Cele mai mari șanse pentru preluarea șefiei PNL București le are Sebastian Burduja, după demisia lui Ciprian Ciucu, au declarat surse din interiorul partidului, în exclusivitate, pentru Gândul.
Sebastian Burduja este ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării și președintele PNL Sector 1, iar surse din PNL susțin că majoritatea celor cu putere de decizie în interiorul organizației au precizat doar numele său, pentru a prelua cea mai mare filială.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și-a anunţat – marţi – demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Bucureşti. El și-a motivat decizia prin lipsa de timp pentru funcția de edil, dar Gândul a scris, încă de anul trecut, despre posibila plecare a lui Ciucu de la șefia PNL București.
Aceleași surse politice susțin că ar fi vorba mai mult de o negociere a renunțării la această funcție, pentru a nu fi dat afară, și de aceea ar fi demisionat.
De altfel, încă din luna august a anului trecut, Gândul a scris, în exclusivitate, despre planul PNL de retragere a sprijinului politic pentru Nicușor Dan și de înlocuire a lui Ciprian Ciucu de la conducerea PNL București.
Surse politice au declarat, atunci, că momentul acestor decizii a venit, în primă fază lideri ai partidului cerându-i lui Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, să îi retragă sprijinul politic lui Nicușor Dan.
Exact la jumătatea mandatului primarului Capitalei, lui Ciprian Ciucu i s-a cerut de către colegii săi din PNL să-i retragă sprijinul politic lui Nicușor Dan și să nu-i mai susțină proiectele în Consiliul General.
Motivul invocat era legat de faptul că, prin susținerea lui Nicușor Dan, Partidul Național Liberal pierde capital politic, deoarece primarul Capitalei, susținut de PNL mai mult decât de USR la alegeri, nu a realizat nimic pentru București, declarau surse politice, pentru Gândul.
Ciprian Ciucu a ajuns în PNL în 2016, după ce fusese susținut de M10, partidul Monicăi Macovei, pentru a candida la Primăria Capitalei și a abandonat când ar fi primit o ofertă de la liberali de a fi printre principalii candidați în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Din 2016 până în 2019, Ciprian Ciucu a fost consilier general PNL, iar în 2020 a fost candidatul liberalilor pentru Primăria Sectorului 6, fiind susținut de Alianța USR-PLUS.
În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2020, Vlad Voiculescu și-a arătat de multe ori sprijinul pentru Ciprian Ciucu, prin declarații, dar și prin postările pe Facebook.