EXCLUSIV | De 1 Mai, micul de acasă e cel mai sănătos. Nutriționist acreditat de Comitetul Internațional Olimpic: ”Cândva, nu conțineau atâta sare”

Publicat: 01/05/2023, 12:05
Actualizat: 01/05/2023, 18:44

Micii sunt printre cele mai îndrăgite preparate culinare ale românilor, mai ales de 1 Mai, când se sărbătorește Ziua Muncii. Chiar dacă este mai comod să îi cumpărăm, indicat ar fi să îi preparăm în casă, pentru a evita toxiinfecțiile alimentare sau indigestiile. Lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat de Comitetul Internațional Olimpic, a explicat pentru Gândul cum ar trebui să preparăm micii acasă și care sunt trucurile folosite de diverși producători pentru a ascunde anumite probleme ale cărnurilor.

Potrivit specialistului, cel mai bine ar fi să preparăm micii acasă, pentru că doar așa putem fi siguri de ingredientele folosite. În plus, Lygia Alexandrescu a explicat și că, în contact cu aerul, carnea tocată oxidează mult mai repede decât o bucată întreagă de carne, devenind astfel un real pericol pentru organism.

Să nu uităm, carnea tocată, chiar dacă e tocată în casă, este o carne foarte perisabilă și o carne oxidată la aer mult mai mult decât carnea bucată în sine și atunci devine un risc pentru sănătate. Sigur că e mai ușor să cumpărăm micii, dar dacă totuși vrem să avem control pe ingrediente, atunci haideți să tocăm carnea în casă, să știm că a fost proaspătă, că a fost spălată înainte de a fi tocată, pentru o bună igienă”, a explicat Lygia Alexandrescu, pentru Gândul.

”Cândva, micii nu conțineau atât de multă sare ca acum. Cu cât sunt mai sărați, cu atât au mai multe de ascuns”

Apoi, foarte importante sunt condimentele și cantitatea de sare folosită. Nutriționistul a amintit că în trecut nu se folosea atât de multă sare ca acum, ceea ce este un lucru alarmant. Prin urmare, indicat ar fi să folosim cel mult 10 grame de sare la un kilogram de carne și arome naturale provenite din plante, cum ar fi cimbru, ienibahar sau chimion. Bineînțeles, să nu uităm de usturoi, care, așa cum ne recomandă Lygia Alexandrescu, ar fi bine să fie românesc.

“Cândva, știm foarte bine că rețeta de mici nu conținea atât de multă sare cât conține acum – și ăsta e un lucru îngrijorător -, ci mai multe arome provenite din plante. Cu cât sunt mai sărați, cu atât au mai multe de ascuns.

Să folosim piperul proaspăt, să folosim cimbrul uscat, ienibaharul, coriandrul, chimionul. Nu mai mult de 10 grame de sare la kilogramul de carne, asta ar însemna oricum un gust foarte bun. Și, de asemenea usturoiul românesc să fie unul dintre ingrediente. Deci, haideți să gătim și în casă, să îi facem și în casă, să ne bucurăm de aceste zile libere”, a mai spus Lygia Alexandrescu, specialist în nutriție.

Cum ne dăm seama dacă micii cumpărați din comerț ar putea fi alterați

Dacă totuși alegem varianta mai simplă, aceea de a achiziționa micii din comerț, ar trebui să fim foarte atenți la o serie de aspecte, pentru a ne asigura că nu ne intoxicăm cu o carne veche sau pe cale să se altereze.

Dincolo de termenul de valabilitate înscris pe etichetă, aspectul cărnii este esențial. Așadar, odată desfăcuți din ambalaj, aceștia nu ar trebui preparați dacă au o culoare închisă sau dacă sunt lipicioși. De asemenea, dacă îi cumpărăm gata preparați, ar trebui să ne dea de gândit dacă micii respectivi sunt prea sărați sau prea condimentați. Potrivit specialistului în nutriție, de cele mai multe ori condimentele folosite în exces ascund o serie de probleme.

Iarăși un lucru important este felul în care arată carnea, deci aspectul organoleptic. Să vedem culoarea, să nu fie foarte închisă, pentru că atunci se adaugă roșu carmin, să nu fie lipicioasă carnea, pentru că asta înseamnă că s-au adăugat mai mulți aditivi, pentru a părea proaspătă.

Și, repet, sarea, cantitatea de sare face diferența. Cu cât sunt mai sărați cu atât au mai mult de ascuns, cu cât sunt mai picanți, mai usturoiați, asta înseamnă că nu întotdeauna este cel mai bun semn”, a explicat Lygia Alexandrescu pentru Gândul.

Indiferent că îi preparăm în casă sau că îi cumpărăm din comerț, micii ar trebui consumați în cantități moderate, pentru că timpul de digestie al cărnii nu este deloc unul mic. Sistemul nostru digestiv are nevoie de până la 8 ore ca să proceseze o astfel de carne.

De asemenea, atunci când consumăm mici, nu trebuie să uităm de hidratare și de mișcare.

“Hidratarea este foarte importantă în perioadele în care se consumă mici, tocmai pentru a mobiliza toxinele și resturile acide pe care le produce digestia cărnii tocate.

Dacă vorbim de tipul de digestie, el este îndelungat, sunt 6-8 ore de muncă pentru sistemul digestiv de a digera în general carnea și mai ales cea tocată este cu atât mai greu de digerat. Deci, nu depășim 250 de grame de mici de persoană (5-6 mici, în funcție de cât de mari sunt ei).

Mișcarea este un factor extrem de important când vine vorba de digestie. Adică am mâncat, nu ne așezăm, nu ne întindem, nu ne tolănim ci încercăm să ne mișcăm un pic. Nu neapărat să alergăm, dar să facem mișcare, să existe un lucru mecanic în așa fel încât tot ce înseamnă procese digestive să lucreze la randament optim”, a mai spus lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat de Comitetul Internațional Olimpic.


CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO | Cum arată hotelurile de pe litoral ale lui Mohammad Murad. Amfiteatru și Belvedere, în paragină după ce afaceristul a plecat din țară

EXCLUSIV | Mărturii emoționante, la aproape trei luni de la infernul care a îngenuncheat Turcia. „Mulți au ales să ia viața de la zero”

EXCLUSIV | Obezitatea în adolescență, o problemă egală cu a drogurilor și alcoolului. Ce pericole văd specialiștii

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile