EXCLUSIV | Ce nu a spus Putin de Ziua Victoriei și de ce a ocolit două cuvinte în discursul său. Analist: „Ar fi părut ca o primă mare înfrângere”

Publicat: 09 05. 2023, 15:52
Ce cuvinte nu a rostit Vladimir Putin în discursul său de Ziua Victoriei

Rusia lui Vladimir Putin a marcat și în acest an Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, dar parada militară din Piața Roșie a fost mult mai restrânsă decât în anii trecuți, fără prea multe tancuri și blindate, cu securitate sporită și cu un discurs al liderului de la Kremlin de doar câteva minute, în care a numit din nou invazia din Ucraina drept ”operațiune militară special”, a vorbit de ”victorie”, a acuzat Occidentul că generează conflicte și că vrea să „șteargă memoria adevăraților eroi”. Analistul Dan Dungaciu spune, într-un interviu pentru Gândul, că Putin nu putea să renunțe la parada din acest an, chiar dacă ea a fost una mai degrabă discretă, pentru că ar fi fost ca un semn de primă mare înfrângere, ceea ce nu-și poate permite în contextul actual.

Într-un discurs scurt, de câteva minute, susținut în Piața Roșie, liderul de la Kremlin i-a felicitat pe comandanții „operațiunii militare speciale” a Rusiei, bazându-se pe „victoria” țării. Mai mult, Vladimir Putin a susținut, într-o alocuțiune ruptă de realitatea din teren, că Rusia se apără împotriva „terorismului internațional” și că își va „apăra cetățenii.”

„Dilema Kremlinului a fost dacă să facă sau nu o asemenea paradă în vreme de război”

Analistul Dan Dungaciu spune că discursul lui Putin era previzibil, dar diferit de acuzațiile din mesajele de până acum este că nu s-a mai referit direct la NATO și la Statele Unite ca fiind cei care fac toate relele, ci Occident în general.

„Opțiunea a fost să se facă pentru că simbolistica asumată de către liderii din Federația Rusă, legată de acest eveniment, este mult prea mare ca să nu fie exprimată public. Dacă nu s-ar fi petrecut acest eveniment, ar fi apărut în ochii tuturor ca prima mare înfrângere, cel puțin  pe plan simbolic și politic al președintelui Putin, și cred că nu și-ar fi permis asta.

Prin urmare, s-a făcut această paradă pentru ca un rău mai mare să nu se producă. Adică, dacă nu s-ar fi făcut, consecințele erau mult mai greu de gestionat. În al doilea rând, discursul președintelui Putin era previzibil. Nuanța importantă este că nu a mai folosit NATO și America în primul rând, a vorbit generic despre Occident care face toate relele”, a punctat analistul.

„Este mai ușor să mobilizezi atunci când construiești o narațiune în care Rusia luptă cu Occidentul”

Analistul de politică externă a explicat și de ce în discursul său Putin se referă obsesiv la Occident ca fiind „răul absolut”, cel care vrea să distrugă Federația Rusă.

Sigur că războiul asumat de către Federația Rusă împotriva Occidentului  a devenit deja discurs oficial la Moscova, ajungând într-un fel Moscova să dea o rațiune, inclusiv pentru trupele Federației Ruse care luptă în Ucraina. 

Erau greu de mobilizat într-o luptă împotriva Ucrainei sau doar a Ucrainei, este mai ușor teoretic să mobilizezi atunci când construiești o narațiune în care Rusia luptă cu Occidentul care vrea să distrugă Federația Rusă”, a spus Dan Dungaciu.

”Faptul că Putin n-a menționat explicit America sau NATO poate să sugereze ceva”

Faptul că a ocolit în discursul său indicarea explicită a NATO și SUA ca fiind sursele ”răului”, cum erau obișnuit atacurile din declarațiile sale, ar putea transmite un anumit mesaj, poate chiar perspectiva unor potențiale discuții la care ar fi dispusă Moscova, susține analistul politic.

„Deci, această narațiune de luptă împotriva Occidentului este una asumată, dar faptul că președintele Putin n-a menționat explicit și apăsat America sau NATO, asta poate să sugereze ceva. Nu este foarte clar ce, poate un mesaj politic de a diminua anumite accente, chiar în perspectiva unor posibile potențiale discuții pe care Moscova le-ar putea avea cu spațiul occidental. Este numai o speculație deocamdată, dar urmează să vedem în ce măsură se poate valida.

În al treilea rând, același discurs despre armata rusă eliberatoare care cred că n-a prins niciodată, cel puțin în Estul Europei. Ironia este că ideea asta de armată rusă eliberatoare, cu ea a cochetat mai mult Occidentul decât Estul Europei, care nu a crezut niciodată într-o asemenea narațiune, iată că acum Occidentul își asumă într-un fel, într-un mod pe care nu l-a făcut de foarte multe ori înainte de ’89, că un asemenea discurs este fals și lipsit de orice realitate.

Una peste alta, așa stau lucrurile și a trebuit să ne întoarcem cu 30 de ani în urmă  și să înțelegem că există aceste realități care țin nu doar de dimensiunea politică, ci de niște rațiuni mai adânci pe care, iată, popoarele le au. Asta este una dintre lecțiile pe care ni le predă tragic Ucraina, nouă, dar și spațiului occidental în genere”, a mai spus Dan Dungaciu.

Umbra lui Putin de Ziua Victoriei

Piaţa Roşie din Moscova a găzduit marţi parada de 9 mai, un eveniment care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, pe care ruşii îl numesc „Marele Război pentru Apărarea Patriei.”

Parada a avut loc în condiţii de securitate sporită, după incidentele cu drone inclusiv asupra Kremlinului.

Ceremonia de Ziua Victoriei, altădată organizată cu mare fast de Vladimir Putin și oamenii lui pe data de 9 mai, a arătat diferit anul acesta, fără festivități pompoase în care liderul de la Kremlin obișnuia să-și etaleze măreția. Parada, în anii trecuți un simbol al reafirmării conducerii de la Kremlin, a durat anul acesta în jur de 45 de minute.

„Avem un război împotriva noastră, dar ne vom apăra împotriva terorismului internațional. Vom apăra cetățenii din Donbas. Vrem un viitor pașnic. Elitele vestice și globaliștii insistă și provoacă conflicte și încurajează rusofobia, distrug tradițiile familiei și dictează voia lor asupra celorlalți. Este un sistem de jefuire a altora și de violență. Creează un cult al nazismului, batjocoresc memoria generațiilor trecute.

În Ucraina e un regim militar care implementează planurile stăpânilor lor. Astăzi, la Moscova, avem liderii statelor independente. Toate popoarele din URSS au luptat împreună și vom ține minte asta pentru totdeauna. Dragi cetățeni ai Rusiei, luptele care vor stabili viitorul țării noastre au fost mereu sacre și noi mergem pe urmele strămoșilor. Suntem mândri de participanții la operațiunea militară specială.

Nu este o altă misiune mai mare decât cea pe care o au cei de pe front. Luptați pentru Rusia! În spatele vostru sunt familiile voastre, toată lumea se roagă pentru voi!  Noi, aici, în Piața Roșie, ne aducem aminte de luptătorii noștri, de perioada 1941-1945, de armata de atunci și de toți cei care au luptat”, a spus Vladimir Putin în discursul său, care nu a durat mai mult de zece minute.

Ursula von der Leyen, la cea de-a cincea vizită în Ucraina

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a deplasat marţi la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Este cea de-a cincea vizită efectuată de președinta Comisiei Europene în Ucraina de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în această țară, în februarie 2022, are loc la o dată simbolică pentru Europa.

Reamintim că, ținând cont de întreg contextul internațional – Ucraina a fost desemnată anul trecut drept țară candidată la aderarea la UE şi așteaptă o evaluare din partea Comisiei pentru a stabili dacă eforturile sale de reformă sunt suficiente pentru a începe negocierile oficiale.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Securitate maximă la Moscova. PARADOXUL din discursul lui Putin de Ziua Victoriei. „Rusia se apără împotriva terorismului internațional”

EXCLUSIV | De ce îl sperie Ziua Victoriei pe Vladimir Putin. Analist: „Celebrările din acest an sunt și un mesaj trimis către Occident”

LIVE | Ziua 439 de război: Ruşii continuă să evacueze populaţia de lângă centrala nucleară de la Zaporojie. Avertismentul președintelui ceh

Parada de Ziua Victoriei, de la Moscova, de la neliniște la frică. De ce SE TEME Vladimir Putin

VIDEO – FOTO | Parada de Ziua Victoriei, în imagini. Vladimir Putin: S-a iscat un sentiment de rusofobie în lume