EXCLUSIV | Coșmarul prin care trece mirele scăpat din brațe de nuntași, acum doi ani, când și-a fracturat coloana. ”Medicamentele nu prea mă ajută”

Publicat: 02 11. 2023, 08:00
Actualizat: 02 11. 2023, 10:52

În urmă cu doi ani, chiar în noaptea nunții, Liviu Filimon a ajuns la spital după ce a fost scăpat din brațe de prietenii care l-au aruncat în aer, pe ringul de dans. Mirele a fost internat de urgență, având fractură la coloană. Imediat după accident, s-a întors în Germania, unde lucrează, iar acum un an a devenit tată. Problemele medicale îl împiedică să își răsfețe însă fetița așa cum și-ar dori. Din cauza durerilor, este un adevărat chin să-și țină copilul în brațe. Mai mult, tânărul trebuie din nou spitalizat.

O glumă care s-a dovedit neinspirată le-a ruinat nunta unor tineri din Bihor, organizată într-un local din Băile Felix, în toamna anului 2021. Patru dintre invitați au luat decizia spontană de a-l arunca în aer pe mire. Prima dată, l-au prins, dar a doua oară au ratat aterizarea prietenului lor, care a căzut pe spate, pe podeaua ringului de dans. Petrecerea a continuat fără ginere, tânărul de 31 de ani ajungând la spital, având coloana fracturată în două locuri. Mirele, Liviu Filimon, lucra în Germania ca electrician, țară unde a și fost tratat după accident.

La vremea respectivă, doar unul dintre cei patru nuntași care l-au scăpat din brațe l-a căutat să vadă cum se simte.

”Unul singur dintre ei mi-a scris după accident. Ceilalți au zis că mă prefac, că nu am nimic, că mint. Au zis că am căzut cu motocicleta și de atunci am probleme”, ne-a povestit Liviu Filimon.

După accident, tânărul a avut mult de tras și nici în ziua de azi nu este complet refăcut. A fost internat două săptămâni în spital, în Germania, iar după aceea a stat imobilizat la pat, acasă, încă două luni, timp în care i s-a permis să se ridice, dar nu mai mult de zece minute. Abia după 7-8 luni de tratamente și recuperare a putut să se întoarcă la muncă, dar fără să fie apt 100%.

”La 5 luni de la accident, medicii mi-au spus că încă am fisuri în os”, ne-a povestit tânărul.

Chiar dacă avea asigurare în Germania, aceasta nu a acoperit toate cheltuielile necesare pentru ca Liviu să se pună din nou pe picioare. Astfel, acum un an, tânărul i-a dat în judecată pe cei patru nuntași responsabili de incident, pentru a-și recupera banii plătiți pe tratamente.

”Voi mai putea face asta doar 13-14 ani”

Tânărul a cerut în instanță despăgubiri în valoare de 20.000 de euro. După accident, viața i s-a schimbat mult. Astfel, dintr-un om în toată puterea, acum trebuie să evite activitățile care implică efort și are încă dureri mari.

”Cu bani nu poți cumpăra sănătatea înapoi, dar am zis să recuperez măcar diferența de la salariu, pentru că am luat mai puțin în cele 8 luni cât am fost în concediu medical, plus drumurile pe la spitale și ce costuri nu a acoperit asigurarea. Nu am calculat că toată viața o să am dureri din cauza lor și că nu o să mai pot face ce făceam înainte. La lucru nu mai pot avansa așa mult ca să pot cere mărire de salariu. Nu am socotit nici că mi-au stricat și nunta, care m-a costat peste 30.000 de euro și la care am fost două ore”, ne-a mărturisit Liviu Filimon.

Medicii i-au recomandat chiar să se reorienteze profesional, ceea ce l-a dat complet peste cap.

Cea mai fericită zi din viața lui Liviu s-a transformat într-un coșmar, după ce invitații săi l-au scăpat din brațe și a căzut pe podea | Sursă foto: arhivă personală

”Înainte, urcam pe case ca să pun panouri de curent, dar acum nu mai urc pe scară mai mult de 2-3 metri, am frică mare. Nu mai pot nici să sparg pereți. Am dureri aproape încontinuu, iau medicamente, dar nu prea mă ajută. Toată viața o să am dureri, nu o să mai fiu niciodată ca înainte. Medicii mi-au spus că, dacă voi continua să lucrez ca electrician, voi mai putea face asta doar 13-14 ani. Mi-au recomandat să îmi schimb locul de muncă, să nu mai ridic nimic, dar mie asta îmi place, asta știu. Ce să fac acum, să mă duc din nou la școală?”, ne-a spus Liviu.

Operația la coloană, prea riscantă

După o zi chinuitoare de muncă, în care trebuie să facă față durerilor, tot ce își dorește este să ajungă acasă pentru a se putea întinde în pat. Problemele de sănătate îl împiedică să îi dedice prea mult timp și fetiței sale, care a venit pe lume în urmă cu un an.

”Nu mai pot sta efectiv în picioare de durere. Micuța tot vrea în brațe, dar nu pot să o țin mai mult de câteva minute”, ne-a mai spus Liviu.

Deși există posibilitatea de a se opera la coloană, intervenția este riscantă. În plus, l-ar scăpa de dureri, dar tot nu ar avea voie să depună efort.

”Au spus să fac operația doar dacă chiar nu mai pot de durere și nu voi mai putea să fac nimic. Este prea mare riscul pentru cât ajută”, ne-a explicat tânărul, care, la recomandarea medicilor, trebuie să se interneze din nou în spital, timp de trei săpămâni, ca să facă recuperare.

”O să mă internez peste vreo două-trei săptămâni”, a completat Liviu.

În timp ce el aproape a bătătorit drumul spre spital, în cei doi ani câți au trecut de la accident, nuntașii pe care i-a dat în judecată au contestat în instanță numărul zilelor de spitalizare de care a avut nevoie Liviu.

”Apreciază că cele 60 de zile de îngrijiri medicale reprezintă un număr mare de zile, motiv pentru care au ridicat obiecții. Vor să se stabilească îngrijiri medicale fără includerea tratamentului de recuperare. Li s-au acceptat obiecțiile și s-a solicitat să se răspundă la acestea de către experții medico-legali care au întocmit raportul de expertiză”, ne-a spus Anabella Dura, avocata lui Liviu Filimon.

CITEȘTE ȘI:

Un mire din Bihor şi-a dat nuntaşii în judecată pentru că l-au scăpat din braţe. Bărbatul a fost spitalizat luni de zile într-un spital din Germania

Povestea miresei care a MURIT în ziua nunții, într-un accident de mașină. Legenda spune că Margareta își caută și acum soțul pe „Drumul Crucilor”