EXCLUSIV | Ce trebuie să știi dacă mergi în vacanță în Grecia. De unde să pui benzină ca să nu ai costuri prea mari. Sfaturile unui român din Thasos

Publicat: 03 06. 2023, 09:00

Mulți români au ales Grecia ca destinație pentru minivacanța de Rusalii din aceste zile. Dan Adrian Drăgan, reprezentantul comunității Forum Grecia, a spus, pentru Gândul, că rezervările au început încă din ianuarie-februarie, existând o cerere foarte mare de cazare pentru această perioadă. 

Dan Adrian Drăgan a explicat ce trebuie să știe cei care merg pentru prima dată în Grecia, în ceea ce privește alimentarea cu carburant, achitarea taxelor de drum, dar și zilele în care poate fi evitată, cât de cât, aglomerația de la frontieră.

Printre sfaturile care îi ajută pe turiști  să nu le crească prea mult costurile călătoriei până în Grecia este cel referitor la locurile cele mai indicate pentru alimentarea cu carburant.

Despre prețurile unei vacanțe în Grecia în acest an, Dan Adrian Drăgan spune că acestea au crescut față de anii trecuți, în condițiile în care s-a majorat inflația și a fost o creștere generalizată a prețurilor, dar că pot fi găsite cazări la prețuri acceptabile.

Destinațiile din străinătate, alese de români în minivacanța de la începutul lunii iunie

Cum destinațiile de vacanță din străinătate au fost la mare căutare, încă de la începutul minivacanței s-au format cozi mari la punctele de trecere a frontierei, în special la vama Giurgiu. Dan Adrian Drăgan spune că situația arată mai degrabă că autoritățile nu se așteptau să fie un atât de mare interes al românilor de a călători în străinătate în această minivacanță și nu au deschis toate ghișeele de la frontieră ca să scurteze timpul de așteptare.

”Pentru că au putut să beneficieze de aceste cinci zile în afara orașului, foarte mulți români au ales să călătorească, atât în România, cât și în Bulgaria, Turcia și Grecia, fapt care a dus în dimineața de 1 iunie (n.r. – joi) la cozi foarte mari la punctele de trecere a frontierei, în special la Giurgiu.

Au avut de așteptat la plata taxei de pod chiar și trei ore, doar ca să plătească, nu ca să treacă în Bulgaria. Autoritățile, din punctul meu de vedere, au fost luate prin surprindere de aceste zile libere și probabil că nu au deschis toate ghișeele, astfel încât să asigure un flux decent și pe care românii l-ar merita”, a mai spus Dan Adrian Drăgan.

„Ne întrebau proprietarii greci ce se întâmplă în România între 1-5 iunie”

Grecia este printre destinațiile de vacanță din străinătate cele mai alese de români de mulți ani. Dan Adrian Drăgan spune că, dacă Grecia este căutată în special în lunile iulie și august, poate fi o alegere de vacanță și pentru lunile iunie și septembrie.

„Exceptând lunile de vârf, iulie și august, Grecia este o destinație foarte bună și pentru cei care vor să vină la mare, atât în iunie, cât și în septembrie. În luna iunie este posibil să fie puțin mai ploios și apa să fie mai rece, dar în septembrie, apa mării este foarte caldă și atunci, pentru cei care nu au copiii la școală, este o alegere foarte bună”, a spus reprezentantul comunității Forum Grecia.

Reprezentantul comunității Forum Grecia susține că, pentru perioada minivacanței din România, rezervările au început din primele luni ale anului.

A existat o cerere foarte mare de rezervări de cazare pentru această perioadă. Ne întrebau proprietarii greci ce se întâmplă în România între 1-5 iunie și de ce atât de mulți cer la început și după este gol până pe 20 iunie.

Încă de la începutul anului au fost foarte multe cereri pentru această perioadă și insula a început încă de pe 31 mai să se anime destul de mult cu turiști și din alte țări, dar foarte mulți din România”, a spus Dan Adrian Drăgan.

Sfaturi pentru românii care îți petrec vacanța în Grecia

Românul care trăiește de mulți ani în Grecia le dă câteva sfaturi celor care vor să își petreacă vacanța de vară pe litoralul elen.

Dan Adrian Drăgan îi sfătuiește mai ales pe turiști să plece la drum cu rezervorul mașinii plin cu benzină sau motorină din România și să mai alimenteze o dată la o benzinărie din Bulgaria, pentru că în Grecia este foarte scump carburantul și o alimentare de acolo ar crește mult costul estimat al vacanței.

”În momentul în care turistul român dorește să vină în Grecia, este foarte bine să-și cumpere vigneta de pe site-ul oficial al autorității bulgare care se ocupă cu așa ceva (bgtoll.bg -n.r.).

Ar trebui să știe că trebuie să plătească doar taxe de autostradă în Grecia, atunci când traversează anumite tronsoane vor avea câteva bariere unde vor plăti taxe. De exemplu, pentru cei care vin în Thasos este o singură barieră de 1,4 euro.

Este bine ca turiștii să alimenteze full în România și să alimenteze de la o benzinărie preferată din Bulgaria. Pentru că, în general, prețurile carburantului în Grecia sunt mult mai mari decât în România și în Bulgaria, este bine să-și facă provizii de carburant, astfel încât să nu le crească din costurile concediului„, spune reprezentantul comunității Forum Grecia.

„Probabil că turiștii care nu au putut să vină în luna mai, vor veni în septembrie”

Deși luna mai nu a fost foarte productivă pentru cei care dețin proprietăți de vacanță pe litoral, în special din cauza vremii, care a determinat mulți turiști să-și anuleze rezervările, reprezentantul comunității Forum Grecia susține că autoritățile elene se așteaptă la recuperări în lunile care vor urma.

„Previziunile pentru acest an sunt foarte bune. Din păcate, nu am avut o lună mai foarte productivă, pentru că vremea nu a ținut cu turiștii și au fost foarte multe anulări, dar vedem că iunie, iulie, august sunt luni foarte pline. Probabil că turiștii care nu au putut să vină în luna mai, vor veni în septembrie și chiar octombrie, și atunci sezonul o să fie prelungit anul acesta.

Luna mai a fost însă destul de slabă, comparat cu alți ani. Anul trecut a fost, într-adevăr, un record, pentru că doi ani turiștii nu au călătorit și mulți dintre ei au venit chiar de două ori în Grecia. Am avut ceva turiști de Paști, am avut ceva turiști de 1 Mai, dar toată luna mai a fost destul de slabă”, a mai spus Dan Adrian Drăgan.

Prețuri mai mari pentru vacanța în Grecia față de anii trecuți

Reprezentantul comunității Forum Grecia susține că prețurile în Grecia au crescut anul acesta, în condițiile în care proprietarii care oferă cazare și în general toți cei din industria HoReCa trebuie să asigure plata cheltuielilor avute, dar să țină pasul cu inflația, care le dă bătăi de cap și grecilor.

Cu toate acestea, Grecia are prețuri pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile. Mai exact, se pot găsi cazări cu 70 de euro pe noapte în luna august, dar și cu 500 de euro, pentru cei care își doresc condiții luxoase.

„În funcție de bugetul pe care îl au alocat unui concediu, turiștii se pot orienta la cazări mai departe de plajă, tocmai pentru a găsi un preț mai bun. Prețurile în Grecia au crescut anul acesta, pentru că proprietarii au vrut anul acesta să nu mai scadă din profitul lor și să țină pasul cu inflația. Proprietarii trebuie să asigure plata cheltuielilor avute.

Dar, în continuare, Grecia oferă prețuri  și pentru cei care caută un apartament de 70 de euro în august, cu niște condiții mai modeste, dar oferă și cazări cu 500 de euro pe noapte pentru cei care-și permit și care vor să aibă parte de lux.

Fluxul de turiști observăm că, în general, este concentrat în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Cei care nu pot schimba data de plecare, le recomandăm să aibă la ei apă și mâncare, să fie calmi și să se aștepte să întâlnească în weekend cozi foarte mari la punctele de trecere a frontierei”, a mai spus Dan Adrian Drăgan.

Sursa foto: Dan Adrian Drăgan, reprezentant Forum Grecia


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | 2023, sub semnul schimbărilor climatice. Specialist în fenomene extreme: „Mă aștept să fie un an cu valuri de căldură și temperaturi-record. Deja vedem temperaturi record pentru ianuarie”

EXCLUSIV VIDEO | Artista newyorkeză fascinată de România. “Am adorat să mă plimb prin București, să văd cum este prezentată mâncarea. Am văzut și sărăcia, și bogăția, ca peste tot. Avem nevoie de pace”