Colonel (r) Ion Petrescu a vorbit pentru Gândul despre subiectul dronelor identificate pe teritoriul României – după două zile în care autoritățile române, de la ministrul Apărării până la președintele Iohannis – au negat vehement scenariul în care o dronă rusească s-ar fi prăbușit în țara noastră. În acest context, analistul militar susține că ne aflăm într-o situație complexă, precizând totodată că, într-o stare de război, trebuie să te adresezi cu calm și răbdare opiniei publice care vrea să fie informată corect cu privire la situația reală din teren.
Colonel (r) Ion Petrescu susține că, ținând cont de context, România trebuie să aplice Articolul 4, adică „să cerem aliaților consultări în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, urmând ca aceștia să decidă să decidă ce tip de ripostă va fi dată Federației Ruse, față de situația absolut condamnabilă prin care a încălcat suveranitatea României.”
Reamintim că o dronă rusească cel mai probabil de fabricație iraniană s-a prăbușit în România, mai exact în județul Tulcea, în zona localității Plauru, în apropierea graniței cu Ucraina.
Drona face parte dintr-un „stol” ucigaș care a vizat porturile ucrainene de la Dunăre, Reni și Ismail. Cele două porturi și depozitele de cereale sunt vitale pentru exporturile țării de peste Dunăre.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut, miercuri, că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României. Resturile sunt acum analizate de autorități pentru a verifica dacă este vorba de o dronă rusească. Cu o zi în urmă, oficialii de la București negau că vreo dronă trimisă de ruși împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre ar fi căzut pe teritoriul României.
Colonel (r) Ion Petrescu mărturisește, prin prisma expertizei sale militare că – deși, atât președintele, cât și ministrul Apărării – au fost prinși în ofsaid la nivel de informație și că vor avea nevoie să recupereze la capitolul încredere a populației – „războiul înseamnă invariabil că ceea ce este valabil astăzi, nu mai este valabil mâine, când ne putem aștepta și la alte surprize.”
Interlocutorul Gândul mărturisește că militarii au o vorbă – care se aplică în situația dată- și anume că „se confruntă harta cu terenul.”
Analistul militar recunoaște însă, că este o situație de război, în care dezinformarea reprezintă modalitatea adversarului – mai exact, a Federației Ruse – de a crea situații care să genereze nedumerire, panică și extrapolări în legătură cu anumite situații.
„Sigur s-a greșit, sigur s-au făcut niște declarații – azi au fost dezmințite- dar capacitatea de a face dezmințiri înseamnă că realitatea din teren este alta. Militarii au o vorbă: se confruntă harta cu terenul. Oficialii români au confruntat realitatea din teren cu ceea ce știau de pe hartă și de pe calculatoarele proprii. Iată că România, vecină Ucrainei, poate să fie ținta unor drone care sunt de o anumită producție și vin dintr-o anumită țară. Este o situație tipică, în care un stat european, Ucraina, este greu încercat de agresiunea militară, ilegală, condamnabilă a Federației Ruse.
Este război și în război dezinformarea este modalitatea adversarului, de data asta a Federației Ruse, care este adversarul NATO, de a crea situații care să genereze la rândul lor nedumerire, panică și extrapolări de genul păi dacă a lovit acolo, ne va lovi și pe noi. Însă, Rusia uită să spună un lucru și anume că raportul de forțe dintre ea și NATO este copleșitor în favoarea Alianței Nord-Atlantice.
Aici nu este vorba nici de lozinci și nici de demagogie. La toate capitolele, inclusiv pe plan nuclear, NATO surclasează Federația Rusă. Și spun asta ca să se înțeleagă că s-a terminat epoca Uniunii Sovietice care amenința cu mari lovituri nucleare. Europa, în general ca spațiu aparte în cadrul teritoriului NATO, are capacitatea de a replica în varianta în care se ajunge la scenarii care astăzi ni se par absurde”, susține analistul militar.
„Nici președintele nu este vinovat și nu-i iau apărarea ca să mă aflu în treabă. A fost în posesia unor informații care puteau să fie în posesia și a altor cetățeni care ar fi fost în funcția de președinte al României. De ce i-au fost date acele informații? – Asta este o altă problemă. După cum și ministrul Apărății a fost de bună-credință, atunci când a făcut o declarație pe care i-au pus-o la dispoziție experții în domeniu.
Sigur că din perspectiva celor știute astăzi, ambele personalități sunt prinse în ofsaid și vor trebui pe viitor să gestioneze cu multă atenție propria lor imagine, pentru a recupera din imaginea pierdută în fața unor cetățeni care doresc în mod firesc să fie informați obiectiv. Dar, este război și războiul înseamnă că că este valabil astăzi, nu mai este valabil mâine, când ne putem aștepta și la alte surprize.”
Analistul militar susține că drona identificată pe teritoriul României Practic nu a schimbat nimic, mărturisind că „România este, în continuare, un stat membru al NATO, în continuare o brigadă de elită a Armatei americane se află în Dobrogea și, în același timp, pe teritoriul țării noastre se află un batalion multinațional cu trupe aliate care sunt la datorie.”
Mesajul colonelui (r) Ion Petrescu pentru cetățeni este acela că, dincolo de prezența americanilor și de prezența noastră în NATO, Armata României are la ora actuală, atât militari profesioniști, cât și ofițeri care au experiența teatrelor de operații.
„Este adevărat că opinia publică românească ar vrea acum să vadă niște reacții, dar ele vor fi judecate la nivelul Consiliului Nord-Atlantic care decide orientările generale ale Alianței și procedurile. De fapt, noi acum ar trebui să aplicăm Articolul 4, adică să cerem aliaților consultări în cadrul Consiliului Nord-Atlantic și aceștia să decidă să decidă ce tip de ripostă va fi dată Federației Ruse față de această situație absolut condamnabilă și care a încălcat suveranitatea României.
Rușii sunt foarte bine orientați și foarte bine informați. Ce zonă au lovit ei? – Localități din Buceag. Ei știu precis că în acele localități mai sunt cetățeni europeni ucraineni care vorbesc limba noastră și că inclusiv unele localități – a se vedea Reni – au încă denumire românească. Este vechea formulă Divide et Impera.
Rusia nu a câștigat nimic. Pe de o parte, își pierde teritoriile cucerite de o anumită manieră în lunile anterioare, iar armata ucraineană înaintează. Ca de obicei, rușii generează o anumită situație pentru distragerea atenției. Aduceți-vă aminte, când le era greu în Ucraina au trimis trupe în Siria, acum le este greu aici și generează situații cu drone la Dunăre, dorind să provoace un stat membru NATO. Nu au reușit cu Polonia, încearcă cu România.”
Colonel (r) Ion Petrescu recunoaște că, ceea ce se întâmplă este o violare gravă a teritoriului nostru, dar, explică faptul că niciun stat membru al NATO, pus într-o situație dificilă, cum este România acum, nu ia hotărâri de unul singur.
Interlocutorul Gândul mărturisește că NATO înseamnă însă tehnică de luptă nouă și o forță de luptă superioare Federației Ruse.
Analistul militar explică că, pe mai multe planuri, „Federația Rusă a pierdut pariul cu viitorul, un pariu al lui Putin care vrea menținerea Rusiei într-o autocrație” care duce la consecințele care se văd mai mult cu fiecare zi.
„Va sesiza președintele României celelalte autorități, Consiliul Nord-Atlantic. Vor propune oficialii români o serie de reacții, iar cei din Consiliul Nord-Atlantic, după ce se vor consulta cu președinții și cu premierii lor, vor ajunge la o concluzie. Și este posibil ca soluția decisivă să fie luată în Statele Unite ale Americii, care au viziunea globală asupra raportului de forțe dintre NATO și Federația Rusă.
Eu, ca militar, mă aștept ca primul areal geopolitic unde se va pune ordine, sub o formă sau alta, să fie arealul Mării Negre. Noi sperăm ca prin luciditate, informare, adaptare la realitate – pentru că, atunci când este un conflict pe continentul european, realitatea este cea care trebuie să primeze – se va ajunge la soluția dezirabilă”, conchide colonelul (r) Ion Petrescu.
În deschiderea Summitului Inițiativei Celor Trei Mări, de la București, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre componentele ce par a fi ale unei drone, găsite pe teritoriul României. Iohannis a spus că autoritățile sunt în alertă și în contact permanent cu aliații NATO.
Întrebat despre responsabilitatea de la vârful Ministerului Apărării, în condițiile în care statul român a negat insistent timp de două zile că o dronă ar fi căzut în România, președintele Klaus Iohannis a susținut că „toată comunicarea a fost făcută cu bună-credință și în baza dovezilor avute”.
„Dacă se confirmă că acele componente sunt dintr-o dronă rusească, acest lucru ar fi o situație „complet inadmisibilă. În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO”, a spus Iohannis.
Președintele Iohannis a transmis că a fost informat, în timp, real de ministerul Apărării despre desfășurarea investigației în teren.
„Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente, precum și a momentului și circumstanțelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României. Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați din NATO”, a conchis președintele.