EXCLUSIV | Deputatul independent Mihai Lasca nu abandonează lupta cu Autoritatea Aeronautică în cazul ”liniile albe de pe cer”: ”Voi cere demisia acestui director incompetent!” / AACR: ”Sunt urme de condensare lăsate de avioane”

Publicat: 05 11. 2022, 16:13
Actualizat: 05 11. 2022, 16:25

Între deputatul independent Mihai Lasca și reprezentanții Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) a avut loc un schimb de adrese referitoare la subiectul ”linii albe de pe cer”, numai că ”misterul” nu a fost lămurit, iar parlamentarul român susține că o astfel de situație nu poate fi ignorată, chiar dacă reprezentanții AACR ar trata-o cu superficialitate.

Gândul a prezentat solicitarea deputatului Mihai Lasca – adresată în calitate de deputat în Parlamentul României -, dar și răspunsul transmis de AACR (toate detaliile AICI).

Deputatul Mihai Lasca a considerat că reprezentanții AACR au formulat un prim răspuns ”nesimțit” și că, în loc să ofere explicații concrete, nu au făcut altceva decât să îl direcționeze, prin coduri QR, către articole de specialitate în limba engleză.

”Suntem otrăviți cu metale grele cu complicitatea guvernelor aservite globaliștilor”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

”Directorul AACR este incompetent, nu am cum să îl numesc altfel”

Contactat de Gândul, parlamentarul Mihai Lasca a declarat, în exclusivitate, că reprezentanții AACR – directorul instituției fiind primul vizat – ”au luat în joacă” demersul său, chiar dacă solicitarea a fost formulată după ce foarte mulți cetățeni l-au contactat pentru a-și exprima îngrijorarea în legătură cu acele ”linii albe de pe cer”, unele care persistă mai multe ore și au dat naștere unor semne de întrebare la care nu răspunde nimeni.

În același timp, Mihai Lasca îl etichetează pe directorul AACR drept ”incompetent” în urma acestui schimb de adrese care nu a dus, încă, la niciun rezultat concret în ceea ce privește descifrarea situației prezentate de deputatul independent.

Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile Române au luat în joacă demersul meu, deși situația nu este deloc de ignorat. Prima oară am trimis o adresă către conducerea AACR, pentru a semnala respectiva problemă. Directorul AACR (n.red. – Nicolae Stoica, director general) este incompetent, spun eu, nu am cum să îl numesc altfel.

Foarte multe persoane m-au contactat și au fost îngrijorate (n.red. – după ce au observat acele dungi albe, persistente, pe cer). Cu toții am văzut acele dâre pe cer. Toată lumea vorbește și face referire la chemtrails. Una este chemtrails și alta este fenomenul contrails (n.red. – urmele de vapori sunt nori în formă de linie produși de evacuarea motoarelor de aeronave sau de modificările presiunii aerului, de obicei la altitudini de croazieră a aeronavelor la câteva mile deasupra suprafeței Pământului) care a fost menționat în răspunsul pe care l-am primit de la AACR.

Eu am solicitat (n.red. – conducerii AACR) să mi se aducă la cunoștință un răspuns oficial, respectiv ce sunt aceste linii de pe cer care nu se dispersează. I-am întrebat ce reprezintă și ce fel de avioane sunt cele care pulverizează substanța respectivă. Ei, de două ori, m-au direcționat către trei coduri QR care prezintă articole/documente în engleză, undeva pe Facebook, nu știu…”, a declarat deputatul Mihai Lasca, în exclusivitate pentru Gândul.

”Nu mi-au trimis nimic în limba română, iar eu le-am atras atenția că suntem în România și, potrivit Constituției, limba oficială este limba română. Nu mă interesează articole în limba engleză, iar de datoria AACR este să explice, cu atât mai mult cu cât le-am trimis solicitările în calitate de demnitar al statului român și reprezentant al poporului român”

Deputatul independent Mihai Lasca

AACR: ”Liniile albe de pe cer” sunt urme de condensare lăsate de avioane și se numesc contrails / Mihai Lasca: ”Nu ne pot crede atât de idioți”

Chemtrails – ”Teoria dârelor chimice” – susține că unele dâre ce par a fi dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, dar mult mai persistente decât în mod normal, ar conține agenți chimici sau biologici pulverizați în mod deliberat la altitudini mari, în scopuri care nu ar trebui divulgate publicului larg, totul făcând parte din ”programe clandestine conduse de către oficiali guvernamentali”.

O versiune populară a acestei teorii susține că unele avioane militare si civile pulverizează elemente chimice – cu precădere aluminiu si bariu -, în scopuri precum întârzierea încălzirii globale.

Deputatul Mihai Lasca a mai declarat, pentru Gândul, că reprezentanții AACR i-au transmis, totuși, că solicitarea sa nu intră în sfera de competență a instituției, însă nu au redirecționat adresa sa către instituțiile abilitate.

Sunt deputat în Parlamentul României, fac parte din două comisii, iar una dintre ele este cea pentru cercetarea abuzurilor. În cel de-al doilea răspuns s-a precizat: «Aspectele solicitate de dumneavoastră nu intră în atribuțiile AACR dar, pentru a liniști oamenii, AACR a publicat pe Facebook studiile de specialitate pe care le regăsiți». AACR a transmis că nu intră în sfera lor de competență solicitarea mea, dar era de datoria lor să decline adresa mea către instituțiile competente”, spune deputatul Mihai Lasca.

Gândul a intrat în posesia răspunsului transmis de AACR către deputatul independent Mihai Lasca și îl prezintă în exclusivitate.

”Stimate domn, ca răspuns la solicitarea dumneavoastră (…) vă comunicăm următoarele: «Liniile albe de pe cer» sunt urme de condensare lăsate de avioane și se numesc contrails (cuvânt format din condensarea a două cuvinte provenite din limba engleză – condensation trails. Aspectele solicitate de dumneavoastră nu intră în atribuțiile AACR dar, pentru a liniști oamenii, AACR a publicat pe Facebook studiile de specialitate pe care le regăsiți și dumneavoastră în răspunsul (…)”, au transmis reprezentanții AACR.

Al doilea răspuns al Autorității Aeronautice la solicitarea deputatului independent Mihai Lasca

Parlamentarul Mihai Lasca susține că este vorba doar despre încă un răspuns ”aberant”, fiindcă nu a primit nicio informație concretă din partea AACR.

Și este tot un răspuns aberant, pentru că AACR nu răspunde concret. Cine pulverizează? De ce? Care este scopul? Cu ce se pulverizează? Nu ne pot crede atât de idioți încât să nu putem face distincție între acele dâre lăsate de un avion care zboară la mare înălțime și aceste dâre care conțin metale și care persistă. Acestea sunt altceva, nu au nicio legătură cu motoarele avioanelor.

”Eu aveam nevoie de un răspuns oficial, pentru că nu sunt de specialitate. Am discutat cu mai multe persoane avizate, chiar și cu Emil Streinu am discutat, e perfect de acord cu această teorie. Acesta este un fenomen recunoscut chiar de SUA (n.red. – chemtrails) încă din anul 1990”

Deputatul independent Mihai Lasca

”În zona Vâlcea, am văzut un avion care lăsa în urmă o dâră neagră și o dâră neagră”

Deputatul independent Mihai Lasca pune accentul pe ziua de 7 octombrie 2022, atunci când ar fi fost văzute pe cer ”sute și mii de dâre” care au persistat mai multe ore.

Parlamentarul a mai declarat că el însuși a fost martorul unui astfel de fenomen, în timp ce se îndrepta către București și se afla în zona Vâlcea. A observat un avion care lăsa în urma sa două dâre,”una albă și una neagră”.

Pe data de 7 octombrie, spre exemplu, a fost o zi în care au au putut fi văzute sute și mii de dâre pe cer, care au persistat ore întregi. Chiar eu, venind către București, lunea trecută, pe 24 octombrie, în timp ce mă aflam în zona Vâlcea, am văzut un avion care lăsa în urmă o dâră neagră și o dâră neagră. Nu mai e vorba că am auzit, că mi s-a spus… Am văzut cu ochii mei. Care este explicația?

Nu am primit nimic, nicio informație oficială… Dar așa s-a întâmplat și cu COVID-ul, atunci când am trimis către Ministerul Sănătății o adresă în care le-am cerut să facă dovada existenței acestui virus. Tot așa, mi-au trimis un răspuns cu linkuri de la OMS. Cum a fost declanșată starea de urgență, pe linkurile de la OMS?

Eu voi solicita să mi se transmită, punctual, toate zborurile care s-au desfășurat în data de 7 octombrie, pentru că este foarte important să știm ce avioane au produs acele pulverizări în atmosferă. Ulterior, îi voi cere demisia acestui director incompetent al AACR”, a mai declarat deputatul independent Mihai Lasca, în exclusivitate pentru Gândul.


Citește și: