Dealerul de DROGURI în casa căruia a murit Shara, elevă olimpică, are liber la distracție până la ora 20.00 / Unde caută alinare părinții fetei

Publicat: 09 04. 2024, 09:00
Actualizat: 09 04. 2024, 09:19

This browser does not support the video element.

Pe 31 iulie 2023, Shara Ionășchiță, o elevă olimpică, a fost găsită fără suflare, dezbrăcată și într-o baltă de sânge, la domiciliul din Piatra-Neamț al lui Matteo Gabor, un băiat pe care îl cunoscuse pe internet. Fetei i s-a administrat un drog puternic, care i-a cauzat moartea. La aproape nouă luni de la tragedie, Matteo Gabor, care se află sub control judiciar, se bucură de viață, iese la restaurante și mall-uri, în timp ce părinții fetei trăiesc zi de zi cu sufletul sfâșiat de durere. Din cauza supărării, mama Sharei a fost la un pas să facă infarct. Părinții fetei au cerut explicații legate de raportul medico-legal, care arată că fata era virgină, deși tânărul cercetat în legătură cu moartea ei a declarat că au avut relații intime.

Viața soților Ionășchiță a fost dată peste cap într-o noapte de vară, când au primit cea mai îngrozitoare veste pentru un părinte. Un polițist i-a anunțat telefonic că fiica lor, Shara, în vârstă de 16 ani, elevă olimpică la un prestigios liceu din Capitală, a murit. Părinții fetei nu au primit mai multe detalii despre ce s-a întâmplat, dar aveau să afle o parte din filmul dramei odată ajunși la Piatra-Neamț, acolo unde s-a petrecut tragedia. Shara plecase de acasă pentru a participa la o conferință internațională organizată de elevii din Neamț.

Odată ajunsă aici, ea s-a întâlnit în gară cu Matteo Gabor, un tânăr cu doi ani mai mare decât ea, pe care îl cunoscuse pe internet, dar pe care nu-l mai văzuse până atunci. Cei doi tineri au plecat împreună spre casa din Dumbrava Roșie, unde tânărul locuia împreună cu părinții săi.

Filmul evenimentelor

La scurt timp după ce au ajuns aici, Shara a murit, iar părinții băiatului au chemat SMURD-ul. Fata a fost găsită fără suflare, dezbrăcată și într-o baltă de sânge.

”La 1.14, ei a început să i se facă rău, erau în dormitor, cu lumina stinsă. A început să scoată niște sunete infernale. A durat nouă minute, iar el a lăsat-o pe ea în agonie, cu lumina stinsă. A mai stat două minute în dormitor, cu lumina aprinsă, apoi a coborât”, ne-a spus Nicu Ionășchiță, tatăl Sharei.

După tragedie, Matteo Gabor a fost reținut de procurorii DIICOT alături de încă doi tineri acuzați de trafic de droguri. Între timp, cercetările legate de moartea elevei Shara Ionășchiță s-au extins, inclusiv pentru infracțiunea de instigare la consumul de droguri.

Mama fetei, la un pas să facă infarct

La aproape nouă luni de la tragedie, Matteo Gabor, care se află sub control judiciar, se bucură de viață, după ce a obținut în instanță ”dezlegare” să poată ieși în oraș, dar nu mai târziu de ora 20.00.

În urmă cu doar câteva zile, judecătorii au admis ca Matteo Gabor poate să meargă la restaurant, braserie pizzerie, berărie, bar, cafe-bar, disco-bar, video-bar, discotecă, unități tip pub şi bistro, ceainărie și terase/grădini de vară, în afara intervalului orar 20:00 – 07:00.

În acest timp, părinții Sharei trăiesc zi de zi cu durerea sfâșietoare a pierderii singurului lor copil. Soții Ionășchiță au căutat alinare și la psihologi, și la psihiatri, dar numai credința și grija pe care le-o poartă două familii de preoți au reușit să-i mai liniștească. Din cauza faptului că, timp de mai multe luni, abia mai mânca și nu putea dormi, mama Sharei a fost la un pas să facă infarct.

”Ce simțim noi nu se poate descrie în cuvinte, am fost și la medici, și la psihiatri, dar ajutorul real l-am primit de la preoți, avem două familii care ne țin pe linia de plutire. Soția mea este foarte afectată emoțional, din două vorbe o ia plânsul. Nu este deloc bine, dar nici nu mai ai cum să fii om. A fost și o traumă psihică, și fizică. Luni de zile, nu am avut somn și nici o alimentație corespunzătoare, iar șocul pe care l-a resimțit organismul nostru a fost mare. Soția a fost la control, iar medicul i-a spus că organismul ei se pregătea să facă infarct”, a declarat, pentru Gândul, Nicu Ionășchiță.

Matteo Gabor, care a așteptat-o pe Shara în gară, ar fi fost, de fapt, un dealer de droguri, care făcea parte dintr-o rețea din Neamț

”Nu înțeleg de ce nu vor să ne restituie bunurile”

În condițiile în care soția sa este atât de slăbită fizic și psihic, Nicu Ionășchiță s-a angajat să ducă greul în lupta pentru ca adevărul în cazul morții fiicei lor să iasă la lumină, iar cel vinovat să plătească. Nicu Ionășchiță a cerut încă de acum câteva luni să i se înapoieze bunurile pe care Shara le avea asupra ei în momentul tragediei, dar nu le-a primit nici acum.

”Nu înțeleg de ce nu vor să ne restituie bunurile, laptopul și cele două telefoane ale fetei, eu le-am plătit, sunt ale mele. Percheziția informatică s-a terminat în august. Am făcut prin avocat trei cereri să ni le restituie”, ne-a mai spus tatăl Sharei.

Nicu Ionășchiță a cerut și investigații suplimentare și o nouă expertiză, considerând că raportul medic-legal conține informații contradictorii cu declarațiile lui Matteo Gabor.

”Gabor a zis că au întreținut raport sexual normal”

Medicii legiști au stabilit faptul că Shara nu ar fi fost agresată sexual în acea noapte, iar moartea sa a fost cauzată de o hemoragie provocată de drogurile de mare risc care i-au fost administrate. În corpul fetei a fost găsită o cantitate de droguri (patru substanțe, printre care Cristal și ”drogul violului) atât de mare, încât ar fi putut fi fatal și unui adult.

”Am cerut lămuriri suplimentare asupra raportului medico-legal din 12 ianuarie. În prima declarație pe care a dat-o în calitate de martor, nu de inculpat, Gabor a zis că au întreținut raport sexual normal. Pe toate actele de urmărire penală scrie așa, că cei doi s-au deplasat la domiciliu unde au întreținut relații sexuale. În raportul IML scrie însă că fata, din punct de vedere anatomic, era virgină. Se bat cap în cap. Noi suspectăm că de pe drum i-a pus în ceva drogul violului, altfel nu înțeleg de ce a plecat cu el așa dezinvoltă”, ne-a mai spus bărbatul.

Matteo Gabor, care a așteptat-o pe Shara în gară, ar fi fost, de fapt, un dealer de droguri, care făcea parte dintr-o rețea din Neamț. În timpul descinderilor, au fost găsite cantități considerabile de droguri periculoase.

”Cei de la ambulanță nu aveau voie să ia pansamentele de acolo”

Tatăl elevei a depus sesizare și în ceea ce îi privește pe polițiștii care s-au deplasat primii la locul tragediei și care ar fi compromis probe.

”Primii criminaliști nu au făcut ancheta cum trebuie, după 24 de ore au revenit alți criminaliști la fața locului. Cei de la poliție nu au respectat protocolul, Gabor nu trebuia să mai părăsească imobilul, dar s-a dus pe stradă, s-a plimbat.

Trebuia sigilat tot imobilul, nu doar camera. Cei de la ambulanță nu aveau voie să ia pansamentele de acolo, pentru că trebuia să se stabilească cât sânge s-a pierdut, dar au luat doi saci cu ei, iar probele s-au pierdut.

Pe Gabor l-au luat la secție ca martor, nu l-au dus să i se recolteze probe biologice în noaptea respectivă. El nu este acuzat de viol, dar nu înțeleg atunci de ce i-a dat fetei mele drogul violului”, a adăugat bărbatul.

Shara ar fi împlinit, pe data de 5 mai, 17 ani. Elevă eminentă la un colegiu din București, adolescenta visa să devină un avocat celebru.

CITEȘTE ȘI:

Raport final în cazul decesului Sharei, eleva olimpică care a murit în casa unui băiat din Neamț. Ce a pățit adolescenta în ultimele ore de viață

„Lasă-mă că avem probleme. Sunt RUPTĂ”. Ultimul schimb de mesaje dintre Shara, fata moartă din cauza drogurilor la 16 ani, și mama ei