EXCLUSIV. Custodia temporară, soluție pentru mamele în nevoie? Tudorel Butoi, psiholog criminalist: „Toți suntem vinovați pentru femeia sinucigașă de la Timișoara. Dacă noi, societatea, nu ne mișcăm, lucrurile vor rămâne înțepenite”

Publicat: 04 05. 2022, 16:00

Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a vorbit în exclusivitate pentru gandul.ro, despre cazul mamei sinucigașe de la Timișoara, cea care s-a aruncat de pe un bloc de 10 etaje, ținând în brațe cei doi copii, un băiat de 2 ani și o fetiță de 6 ani. Toți trei și-au pierdut viața.

Cutodia temporară, o nouă instituție de drept, propusă de Tudorel Butoi

În contextul acestei tragedii, Tudorel Butoi lansează o propunere care să vină în sprijinul familiilor, a mamelor aflate în imposibilitatea de a-și crește copiii pentru o perioadă de timp. Psihologul criminalist lansează ideea înființării unei instituții de drept nouă și anume cea a custodiei temporare.

Mai exact,  explică interocutorul nostru, ai trimis copiii în grija acestei instituții – îi știi hrăniți, îngrijiți, educați – timp în care părintele poate fi susținut și cu un  ajutor financiar financiar până își revine și simte că este pregătit să-i ia înapoi acasă.

„Dacă nu ne mișcăm noi societatea, lucrurile vor rămâne înțepenite! De asemenea, un îndemn pentru oamenii din jur. Nu dintr-o dată te duci spre suicid, povestești celor din jur, te plângi despre viața ta, despre soarta ta. Oamenii se oglindesc în oglinda socială a celorlalți. Este imposibil să nu-ți dea oamenii sfaturi. Apoi, mai este o chestie. Lumea nu știe să valoreze aportul psihologic al Direcției Generale de Asistență Psihologică a Minorilor. Te duci cu ei de mână la DGASPC și spui: nu mai plec de aici până nu îmi luați copiii  într-o custodie temporară.

Instituția asta nouă de drept a custodiei temporare este o chestiune vehiculată de mine. Custodie temporară. Să se gândească juriștii, doamna Gabriela Firea, de la Ministerul Familiei la ea și toți ceilalți. Asta ce înseamnă? – Că iau copiii în păstrarea mea: mâncare, educație și sprijin astfel această femeie.

Atunci când copiii sunt dați într-o custodie temporară, mama o face dintr-o puternică nevoie în care se află. Dă-i și ei un sprijin financiar. Femeile care trec prin această custodie temporară să primească din fondurile primăriilor un ajutor temporar ca femeia să-și revină.

Și eu, mama, fac ceva. Dau cu mătura la un bloc, îngrijesc o femeie în vârstă decât să-mi iau copiii în brațe și să mă arunc cu ei. Pentru că, dacă discutăm foarte serios, toți suntem vinovați pentru femeia sinucigașă de la Timișoara. Punct”, conchide Tudorel Butoi.

 

Drama care a șocat o întreagă Românie

Iulia își creștea singură cei doi copii. Era divorțată de tatăl lor, dar, de curând, pe 19 aprilie, depusese actele pentru a se recăsători cu fostul său soț.

Înainte de a-și lua viața, ea a împrumutat mașina iubitei fratelui ei. A parcat-o pe o trecere de pietoni, în apropiere de blocul cu 10 etaje pe care l-a ales pentru a se arunca în gol cu cei doi copilași.

Lângă băiețel, anchetatorii au găsit o jucărie

Imaginea șocantă a celor trei trupuri găsite pe asfalt a fost și mai dureroasă când lângă ele zăcea și jucăria băiatului de doar doi ani.

Inițial, a fost constatat decesul femeii și al fiului ei, iar mai apoi, în ciuda eforturilor medicilor, și sufletul fetei de 6 ani s-a urcat la cer.

Oamenii care locuiesc în zonă sunt șocați de cele întâmplate, însă nu o cunosc pe femeia de 32 de ani. Cel mai probabil ea nu locuia acolo. Administratorul clădirii afirmă că ușa care permite accesul pe bloc era încuiată și că nu își dă seama cum a putut urca pe imobil.