EXCLUSIV | Când vor circula în București autobuzele turcești fabricate în China. „În prezent lucrăm la sistemele de încărcare a noilor vehicule”

Publicat: 13 10. 2023, 08:00

În luna noiembrie ar trebui să ajungă în România primele autobuze electrice asamblate în China de către turcii de la BMS. În prezent, la uzina URAC se lucrează la sistemul de încărcare a acestor vehicule, au precizat reprezentanții STB, pentru Gândul. După ce vor sosi în București, noile autobuze vor fi testate. Ele vor intra în circulație abia la începutul anului viitor.

Autobuzele electrice cumpărate de Primăria Capitalei cu peste 300 de milioane de lei vor fi aduse în București din luna noiembrie, iar în prezent se lucrează la infrastructura pentru încărcarea acestor vehicule.

„S-a început montarea sistemului de încărcare la URAC (Uzina de Reparaţii Atelierele Centrale a STB), și vor urma și alte depouri unde se va amplasa logistica necesară pentru noile autobuze electrice”, au precizat reprezentanții STB pentru Gândul.

Potrivit surselor citate, cel mai devreme, noile autobuze vor intra în circulație în lunile ianuarie- februarie anul viitor. În prezent, nu se știe cu exactitate pe ce linii vor fi introduse.

„Înainte să fie introduse în circulație, autobuzele vor fi testate, din toate punctele de vedere. Va fi testat nivelul de autonomie, adaptarea la condițiile de trafic, iar, după efectuarea acestor teste amănunțite, se va decide pe ce linii vor fi introduse”, au mai explicat reprezentanții STB pentru Gândul.

Autobuzele au 12 metri lungime, autonomie de minimum 200 de kilometri între două încărcări succesive, tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uși duble și aer condiționat.

Autobuzele vor fi aduse cu vaporul din China

Autobuzele sunt asamblate în China, de către turcii de la BMC, care au câștigat licitația organizată de Primăria Capitalei. Autobuzele vor fi aduse cu vaporul.

Valoarea totală estimată pentru achiziționarea celor 100 de autobuze electrice este de 304.670.300 lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | „Alba-neagra” cu autobuze turistice cumpărate cu peste 420 de mii de euro. De ce nu a fost licențiat până acum “Bucharest City Tour”

EXCLUSIV | Autobuzele Otokar au la „bord” peste 26.000 de defecțiuni, iar mentenanța este „în pană”. „Nu mai aveau frânare, plăcuțe”