EXCLUSIV | Cum a murit Mihnea Vasiliu, fostul director al Ringier România. S-a stins dintr-o dată, chiar sub ochii fiicei sale

EXCLUSIV | Cum a murit Mihnea Vasiliu, fostul director al Ringier România. S-a stins dintr-o dată, chiar sub ochii fiicei sale
Polițiștii cercetează condițiile care au dis la moartea fulgerătoare a fostului director Ringier, Mihnea Vasiliu
Publicat: 27/07/2023, 18:43
Actualizat: 27/07/2023, 19:26

Mihnea Vasiliu a murit, joi, în recepția hotelului Ramada, din Sectorul 1, după ce medicii de pe ambulanță l-au resuscitat timp de aproximativ o oră și jumătate. Acesta avea probleme cardiace, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni ar fi suferit un atac de cord.

Fostul director al Ringier România, trust din care face parte și publicația Libertatea, a mers, joi, la hotelul Ramada. Potrivit unor surse judiciare, acesta s-ar fi dus să-și vadă fiica și fosta soție, care se cazaseră la hotelul respectiv. Acestea rezervaseră două camere, în condițiile în care într-una locuia fosta soție a lui Mihnea Vasiliu, iar în cea de-a doua stătea fiica lor, alături de prietenul ei.

Sursele citate au precizat că, în timp ce stătea de vorbă cu fiica lui în recepție, Mihnea Vasiliu, în vârstă de 57 de ani, ar fi început să se simtă rău. Inițial, fostul director al publicațiilor Libertatea și Gazeta Sporturilor ar fi spus că nu are nevoie de intervenția unei ambulanțe, dar pentru că starea lui de sănătate se înrăutățea cu fiecare minut, ar fi cerut, la un moment dat, ajutor medical urgent.

Până când medicii au ajuns la hotel, acesta și-a pierdut cunoștința. Surse medicale au precizat că echipajul SMURD l-a găsit pe Mihnea Vasiliu fără puls, iar timp de o oră și jumătate s-a încercat, fără succes, resuscitarea pacientului.

A fost resuscitat o oră și jumătate

La fața locului au ajuns și polițiști din cadrul Secției 2, însă dosarul a fost preluat de ofițerii Serviciului Omoruri, care au deschis un dosar de moarte suspectă.

”La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 14.25, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 2 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în zona recepției unui hotel din Sectorul 1, un bărbat, în vârstă de 57 de ani, ar fi acuzat stări de rău. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri”, potrivit Poliției Capitalei.

Trupul neînsuflețit a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Decesul vine la scurt timp după ce Mihnea Vasiliu, general manager de peste 12 ani al grupului de presă Ringier România, ar fi decis să se retragă. Oficial, este vorba despre o despărțire ”amiabilă”, Mihnea Vasiliu transmițând că dorește să exploreze ”noi oportunități”, iar grupul de presă Ringier precizând că îi este ”recunoscător” acestuia pentru întreaga activitate desfășurată.

Potrivit surselor Gândul, plecarea lui Vasiliu de la vârful grupului de presă Ringier a avut loc după ce compania a prezentat concluziile unui audit independent în cazul sinuciderii jurnalistei Iulia Marin de la Libertatea.

Mihnea Vasiliu avea o experienţă de peste 30 de ani în managementul de media

A început în 1992, ca CEO al Media Pro România, grup care îngloba operaţiunile de publishing, tipografie, cinema, producţie TV şi distribuţie. A fost timp de 14 ani în fruntea companiei fondate de omul de afaceri Adrian Sârbu.

În 2007, s-a alăturat grupului Realitatea Caţavencu, ca director adjunct, în „era” Sorin Ovidiu Vântu. Realitatea Caţavencu însemna, pe lângă postul de ştiri Realitatea TV, primul lansat în România, şi Academia Caţavencu, Radio Guerrila, The Money Channel, agenţia de presă NewsIn, ziarele Business Standar şi Cotidianul şi Romantica, postul la care s-a mutat Teo Trandafir cu emisiunea sa după plecarea de la Pro TV.

Mihnea Vasiliu a făcut parte din echipa de management de la Realitatea Caţavencu timp de patru ani, până s-a alăturat Ringier România, în calitate de general manager.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Mihnea Vasiliu, șeful Libertatea și Gazeta Sporturilor, dat afară de Ringier! Culisele unei ”despărțiri amiabile” și prețul ”tăcerii”

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce