Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Câți câini periculoși sunt în România? Datele Poliției și ale Asociației Chinologice nu coincid, nu se știe câți proprietari au asigurare pentru eventuale pagube produse de aceste animale

EXCLUSIV | Câți câini periculoși sunt în România? Datele Poliției și ale Asociației Chinologice nu coincid, nu se știe câți proprietari au asigurare pentru eventuale pagube produse de aceste animale

EXCLUSIV | Câți câini periculoși sunt în România? Datele Poliției și ale Asociației Chinologice nu coincid, nu se știe câți proprietari au asigurare pentru eventuale pagube produse de aceste animale

Tragedia din zona Lacul Morii din București, unde Ana Oros Daraban a fost ucisă de câini, a readus în atenție pericolul pe care îl reprezintă animalele abandonate pe străzi, dar și problema respectării de către deținătorii câinilor periculoși a obligației legale de înregistrare la Poliție și de încheiere a unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de aceştia. Codul civil prevede că proprietarul unui animal sau cel care se folosește de el este răspunzător pentru daunele produse de acesta, chiar dacă a scăpat de sub pază.

  • Datele Poliției și ale Asociației Chinologice Române despre câinii periculoși nu coincid, fiind o diferență de aproape 11.000 între datele pe care acestea le-au trimis, la solicitarea Gândul.
  • Mai mult, nu se știe câți proprietari de câini periculoși au asigurare pentru eventuale pagube produse de aceste animale, deși legea obligă înregistrarea câinilor la Poliție în baza dovezii poliței.

Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 55/2002, sunt considerați periculoși câinii din următoarele rase, grupate în două categorii:

  • categoria I: câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor;
  • categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.

Câinii agresivi sunt, conform prevederilor legale, cei care, fără să fie provocați, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice, în locuri publice sau private, dar și cei care participă la lupte între câini sau care au fost antrenat în acest scop.

Indiferent de rasă, nu sunt considerați agresivi:

  • câinii care atacă sau mușcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acesta;
  • câinii folosiți de unitățile de poliție, de jandarmerie, de alte unități militare, de unitățile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecție și pază, care, aflându-se în misiune, au atacat sau au mușcat o persoană.

Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși și agresivi sunt obligați, conform OUG 55/2002, să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română și să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în imobil ori pe împrejmuirea aferentă acestuia, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm.

De asemenea, proprietarii de câini periculoși sunt obligați să depună la sediul poliției din zona unde țin animalele o adeverință eliberată de Asociația Chinologică Română din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile I sau II  de câini periculoși, precum și o declarație pe propria răspundere cu următoarele date:

  • numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
  • efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor;
  • efectuarea sterilizării câinilor de luptă și de atac (categoria I);
  • existența unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii de luptă și de atac.

Cum OUG 55/2002 obligă proprietarii de câini de luptă și de atac să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele daune produse de aceștia, Gândul a întrebat reprezentanții Poliției Române dacă cei care dețin astfel de animale au mers la sediile de poliție cu adeverințe de la Asociația Chinologică și cu polița de asigurare.

Zeci de mii de câini periculoși înregistrați la Poliție

Inspectoratul General al Poliției Române știe de peste 33.000 de câini periculoși înregistrați conform prevederilor legale, potrivit răspunsului transmis la solicitarea Gândul.

Doar 10% dintre câinii periculoși înregistrați la secțiile de poliție sunt dintre cei de luptă și de atac.

„În urma consultării structurii de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că, în prezent, în evidențele poliției sunt înregistrați 33.591 de câini periculoși, dintre care, 3.623 de câini prevăzuți în art. 1 lit. (a) – categoria I și 29.968 de câini prevăzuți în art. 1, lit. (b) – categoria a II-a din O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi”, au răspuns reprezentanții IGPR.

Deși prevederile legale obligă proprietarii câinilor periculoși să îi înregistreze la Poliție în baza unei adeverințe de la Asociația Chinologică și să facă dovada că au încheiat asigurarea de răspundere civilă pentru eventuale pagube produse de animale, Poliția Română spune că nu știe câți dintre cei peste 33.000 de proprietari au încheiat astfel de polițe.

Proprietarii animalelor îi pot înregistra la Poliție doar după ce trec pe la Asociația Chinologică Română pentru a primi o adeverință din care să rezulte încadrarea acestora în categoria câinilor periculoși.

Datele primite de Gândul de la Asociația Chinologică Română (A. Ch.R) diferă însă de cele de la IGPR, pentru că aici sunt înregistrați doar 22.633 de câini periculoși, cu aproape 11.000 mai puțini decât cei din evidențele secțiilor de Poliție.

„Numărul total de câini periculoși înregistrați în evidențele A.Ch.R. de la data de 01.06.2002 și până la data de 31.01.2023 este de 22.633. Nu deținem o situație centralizatoare pe județe a câinilor periculoși înregistrați. Nu deținem o situație centralizatoare pe cele două categorii de câini periculoși și nici pe cele trei tipuri și pe cele nouă rase de câini periculoși prevăzute de dispozițiile OUG nr. 55/2002, republicată și modificată”, potrivit răspunsului transmis la solicitarea Gândul de către purtătorul de cuvânt al asociației, Lucian Băgia.

Acesta a precizat că Asociația urmează să implementeze o aplicație informatică ce va permite centralizarea datelor privind câinii periculoși, în funcție de mai multe criterii.

Asociația Chinologică nu deține date despre numărul asigurărilor de răspundere civilă pe care proprietarii și deținătorii temporari ai câinilor de luptă și de atac au obligația să le încheie, pentru că aceștia trebuie să facă dovada poliței doar la secțiile de Poliție.

”Nu deținem niciun fel de date privitoare la respectarea de către proprietarii și deținătorii temporari ai câinilor periculoși a obligației de declarare a câinilor periculoși înregistrați în evidențele A.Ch.R. la unitățile de poliție competențe teritorial potrivit dispozițiilor OUG nr. 55/2002, republicată și modificată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Asociației Chinologice Române.

Cât costă un „RCA pentru câine”

Un „RCA pentru câine” ar costa, pentru o acoperire de 50.000 de euro, aproximativ 970 de euro, conform estimărilor din piață citate de publicația studiifinanciare.ro, gestionată de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Pentru o sumă asigurată de 5.000 de euro, polița anuală costă sub 100 de euro, cât o asigurare de locuință în București sau jumătate din costul unui RCA mediu.

Animalele care pot fi asigurate prin această poliţă sunt câinii periculoși, atât cei din categoria I, cât și cei din categoria a II-a.

Se pot asigura prin poliţă şi alte categorii de câini, precum şi alte animale de casă şi animale domestice (cabaline, bovine, ovine etc.).

Obiectul poliței îl constituie acoperirea eventualelor daune produse de animalul aflat în proprietatea asiguratului sau deținut de acesta. Asta pentru că, potrivit Codului civil, ”proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”.

Riscurile asigurate prin această poliță sunt:

  • deces sau vătămare corporală a persoanelor;
  • rănirea sau uciderea altor animale;
  • daune materiale cauzate bunurilor terţilor.

Limitele de răspundere (sumele asigurate) pentru care se poate încheia această poliță variază între 2.000 de euro şi 100.000 de euro.

Ce arată datele ASF

Datele din piața asigurărilor și de la nivelul autorității de reglementare în domeniu nu sunt defalcate pe aceste produse, ci doar clasa superioară, astfel că nu se poate ști cu exactitate câte astfel de asigurări au fost încheiate.

Astfel, clasa care include polițele pentru câinii periculoși este Clasa A13 – Asigurări de răspundere civilă generală, care cuprinde produsele altele decât cele din clasele A10 – Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (RCA + CMR), A11 – Răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, și A12 – Răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre și fluviale.

Conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) la nouă luni din 2022, clasa A13, unde intră, de exemplu, și asigurările de malpraxis, reprezintă 2,47% din piață. În cifre absolute, este vorba de suma de 216.878.354 de lei din totalul primelor distribuite, de 8.774.033.097 de lei.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și