Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV. Cine sunt cei doi spanioli, soț și soție, care și-au făcut plantație de cannabis într-un imobil din Craiova. Au fost arestați pentru 30 de zile

EXCLUSIV. Cine sunt cei doi spanioli, soț și soție, care și-au făcut plantație de cannabis într-un imobil din Craiova. Au fost arestați pentru 30 de zile

Pe data de 26 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea – pe o perioadă de 24 de ore – a 2 inculpați, un bărbat și o femeie, aceștia fiind acuzați de trafic de droguri de risc.

Sursele GÂNDUL.RO ne-au transmis, ÎN EXCLUSIVITATE, numele celor doi cetățeni de origine spaniolă, soț și soție, care s-au gândit că pot demara o ”afacere de succes” care să le aducă venituri pe termen lung.

Aceștia sunt Castilla Alvarez Eduardo și Fernnandez Jimenez Maria Del Mar, doi ”întreprinzători” care au cultivat cannabis în propria locuință.

Cannabis în ghivece, în diferite stadii de vegetaţie

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Craiova s-au sesizat – pe data de 25 martie – cu privire la faptul că în curtea unui imobilul situat în comuna Brădeşti, judeţul Dolj – folosit de către doi cetățeni spanioli – ”se află o construcţie cu parter şi etaj, ce prezenta urmele unui incendiu recent, în interiorul căreia se aflau mai multe instalaţii de iluminare şi de alimentare cu apă, precum şi plante ce păreau a face parte din specia „cannabis”, în ghivece, în diferite stadii de vegetaţie, dar şi muguri ai unor astfel de plante”, se precizează în comunicatul DIICOT.

În urma percheziției a fost descoperită ”o plantație indoor de cannabis”

Castilla Alvarez Eduardo și Fernnandez Jimenez Maria Del Mar reușiseră să pună pe picioare, cum se spune, ”o plantație indoor de cannabis”, aceasta fiind dotată cu toate mijloacele tehnice necesare.

”La data de 26.03.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună ofițeri de poliție judiciară au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost identificată o plantație indoor de cannabis, dotată cu sisteme de iluminare, încălzire şi irigare, fiind ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi 708 plante de cannabis, totalizând 103,5 kilograme de masă vegetală şi 19,5 kilograme de inflorescențe de cannabis”, menționează reprezentanții DIICOT.

”La data de 28.03.2021, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale”, se mai arată la finalul comunicatului DIICOT.

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele