Cum a rămas Vlad Voiculescu „cu buza umflată” după ce și-a mazilit OMUL-CHEIE din Primăria Capitalei: „USR nu va mai avea alt viceprimar”
La sfârșitul lunii septembrie 2023, Horia Tomescu, cel mai important membru USR de la Primăria Capitalei, își dădea demisia din funcția de viceprimar al Capitalei. De atunci, formațiunea politică condusă în București de Vlad Voiculescu nu a reușit să-și pună alt om pe funcția de viceprimar. Potrivit surselor Gândul, cei de la PNL nu ar vota un alt viceprimar USR.
Anul trecut, în septembrie, Vlad Voiculescu, președinte al USR București, își mazilea cel mai important om din Primăria Capitalei, pe Horia Tomescu.
Acesta din urmă deținea funcția de viceprimar, cu atribuții foarte importante, având în portofoliu, printre altele, cele 19 spitale administrate de PMB, sau Administrația Lacuri Parcuri (ALPAB).
Cu toate acestea, Horia Tomescu a fost înlăturat în urma unor neînțelegeri cu Vlad Voiculescu, deși viceprimarul de atunci anunța că demisionează din motive personale.
Mărul discordiei ar fi fost numirea Oanei Sivache la conducerea Administrației Spitalelor, în locul lui Cristian Plută, decizie cu care Tomescu nu ar fi fost de acord. Sivache este și denunțătoarea din dosarul DNA, în care adjunctul ASSMB, Cristian Plută, este acuzat că ar fi luat șpagă.
De altfel, între Tomescu și Voiculescu existau tensiuni mai vechi, iar cei doi ar fi avut ultima discuție față în față pe data de 19 septembrie, cu trei zile înainte de demisia viceprimarului.
Atunci, pe 19 septembrie, Vlad Voiculescu s-a prezentat la biroul lui Horia Tomescu din Primăria Capitalei, unde, cel mai probabil, vicelui i s-au transmis noile ordine.
„Decizia USR de a-l îndepărta pe Horia Tomescu din funcția de viceprimar este o greșeală politică fără precedent”
Potrivit surselor Gândul, decizia lui Vlad Voiculescu din septembrie a fost o greșeală politică, iar șeful USR București a rămas acum „cu buza umflată”.
„Decizia USR de a-l îndepărta pe Horia Tomescu din funcția de viceprimar este o greșeală politică fără precedent. Practic, Horia Tomescu era cel mai puternic membru USR din Primăria Capitalei, cu o funcție extrem de importantă, iar acum au rămas fără viceprimar. Și altul nu vor mai avea, pentru că PNL nu va vota unul nou”, spun sursele Gândul.
Aceleași surse administrative mai spun că, înainte de a lua decizia de mazilire a lui Horia Tomescu, conducerea USR București trebuia să negocieze cu PNL numirea altui om pe această funcție. Cel mai probabil, până la finalul acestui mandat, USR nu va mai avea un alt viceprimar.
Primăria Capitalei are în prezent un singur viceprimar
Cele două funcții de viceprimari ai Capitalei s-au împărțit în 2020 între PNL și USR, partide care la acea vreme formau o alianță solidă de susținere a lui Nicușor Dan.
PNL l-a numit pe Stelian Bujduveanu, cu atribuții pe transporturi, STB, Administrația Străzilor, iar USR l-a pus pe funcție pe Horia Tomescu, căruia i-au fost date în administrare spitalele și marile parcuri din Capitală.
Citește și: