinci zile petrecute acolo.
Acest act ar fi putut să lămurească anchetatorii dacă Florin Mirea a fost adus la căminul de bătrâni deja bolnav sau chiar în fază terminală. Reprezentanții Căminului de bătrâni Healthy Living au anunțat, însă, că dosarul medical al lui Florin Mirea – în care erau trecute starea acestuia la internare și toate procedurile și tratamentele administrate în cele cinci zile în care a stat în azil – nu mai există, deoarece ar fi fost distrus complet de o inundație.
În lipsa acestui act, polițistul a considerat că posibilele infracțiuni de ucidere din culpă și neglijență în serviciu nu mai pot fi dovedite și în alt fel, iar în baza documentelor medicale primite, precum și după audierea martorilor, nu există probe care să susțină aceste acuzații în cazul personalului din Căminul Healthy Living.
Ca atare, după mai bine de cinci ani de anchetă, în 6 iulie 2020, subinspectorul Ștefan B., de la Biroul de Investigații Criminale al Secției 12 Poliție, a propus clasarea dosarului, referatul cu concluziile anchetei fiind însușit ulterior și de procurorul de caz.
Ancheta pentru ucidere din culpă
La o lună după plângerea depusă de familia lui Florin Mirea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în 4 martie 2015, este înregistrată sesizarea și la Secția 12 Poliție.
Sesizarea ajunsă la Secția 12 Poliție viza faptul că reprezentanții Căminului Healthy Living nu i-ar fi acordat ”îngrijiri medicale în mod corespunzător” lui Florin Mirea, iar acesta a decedat la nici o lună după ce a ajuns în azil, pe 27 noiembrie 2013, la Spitalul ”Victor Babeș”, unde fusese dus din centru, în stare gravă.
Două luni mai târziu, în 12 mai 2015, anchetatorii dispun începerea urmăririi penale cu privire Ia infracțiunea de ucidere din culpă.
Polițistul de la Secția 12 care s-a ocupat de anchetă scria, în referatul cu propunerea de clasare că, în perioada 12-16 noiembrie 2013, ”în urma unor neglijențe din partea angajaților SC Healthy Living SRL, respectiv a medicilor ce asigurau asistența medicală în cadrul centrului, s-a produs decesul numitului Mirea Florin”.
Cum a ajuns pacientul în cinci zile din azilul de bătrâni în stare gravă la spital
În același document, polițistul prezintă toate informații adunate în anchetă, respectiv data internării lui Florin Mirea în Căminul Healthy Living, contractul încheiat cu familia acestuia, în 12 noiembrie 2013, care prevedea drepturile și obligațiile ambelor părți, precum și afecțiunile cronice de care bătrânul suferea, respectiv Alzheimer și Parkinson.
”În seara zilei de 16.11.2013. starea de sănătate a numitului Mirea Florin s-a deteriorat, iar personalul clinicii, respectiv dr. Corina Grigore, stabilind diagnosticul prezumtiv de depresie severă, urgență de grad 1 cod galben, a apelat SNUAU 112, solicitând sprijinul unui echipaj de ambulanță. în vederea transportării la o unitate medicală specializată pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a mai menționat polițistul în referatul cu propunerea de clasare.
Acesta a detaliat apoi ce s-a întâmplat cu bătrânul din momentul în care a fost dus în Spitalul Floreasca, în seara zilei de 16 noiembrie 2013, apoi transferat de urgență, câteva ore mai târziu, la Spitalul ”Victor Babeș”, unde a murit pe 27 noiembrie 2013.
Florin Mirea avea, la momentul la care a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, probleme medicale mult mai grave decât ”depresia severă” cu care îl evaluase proprietara Căminului Healthy Living, medicul Corina Grigore, când a cerut o ambulanță să-l preia și să-l ducă în Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia”.
”Numitul Mirea Florin a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde i-a fost stabilit diagnosticul prezumtiv de colaps-șoc, bronhopneumonie. urgență dc grad 0, cod roșu, fiind transferat la Spitalul Clinic dr. Victor Babeș.
La internarea în Spitalul Clinic dr. Victor Babeș numitului Mirea Florin i-a fost stabilite următoarele diagnostice: sindrom febril, demență tip Alzheimer, boala Parkinson, bronșită acută, iar ulterior în urma investigațiilor s-a constatat că acesta suferea de sepsis sever cu punct de plecare stafilococ auriu, insuficiență respiratorie acută, decedând la data de 27.11.2013 în urma afecțiunilor sus menționate”, arăta polițistul care s-a ocupat de caz, în referatul cu propunerea de clasare.
Familia bătrânului a acuzat personalul azilului că l-a tratat ”superficial și cu indiferență”
În referatul de clasare sunt prezentate și declarațiile martorilor audiați. Cele două femei din familia lui Florin Mirea care au făcut plângerea le-au spus anchetatorilor că o consideră vinovată de moartea lui Florin Mirea pe dr. Corina Grigore, pentru că, împreună cu personalul Căminului Healthy Living, ”l-au tratat superficial și cu indiferență”, deși aveau obligații stabilite prin contractul încheiat în 12 noiembrie 2013.
