EXCLUSIV | Doi agenți ai Poliției Transporturi, bătuți măr de un bărbat chiar în sediul instituției. „Pe unul l-am aruncat peste birou, iar pe celălalt, în fișet”
Un bărbat care a snopit în bătaie doi polițiști din Agigea, care încercau să-l amendeze pentru că și-a desfăcut o cutie de bere în gara din localitate, a explicat, spășit, în fața instanței, cum s-au derulat scenele sângeroase, care au avut loc chiar în sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi.
Magistrații Curții de Apel Constanța, care l-au condamnat definitiv pe bărbat, au stabilit că anul trecut, la data de 1 iunie, o echipă formată din doi agenți din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Agigea, l-au văzut în gara din localitate că și-a desfăcut o cutie de bere.
Cei doi polițiști s-au dus imediat la acesta și i-au cerut actele, în condițiile în care intenționau să-l amendeze pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public. Bărbatul a refuzat, însă, să se legitimeze, motiv pentru care, așa cum cere procedura în astfel de situații, a fost dus la sediul Poliției Transporturi.
Instanța a reținut că deși, la început, bărbatul a refuzat să-și recunoască faptele, acesta a recunoscut, spășit, în cele din urmă. Bărbatul a spus că îi pare rău pentru ce făcut, dar că „nu a mai putut rezista, a ripostat și i-a lovit și el pe aceștia, pe unul dintre agenți aruncându-l peste birou, iar pe celălalt în fișet”.
La rândul lor, polițiștii au spus că, după ce unul dintre ei a întocmit procesul verbal de contravenție și l-a anunțat că a fost amendat, acesta a început să-l înjure, a aruncat cu doza de bere pe care o avea în mână, în Postul de Poliție, după care s-a repezit la el și l-a luat într-o serie de pumni. Ca să evite loviturile, agentul a încercat să se apere cu brațele, dar bărbatul furios l-a prins de umeri și l-a aruncat într-un fișet.
Condamnat la 9 luni cu executare
Colegul polițistului a intervenit și el, iar după ce agresorul a i-a dat mai mulți pumni în cap și în burtă, a reușit să-l pună la pământ, după ce l-a lovit, la rândul său, în bărbie.
„În continuare, celălalt polițist a venit în apărarea colegului său, moment în care inculpatul s-a năpustit și asupra acestuia, lovindu-l cu pumnii în zona capului și a corpului. În timp ce inculpatul îl lovea, agentul de poliție a ripostat, lovindu-l pe inculpat cu pumnul în zona feței, fapt ce a dus la imobilizarea acestuia. În continuare, cei doi agenți l-au încătușat pentru a-l pune în imposibilitatea de a-i mai lovi”, se arată în motivarea instanței.
Pentru această faptă, agresorul a primit o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare, pentru acuzația de ultraj și a fost obligat să plătească 868 de lei, cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu.