Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Directorul care se ocupă de imaginea Primăriei lui Piedone, condamnat după ce ar fi condus drogat. „Nu comentez decizia instanței”

EXCLUSIV | Directorul care se ocupă de imaginea Primăriei lui Piedone, condamnat după ce ar fi condus drogat. „Nu comentez decizia instanței”

EXCLUSIV | Directorul care se ocupă de imaginea Primăriei lui Piedone, condamnat după ce ar fi condus drogat. „Nu comentez decizia instanței”

Directorul structurii de presă din cadrul Primăriei Sectorului 5, Andrei Florin Tecău, a fost condamnat, la începutul acestui an, de către magistrații Judecătoriei Pitești, după ce a fost prins de polițiștii rutieri argeșeni în timp ce conducea sub influența drogurilor. Funcționarul public a mai fost implicat într-un scandal, cu opt ani în urmă, după ce a anunțat, pe Facebook, că o să-i extermine, cu familii cu tot, pe toți jurnaliștii care îl atacă pe tatăl său, la momentul respectiv președinte al Consiliului Județean Argeș.

Numele lui Andrei Florin Tecău a apărut în presă, pentru prima dată, în cursul anului 2015, într-o perioadă în care tatăl său, Florin Tecău, ocupa fotoliul de președinte al Consiliului Județean Argeș. Atunci, tatăl lui Andrei Tecău a fost implicat într-un scandal cu tentă sexuală, după ce ar fi avut un dialog considerat nepotrivit cu o femeie pe care a cunoscut-o pe o rețea de socializare, dar care, în final, s-a dovedit a fi o jurnalistă angajată în presa locală din Pitești.

Supărat pe oamenii din presa locală, tânărul Andrei Tecău a scris atunci, pe Facebook, un mesaj deosebit de agresiv.

„Ăștia nu mai vin doar după banii noştri sau după noi, vin să ne omoare mamele, femeile, copiii… copiii tăi, da, da… ai tăi! Eu vă zic ceva, familia mea n-o să dispară doar pentru că așa vor unii. O să le extermin lor tot neamu’, o să le dau foc la case, la mașini şi la tot ce au știut ei vreodată. Şi dacă o facem şi pe asta împreună, la fel cum am făcut tot până acum, tre’ s-o lămurim de la început că nu scapă viu niciunu’, că ăștia, chiar paralizați, orbi, surzi, ăștia o să ne caute peste tot. Dac-o să poată să ne scrie numele cu limba, o să fie de-ajuns!”, scria, în 2015, viitorul funcționar public.

Ulterior, acesta a venit la București și s-a angajat, potrivit declarației sale de avere, într-o funcție de inspector în cadrul Primăriei Sectorului 5. Apoi, conform unor oficiali din cadrul instituției, a ajuns, prin concurs, directorul structurii de comunicare publică, în perioada în care primarul Cristian Popescu Piedone se afla la penitenciar, după condamnarea în dosarul Colectiv, anulată recent de instanță.

Andrei Tecău, trimis la muncă în folosul comunității

În 9 ianuarie 2023, instanța Judecătoriei Pitești l-a condamnat pe noul director de comunicare din Primăria Sectorului 5 la 10 luni de închisoare, cu suspendare, după ce, la data de 8 august 2021, a fost prins de Poliția Rutieră în timp ce conducea sub influența drogurilor. În plus, Andrei Tecău a pierdut și dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Totodată, instanța l-a obligat pe Andrei Tecău să frecventeze „unu sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Argeș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate” și să presteze muncă în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Pitești sau Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

Directorul de comunicare de la Primăria Sectorului 5 a atacat decizia la Curtea de Apel Argeș, unde, conform portalului instanțelor de judecată, magistrații ar trebui să se pronunțe, definitiv, în data de 4 iulie.

Contactat telefonic de reporterii Gândul și întrebat ce s-a întâmplat la data de 8 august 2021, când polițiștii au constatat că s-a urcat la volan sub influența drogurilor, Andrei Tecău a spus doar că „nu comentează decizia instanței”.

Cu toate că, inițial, Andrei Florin Tecău a refuzat să ofere detalii, acesta a trimis, ulterior publicării articolului, un drept la replică în care a explicat faptul că nu a fost condamnat pentru consum de droguri, ci pentru alcool. Acesta a subliniat faptul că hotărârea instanței nu este una definitivă și că a avut o atitudine sinceră în fața magistraților care dat sentința.

„Nu am fost anchetat sau condamnat niciodată pentru că aș fi condus sub influența drogurilor. În prima instanța am fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Am avut o atitudine sinceră în fața instanței, am explicat cât am putut de bine contextul celor întâmplate. Decizia nu este definitivă. Nu am ocupat niciodată funcția de director în cadrul Primăriei Sectorului 5.  Postarea din 2015 are ghilimele și este textul din melodia celor de la “Bug Mafia- Care au rămas”, prin urmare nu sunt cuvintele mele”, a transmis Andrei Florin Tecău.

 


CITEȘTE ȘI:

ICCJ atacă legea pensiilor speciale la Curtea Constituţională. Premierul a luat în calcul scenariul: „Vom avea o sesiune extraordinară”

Emi a vorbit. A fost înjunghiat din spate. Nu a văzut fața asasinului. Nu știe că Meliss nu mai e

VIDEO | Piedone, primele declarații după ce s-a întors la primărie: „Mă apuc de muncă. Să nu mă deranjați când sunt și eu la o bere”

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și