Administratorul căminului de bătrâni, Corina Grigore (fostă Cosma, potrivit numelui menționat în referatul cu propunerea de clasare), le-a spus însă anchetatorilor că ”mergea zilnic în centrul de îngrijire și verifica calitatea serviciilor efectuate și starea de sănătate a pacientilor, iar observațiile cu privire la fiecare pacient erau menționate în foaia de observație clinică a fiecăruia”.
Doctorul Corina Grigore a precizat că, în perioada 12-16 noiembrie 2013, ”a observat că semnele de accentuare a stării demență s-au înmulțit, fapt pentru care a recomandat membrilor familiei un tratament de specialitate corespunzător”.
Dovezile care ar fi arătat cum a fost îngrijit Florin Mirea în azil, ”distruse în urma unei inundații”
În continuarea declarației de martor, proprietara Căminului Healthy Living le-a spus anchetatorilor că atunci când a observat că starea de sănătate a lui Florin Mirea s-a agravat, a solicitat un echipaj al ambulanței pentru transportarea acestuia ”la o unitate medicală de specialitate”.
Cât despre infecția cu stafilococ auriu găsit de medicii de la Spitalul ”Victor Babeș” la momentul internării lui Florin Mirea, proprietara căminului de bătrâni a afirmat că nu ar fi fost luată din azil, ci ar fi o inspecție spitalicească anterioară internării acestuia în căminul de bătrâni.
Aceasta nu a putut însă proba cele afirmate, pentru că toate consemnările medicale din momentul internării lui Florin Mirea în Căminul Healthy Living ar fi fost ”distruse în urma unei inundații”, care s-ar fi produs cu doar trei zile înainte ca anchetatorii să dispună începerea urmăririi penale pentru fapta de ucidere din culpă.
”Numita Cosma Corina a precizat faptul că reprezentanții clinicii SC Healthy Living SRL și-au respectat obligațiile în cazul pacientului Mirea Florin, au anunțat familia despre alterarea stării de sănătate a pacientului la momentul potrivit, imediat ce au constat acest lucru, iar după părerea sa, numitul Mirea Florin a contactat aceea infecție spitalicească, despre care s-a stabilit că ar fi cauzat decesul, anterior internării la centrul SC Healthy Living SRL,
Reprezentanții SC Healthy Living SRL nu au putut pune la dispoziție documentele medicale privind pe pacientul Mirea Florin, întrucât documentația a fost distrusă în urma unei inundații produse la data de 09,05,2016 conform procesului verbal de daune seria PA nr. 530391 emis de firma de asigurare la data de 13.05.2016”, a menționat polițistul de la Secția 12 care a anchetat cauza, în referatul de clasare.
Anchetatorii nu au căutat și alte probe
La mai bine de doi ani de la momentul în care a început urmărirea penală in rem, pentru fapta de ucidere din culpă, în 29 mai 2017, anchetatorii au cerut efectuarea unei expertize medico-legale, ”în vederea stabilirii și clarificării împrejurărilor care au dus la decesul numitului Mirea Florin”.
Concluziile raportului nu au lămurit însă în ce împrejuărir a murit Florin Mirea, la nici o lună de la internarea sa în Căminul Healthy Living.
În lipsa documentației medicale din care să reiasă starea clinică, la internare, evoluția, tratamentul administrat, nu se pot face aprecieri privind starea de sănătate a pacientului Mirea Florin, pentru perioada internării 12-16.11.2013 și nici referitor la decizia medicului de a apela serviciul de ambulanță.
Din documentația medicală pusă la dispoziție nu reies deficiențe în acordarea asistenței medicale, iar tratamentul administrat a fost corect indicat, nu există legătură de cauzalitate între tratament și deces”, au fost unele dintre concluziile din raportul medico-legal.
Mai mult, expertiza nu a putut lămuri clar nici cuzele decesului, pentru că după decesul lui Florin Mirea, nu s-a făcut o autopsie, iar toate concluziile s-au bazat pe documentele medicale.
”În lipsa unei autopsii medico-legale, nu se pot stabili cu certitudine cauzele decesului, dar strict pe baza documentelor medicale înaintate se poate aprecia că moartea numitului Mirea Florin s-a datorat unei insuficiențe respiratorii acute, consecutive unei bronhopneumonii cu stafilococ auriu favorizată de demența, boala Alzheimer, boala Parkinson stadiul III, Ia o persoană cu un status imunitar scăzut prin afecțiunile patologice preexistente și vârsta. Din documentația medicală pusă la dispoziție nu rezultă deficiențe în acordarea asistenței medicale”, a mai scris polițistul care a anchetat cauza, în referatul cu propunere de clasare, citând din concluziile raportului medico-legal.
”Astfel, se constată că în cauză nu există probe și indicii temeinice care să indice săvârșirea faptei de ucidere din culpă sau neglijență în serviciu”, a scris ofițerul în referatul cu propunere de clasare.
De altfel, după cum vom prezenta în ultimul episod din acest caz, o instanță de judecată arată modalitatea defectuoasă de instrumentare a acestui caz, probele lăsate lipsă de către anchetatorii care aveau tocmai rolul de a rămâne vigilenți în scopul unanim de a înfăptui un act complet de justiție, precum și modalitatea prin care s-a ajuns la închiderea, fără drept de apel, a acestui dosar.
CITEȘTE ȘI: