EXCLUSIV | Copiii unuia dintre cei mai violenți infractori din Giurgiu, angajați în Poliție. Ce au ajuns să păzească băieții temutului Gabi Simion
Băieții unuia dintre cei mai periculoși infractori din județul Giurgiu au ajuns să lucreze în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceștia ar ocupa funcții atât în cadrul Poliției de Frontieră, cât și la Poliția Transporturi, în condițiile în care tatăl lor a fost condamnat recent pentru șantaj și spălare de bani, însă este cunoscut de anchetatorii din județ drept un infractor deosebit de violent.
Gabriel Ionel Simion, zis Gabi, a fost condamnat, recent, la 4 ani și 8 luni de închisoare, după de ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în infracțiuni de cămătărie, spălare de bani și șantaj.
Simion a fost acuzat de procurorii DIICOT că, începând cu anul 2012, ar fi început să dea bani cu dobândă, iar atunci când datoriile nu erau achitate la timp nu ezita să recurgă la amenințări cu moartea. Dacă victimele îndrăzneau să depună plângere, acesta devenea și mai agresiv.
Povești înspăimântătoare
De exemplu, undeva în cursul anului 2016, Gabi Simion i-ar fi împrumutat 1.500 de lei unui anume Mircea R. Pentru că, după mai multe rate, datornicul nu a mai plătit datoria, Simion l-ar fi amenințat cu bătaia și inclusiv cu moartea, atât pe el cât, și pe membrii familiei sale.
Speriat, omul a apelat la sprijinul polițiștilor și a depus o plângere, însă acest gest nu l-a intimidat pe agresor. Bărbatul, spun procurorii DIICOT, s-ar fi apucat să-l amenințe în continuare, pentru a-l determina să-și schimbe declarațiile.
Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că atunci când profera amenințări, victimele îl luau în serios pe acesta, în condițiile în care, în Giurgiu, circulau povești înspăimântătoare despre faptul că Simion ar fi tăiat degetele unor oameni cărora nu reușea să scoată verighetele și i-ar fi scos unei victime mai mulți dinți, într-un club de biliard din oraș, după ce ar fi folosit mânerul unui tac.
Băieții lui Simion, angajați în structuri-„cheie”
În ciuda renumelui pe care tatăl lor îl are în lumea interlopă din Giurgiu, cei trei fii ai lui Gabriel Simion ar fi ales să îmbrace uniforma de Poliție.
Astfel, conform unor surse judiciare, s-ar fi stabilit că unul dintre aceștia este ofițer în cadrul Serviciului Poliției Transporturi Giurgiu, în timp ce fratele lui ar fi lucrător în cadrul Poliției de Frontieră Giurgiu.
Totodată, spun sursele citate, Simion ar avea și un al treilea fiu, care este încă student și ar fi promovat examenul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
CITIȚI ȘI: