EXCLUSIV | Documentul care detonează dosarul lui Godei! Avocatul ”azilelor groazei” se contrazice cu DIICOT și INML (DECLARAȚII ÎN PREMIERĂ)

Publicat: 25 08. 2023, 07:00

Gândul a intrat în posesia unui document-bombă care detonează, practic, dosarul ”azilele groazei”, în care personajul principal este Ștefan Godei, președintele Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”. După ancheta de proporții a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), o realitate șocantă a fost devoalată, iar toate atrocitățile prin care au fost obligați să treacă beneficiarii acestor așa-zise ”centre îngrijire” au fost scoase la iveală.

În referatul DIICOT – din care Gândul a prezentat extrase în exclusivitate – s-a insistat asupra torturii, umilințelor și bătăii de joc la care au fost supuși beneficiarii ”azilelor groazei”, asta în vreme ce administratorul Ștefan Godei era lipsit de scrupule și cheltuia banii bătrânilor pe droguri, prostituate și lăutari, potrivit anchetatorilor (imagini și informații revoltătoare AICI).

Scandalul ”azilelor groazei” primește acum încă o filă, dar este vorba despre o adevărată răsturnare de situație și de o controversă care capătă deja amploare, în centrul atenției aflându-se, pe de o parte, avocatul Pavel Abraham – cel care îl reprezintă pe Ștefan Godei -, iar de cealaltă parte a ”baricadei” poziționându-se reprezentanții DIICOT și ai Institutului Național de Medicină Legală (INML).

Exploatarea acestor persoane era realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea acestora supunându-i la executarea de activități (munci) în cadrul centrelor, prin exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea acestora de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, lipsa îngrijirii și asigurarea igienei persoanelor ce nu au capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, aceste persoane fiind ținute în stare de aservire față de membrii grupului infracțional organizat”

DIICOT

Mari semne de întrebare în dosarul ”azilele groazei”. Avocatul lui Ștefan Godei acuză o ”miză politică”

Documentul-bombă pe care Gândul îl prezintă în exclusivitate conține o listă lungă de beneficiari ai ”azilelor groazei” administrate de Ștefan Godei – Centrul ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” și ”Armonia” -, în dreptul fiecăruia fiind menționată concluzia expertizei medicale făcute de INML.

Paradoxal, niciun beneficiar de pe această listă nu prezintă semne ale inaniției, leziunile constatate sunt foarte vechi și provocate chiar de ei înșiși, rezultând că viața nu le-a fost pusă în pericol în respectivele ”azile ale groazei”.

Iată doar câteva exemple din acest document care poate fi parcurs, integral, la finalul acestui material:

  • ”nu prezintă leziuni, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție”;
  • ”nu prezintă leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții”;
  • ”prezintă leziuni de automușcare, nu prezintă alte leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție”;
  • ”nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție)”;
  • ”nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare”.

Pornind de la acest concluzii, avocatul Pavel Abraham – cel care îl reprezintă pe administratorul Ștefan Godei – a confirmat, pentru Gândul, rezultatele INML inserate în acest document-bombă privind constatările efectuate de medicii legiști. Mai mult, avocatul etichetează întregul dosar drept o ”gogoriță” alimentată de o ”miză politică”.

”Încă o dată se confirmă că acest dosar e o gogoriță, care are în spate o mare miză politică”, a spus avocatul Pavel Abraham, în exclusivitate.

DIICOT și INML, reacție rapidă: ”Acest document nu există la dosar în această formă” / ”Listarea pe care o presupune nu s-a efectuat la noi”

La solicitarea Gândul, reprezentanții DIICOT au transmis că un astfel de document nu există la dosar în forma în care este prezentat, fără a face vreo referire la concluziile medicale.

În același timp, reprezentanții DIICOT au precizat și că la dosarul cauzei a fost atașat câte un raport în parte pentru fiecare dintre persoanele vătămate.

”Acest document nu există la dosar în această formă, la dosar a fost atașat fiecare raport în parte pentru fiecare dintre persoanele vătămate”, au declarat reprezentanții DIICOT, în exclusivitate pentru Gândul.

Directorul INML, George Cristian Curcă, susține că listarea acestui document nu s-a făcut la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Expertizele toxicologice sunt în plină desfășurare, mai spune George Cristian Curcă, iar constatările INML au fost încheiate cu două săptămâni în urmă.

”Documentul este fără antet, fară semnătură și fără ștampilă. Este o muncă de secretariat. Listarea pe care o presupune nu s-a efectuat la noi (n.red. – INML). Ca confirm dacă este reală sau nu, ar trebui verific fiecare poziție în parte și nu am voie comunic date din dosarul de cercetare. Noi am încheiat aceste constatări în urmă cu circa două săptămâni. Sunt în curs expertizele toxicologice”, a transmis directorul INML, în exclusivitate pentru Gândul.

”Lista beneficiarilor” și concluziile medicale surprinzătoare care au declanșat controversele

Gândul prezintă, în exclusivitate, această controversată listă a beneficiarilor centrelor ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” și ”Armonia”, dar și concluziile medico-legale care au dus la un adevărat război al declarațiilor între avocatul Pavel Abraham și reprezentanții DIICOT și INML.

Lista conține 28 de beneficiari ai Centrului ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” și 32 de beneficiari ai Centrului ”Armonia”.

Centrul ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”:

  1. A.A., diagnosticată cu diabet
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 158, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție.
  2. B.V., diagnosticată cu retard mental sever, cu tulburări de comportament cu elemente psihotice
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 4, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții.
  3. C.A., diagnosticat cu retard mental sever, cu tulburări de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 9, vol. 58 dup)
    • Concluzii: Prezintă leziuni de automușcare, nu prezintă alte leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție.
  4. C.D., diagnosticat cu retard mental sever, cu tulburări de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 10, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă o leziune traumatică ce s-a putut produce prin corp dur, cu câteva zile anterior, dar nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție. Suferă de retard psiho-motor sever.
  5. C.T., diagnosticat cu retard mental sever cu tulburări de comportament și elemente psihotice, gastrită, duodenită, amputație degete picior stâng
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 11, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă retard sever, comportament cu potențial imprevizibil, prezintă tendința de a ingera corpi străini, având chiar prezenți asemenea corpi străini în abdomen. Prezintă leziuni traumatice (două excoriații punctiforme antebraț stâng), cicatrici vechi (inclusiv cicatrice abdominală, probabil determinată de intervenții chirurgicale ocazionate de ingerința anterioară de corpi străini), dar nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții.
  6. H.E., diagnosticată cu schizofrenie
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 130, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare; prezintă diagnostic tulburare de invalidare cognitivă, în observație.
  7. I.I.E., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 133, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, viața nu a fost pusă în primejdie, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare; prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă.
  8. M.I.V., diagnosticat cu neoplasm bronhopulmonar operat BPOC std II
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 17, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  9. M.G., diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, tulburare depresivă, gonartroză primară, dislipidemie
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 19, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție; din documentele medicale reiese prezența unor afecțiuni patologice cu caracter cronic, cu decompensări dureroase.
  10. M.G., diagnosticată cu retard mintal moderat, cu deficiențe de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 140, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție); prezintă diagnostic retard mental.
  11. M.S., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, retard metal ușor
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 143, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție); prezintă diagnostic schizofrenie reziduală.
  12. M.V., diagnosticată cu schizofrenie grefată, crize epileptice
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 21, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă retard mental sever, tremor postural, nu prezintă leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție; prezintă hemoragie subconjunctivală ochi stâng (strabism?), precum și cicatrici vechi.
  13. N.I.D., diagnosticat cu retard mental sever cu tulburări de comportamenet, gastrită cronică, duodenită cronică
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 23, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să releve o stare de inaniție; prezintă cicatrici vechi.
  14. P.A.I., diagnosticat cu schizofrenie reziduală, tulburare organică de personalitate
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 26, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat leziuni traumatice (excoriații multiple), „care s-au putut produce prin zgâriere, posibil autoproduse (leziuni de grataj)”, având 1-7 zile vechime și care au necesiat 1-2 zile îngrijiri medicale; nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu prezintă infirmitate, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), nu prezintă acuze dureroase subiective.
  15. S.P., diagnosticat cu tulburare delirantă de alură schizofrenică organică, tulburări mentale și de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 29, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), prezintă diagnostic schizofrenie nespecificată.
  16. T.C., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 145, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), prezintă diagnostic schizofrenie.
  17. T.M., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 32, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu prezintă acuze dureroase subiective, prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă.
  18. V.C., diagnosticat cu demență în boala Alzheimer, tulburare depresivă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 151, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  19. V.E., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, cardiopatie ischemică cronică, boala refluxului gastro-esofagian, dispepsia, trombocitopenia
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 154, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  20. V.E., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, retard mintal sever, cu tulburări de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 34, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă retard mental și heteroagresivitate, precum și agitație psihomotorie, intermitent violentă (mușcă); prezintă leziuni traumatice (hematom și excoriații braț drept, excoriații picior drept) care s-au putut produce prin lovire cu câteva zile anterior datei de 04.07.2023, pentru care necesită 1-2 zile îngrijiri medicale; prezintă o fractură humerus stâng veche, neglijată terapeutic; nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  21. B.D.V., diagnosticat cu schizofrenie nediferențiată
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 2, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  22. C.S., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 7, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu a necesitat zile de îngrijiri medicale, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu sunt prezente elemente care să susțină o stare de inaniție
  23. C.P.A., diagnosticat cu schizofrenie nediferențiată, epilepsie, tulburări cognitive lent progresive
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 13, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), nu prezintă acuze dureroase subiective.
  24. M.M.M., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 136, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  25. P.C.I., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 28.07.2023 (fila 146, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat leziune traumatică la nivelul genunchiului stâng, având vechime de 5-7 zile anterioare examinării, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție); prezintă diagnostic schizofrenie reziduală.
  26. P.I., diagnosticat cu schizofrenie nediferențiată
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 24, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice la nivelul genunchiului stâng, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție); este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.
  27. I.R., diagnosticată cu retard mental sever, tulburare organică de personalitate, epilepsie, sindrom hipoanabolic
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 15, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă leziuni traumatice (echimoză braț drept și excoriație braț stâng) care s-ar fi putut produce cu 1-2 zile înaintea examinării și necesită 1-2 zile îngrijiri medicale; „Prezintă multiple cicatrici vechi antebrațe bilateral cu aspect ce pledează pentru un mecanism de autoproducere, cu corp tăietor”; nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție).
  28. S.I., diagnosticat cu retard mintal, schizofrenie nediferențiată (decedat la data de 22.11.2022)
  29. G.G., (decedat la data de 11.12.2021)

Centrul ”Armonia”

  1. P.A., diagnosticat cu Alzheimer și tulburare psihică cronică
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 90, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat leziune traumatică elementară al nivelul brațului stâng, produsă cu 1-3 zile înainte de examinare, nu necesită îngrijiri medicale; nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de inaniție; prezintă diagnostic suspiciune tulburare neurocognitivă cronică.
  2. M.C., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 92, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni traumatice, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu prezintă semne de inaniție și are o igienă corespunzătoare; diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.
  3. G.A., diagnosticată cu retard mental moderat
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 45, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat leziuni traumatice care necesită 1-2 zile îngrijiri medicale, precum și cicatrici vechi, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), însă este hiperponderală; prezintă diagnostic retardare mentală ușoară cu deficiență semnificativă a comportamentului; potrivit actelor medicale întocmite în perioada 02.02.2023-07.02.2023 la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, pacienta a fost internată ca urmare a comportamentului agresiv față de personalul Centrului și și-a provocat excoriații cu un ciob de sticlă, prezentând raptusuri heteroagresive.
  4. S.M.M, diagnosticată cu retard mental sever
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 51, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), însă este subponderal; prezintă diagnostic retardare mentală, cu deficiență semnificativă a comportamentului.
  5. G.N., diagnosticată cu tulburare organică de personalitate
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 63, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce cu 2-3 zile anterior prin comprimarea cu degetele, necesită 1-2 zile îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate; „echimoza de la nivelul brațului drept… a putut fi autoprodusă”, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), fiind normoponderală; prezintă diagnostic retard mental moderat; prezintă cicatrici vechi, produse prin automutilare prin tăiere.
  6. D.G., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 115, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare; prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă.
  7. G.C, diagnosticat cu retard mental sever și deficiență semnificativă de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 39, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă leziuni traumatice (excoriații la nivelul genunchilor) ce necesită 1-2 zile îngrijiri medicale; cu prilejul consultului din 04.07.2023 de la ora 07;21 nu s-au constatat leziuni traumatice, iar cu prilejul consultului de la ora 12:40 s-a constatat o echimoză subsprâncenoasă; nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), fiind normoponderală; prezintă diagnostic retardare mentală cu deficiență semnificativă a comportamentului,
  8. G.A.I., diagnosticat cu autism infantil
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 118, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare; prezintă autism infantil.
  9. I.N.M, diagnosticată cu schizofrenie
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 121, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat excoriații minime care „au putut fi autoproduse, prin grataj”; nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții persoane; nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție; prezintă diagnostic schizofrenie și retard mental ușor cu tulburări de comportament.
  10. C.M., diagnosticată cu retard mental
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 74, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă leziuni traumatice la nivelul genunchilor, produse cu 1-3 zile anterior examinării și nu necesită zile îngrijiri medicale; manifestă „episoade de agitație psihomotorie și heteroagresivitate” precum și cicatrici vechi; nu rezultă elemente specifice inaniției; prezintă diagnosticul de retardare mentală severă, tulburare psihotică cronică.
  11. L.A.I., diagnosticat cu retard mental sever cu tulburări de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 105, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni traumatice, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu prezintă semne de inaniție și are o igienă corespunzătoare; diagnosticat cu tulburare psihoticăneorganică.
  12. P.S.D, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, tulburare mentală și de comportament
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 111, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare; prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă.
  13. R.G.S., diagnosticat cu epilepsie
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 102, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni traumatice, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu prezintă semne de inaniție și are o igienă corespunzătoare; diagnosticat cu tulburare psihoticăneorganică.
  14. I.M., diagnosticat cu retard mental sever
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 86, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă leziuni traumatice elementare la nivelul membrelor inferioare, ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, cu 1-3 zile înaintea examenului medical, nu necesită îngrijiri medicale; se constată că este un „pacient agitat psihomotor”, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă o igienă corespunzătoare; prezintă diagnostic de retard mental sever.
  15. B.V., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă și Parkinson
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 67, vol. 58 dup)
    • Concluzii: prezintă leziuni traumatice (echimoze) produse prin comprimare cu degetele/mâna și lovire de corp dus, ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu rezultă elemente specifice inaniției; prezintă episod psihotic, având diagnosticul de schizofrenie paranoidă.
  16. V.A., diagnosticată cu tulburare psihotică acută și tranzitorie
  17. C.M., diagnosticată cu AVC ischemic, HTA II, diabet zaharat
  18. B.M., diagnosticată cu întârziere mentală gravă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 70, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni traumatice (echimoze) și nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu rezultă elemente specifice inaniției; prezintă diagnosticul de retardare mentală moderată
  19. B.M., diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, spondilită anchilozantă
  20. C.D., diagnosticat cu demență în boală Alzheimer cu debut tardiv, HTA II (hipertensiune arterială)
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 49, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), însă este subponderală; prezintă tulburare mentală de comportament suprapusă peste demență.
  21. D.L., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 77, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni traumatice și nu necesită zile de îngrijiri medicale; nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții; prezintă cașexie (stare generală proastă a organismului, comună mai multor boli, care se manifestă prin tulburarea funcțiilor organismului, prin slăbire); prezintă diagnostic de schizofrenie și retard.
  22. D.Ș., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 94, vol. 58 dup)
    • Concluzii: a prezentat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin lovire de corp dur, nu necesită zile îngrijiri medicale, nu prezintă semne de inaniție și are o igienă corespunzătoare; diagnosticat cu schizofrenie paranoidă; cu prilejul internării, în 07.07.2023, la Spitalul Obregia, prezintă „un comportament bizar, cu distrugerea bunurilor din salon, dar și heteroagresivitate fizică”.
  23. D.V., diagnosticat cu diabet zaharat tip 2, astm bronșic, HTA, necroză suprainfectată bont amputație
  24. E.A., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 55, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), fiind normoponderală; prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă; prezintă cicatrici vechi, produse cu mai mulți ani în urmă.
  25. E.V., diagnosticat cu HTA I (hipertensiune arterială)
  26. G.F. (posibil G.F.), diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 99, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu prezintă leziuni traumatice, nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu prezintă semne de inaniție și are o igienă corespunzătoare; diagnosticat cu episod psihotic acut.
  27. M.C., diagnosticată cu schizofrenie paranoidă
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 59, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), fiind normoponderală; prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă.
  28. N.C., diagnosticat cu tulburare organică de personalitate
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 80, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de inaniție; prezintă diagnostic tulburare organică de personalitate.
  29. N.V., diagnosticat cu Alzheimer
  30. S.M.N., diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, diabet tip 2
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 108, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente din care să rezulte starea de inaniție și prezintă igienă corespunzătoare; prezintă diagnostic schizofrenie paranoidă.
  31. S.Ș., diagnosticat cu demență nespecifică, AVC ischemic
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 83, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de inaniție; prezintă diagnostic demență.
  32. T.C.
    • Raport de constatare medico-legală din 27.07.2023 (fila 42, vol. 58 dup)
    • Concluzii: nu a prezentat leziuni traumatice, nu necesită îngrijiri medicale, nu prezintă infirmitate, nu a prezentat punerea în primejdie a vieții, nu s-au constatat elemente clinice din care să rezulte starea de nutriție extremă (inaniție), însă este subponderal; prezintă diagnostic retardare mentală cu deficiență semnificativă a comportamentului; cu prilejul examinării medico-legale din data de 04.07.2023, nu au fost constatate leziunile traumatice care ulterior au fost prezente la 12.07.2023.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV| Un al doilea Parchet știa de patru luni de azilele groazei. Cum s-a plimbat de la Corpul de control la procurori prima plângere către Ciucă

EXCLUSIV | Pacienți de la Bălăceanca, torționari la ”azilele groazei”: ”Avea mână liberă să bată alți pacienți, tuturor le era frică de el”

EXCLUSIV | Schema prin care Ștefan Godei „aranja” controalele la „azilele groazei.” „Să miroasă frumos, să nu fie găsiți în zdrențe”

EXCLUSIV | Discuții halucinante din „azilele groazei”. Bătrânii erau bătuți, subnutriți, cu musculatura atrofiată. „Băi, ești nebună, e neagră toată!”

EXCLUSIV | Dezvăluiri șocante din ”azilele groazei”. ”A bătut-o folosind o bară din inox cu care a lovit-o peste spate și fese”

EXCLUSIV | Un fost polițist, reținut în dosarul „azilele groazei”. Din anchetator a ajuns soțul patroanei unui centru care teroriza bătrâni

Cum scăpau ”centrele groazei” de controale. O instituție găsea bătrâni în mizerie și mâncare expirată, o alta spunea că s-a ”remediat”